Dacia Preistorică

Cine au fost pelasgii?
8500 de ani de c⊕ntinuitate

Dacia Preistorică

Cine au fost pelasgii?

Clémence Royer (Bulletin de la Société d’Anthropologie, Paris, 1879): “Că celţii, germanii, chiar latinii vin din estul Europei o admit şi o cred. Dar, din contră, toate legendele, toate tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din occident. De o parte ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm.”

Pelasgii sunt amintiţi în scrierile celor mai vechi autori ai Greciei Antice ca fiind un popor misterios, strămoşii mitici ai grecilor, care ar fi locuit iniţial într-un ţinut al bunăstării. Unii istorici români, ca Nicolae Densuşianu, îi asociază cu strămoşii preistorici ai geţilor şi cu primii oameni care ar fi stăpânit actualele ţinuturi ale ţării.

Pelasgii sunt consideraţi unul dintre cele mai vechi popoare din Europa, fiind amintiţi cu acest nume de unii autori antici pentru a-i descrie pe strămoşii mitici ai grecilor şi populaţiile indigene din regiunea Mării Egee. Unii istorici antici afirmau că pelasgii îşi aveau originea în Egipt sau ar fi venit „de pe mare”, pelagos însemnând mare în limba vechilor greci. Pelasgii sunt amintiţi pentru prima dată în poemele lui Homer, din urmă cu circa trei milenii, ca aliaţi ai Troiei. Homer le denumeşte ţinutul „Larisa” şi îl descrie ca fiind fertil, cu locuitori care se bucurau de bunăstare. Pelasgus ar fi fost primul om din lume, clădit din pământ, potrivit unor legende din Antichitate.

„Încă în epoca lui Homer şi a lui Hesiod se păstraseră în ţinuturile greceşti diferite legende despre patria cea fericita a Pelasgilor de la nordul Traciei sau al Dunării de jos, unde se aflau oamenii cei mai juşti şi unde ei duceau o viaţă liniştită şi plină de toate mulţumirile. Diferitele triburi pelasge, care în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaţilor se revărsară peste ţinuturile mai puţin fertile ale Greciei şi Asiei mici, păstrară încă până târziu memoria strămoşilor lor din nordul Dunării de jos şi totodată memoria acelet ţări, care se caracteriza prin o fertilitate exuberantă şi prin diferite alte avuţii naturale, si unde moravurile şi sentimentele de justiţie ale omenilor deveniseră legendare”, scria Nicolae Densuşianu.

Locul patimilor sale ar fi fost Parângu…

„Câmpiile Elizee din Dacia”

Vechiul teritoriu al Daciei era locul pelasgilor, afirma autorul „Daciei Preistorice”. „Aici se aflau locurile acelea frumoase şi fericite numite Câmpul Elysiului, unde se retrageau la bătrâneţele lor eroii Iumii vechi şi unde favoriţii zeilor trăiau un veac de aur şi o viaţă eternă”, susţinea Nicolae Densuşianu.

Triburile pelasge au emigrat treptat din ţinuturile Carpaţilor şi ale Dunării de Jos spre cele ale Greciei antice şi Cappadochiei, pe langă munţii numiţi Taurus şi până în apropiere de izvoarele Eufratului, scria Densuşianu. „Aceste colonii de păstori munteni, coborâţi de pe înălţimile Carpaţilor, mai duseră totodată cu ei şi memoria cea sfântă a divinităţii supreme venerate în patria lor”, arăta autorul Daciei Preistorice.

Pelasgii îl venerau pe Zamolxis sau Zeul moş, asociat cu Saturn, afirma istoricul. „Numele Zalmoxis atât de misterios în literatura modernă aparţine dialectului primitiv pelasg din Dacia. Era numai un simplu titlu de onoare şi de respect al supremei divinităţi, aceeaşi expresiune combinată ca şi Deul moş în limba română, numai forma sub care ni s-a transmis de autorii greceşti este alterată”, scria autorul lucării Dacia Preistorică. Prometeu era pelasg, scria Densuşianu Eroul mitic Prometeu, cel care a furat focul pentru a-l dărui oamenilor, era pelasg, susţinea Densuşianu, iar locul patimilor sale ar fi fost Parângul.

După Eschyl, renumitul poet tragic al Greciei, Prometheu, geniul cel mai puternic al timpurilor pelasge, a fost încatenat în Scythia, în ţera fierului, pe teritoriul cel mai îndepărtat al lumii vechi, într-o regiune muntoasă nestrăbătută, pe nişte stânci care în poema sa poartă numele de Caucaz (Carpaţi).

Din intrebuinfarea constantă, ce o face Eschyl în tragedia sa de termenul Pharang, spre a desemna stâncile şi muntele, pe care a fost crucificat Prometheu, rezultă că avem în ceasul de faţă nu un nume generic ci o numire particulară topică. În apropiere de acest munte, numit Pharang, pe care după legenda lui Eschyl se executase supliciul lui Prometheu, curgea după cum ne spune acelaşi autor, râul cel mare şi divin al lumii vechi numit Oceanos potamos sau Istrul din timpurile istorice”, scria Densuşianu. Cuvântul Pharang era de origine pelasgă, completa istoricul. Dacia Preistorică, publicată pentru prima dată în 1913, după moartea lui Nicolae Densuşianu, a stârnit numeroase controverse şi nu a fost acceptată în mediul academic drept sursă ştiinţifică, ci mai degrabă ca o lucrare fantezistă.

Felix Colson (1862, Nationalité Et Régénération Des Paysans Moldo-valaques):

Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei. Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi Pind. Vlahii Daciei şi ai Turciei europene, aparţin străvechii familii a pelasgilor. Vlahii erau şi au rămas pelasgi daci geţi.”

360 ° Circuit în locul de naştere al poporului român!

Sursă: Nicolae Densuşianu – Dacia Preistorică.
© foto Mircea Bezergheanu

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro