Maramureșul – Țară Românească
Istoria veche a Maramureșului este dintre cele mai bogate în fapte semnificative. Aici s-a adăpostit, după moartea lui Decebal, una din cele mai interesante ramuri ale Dacilor (n.n. Davo-Geților), aceea a Carpilor, de la care se zice că şi-au tras numele munții Carpaţi. Cetate de munţi puternici, această ţară a fost din vremuri bătrâne un sălaş de viaţă românească. Atât hrana cât şi apărarea era asigurată băştinaşilor din a căror sămânţă s-au ridicat întemeietorii de ţară.
Popoare ca ungurii, ajunşi cu mult mai târziu prin partea locului, au găsit aici un neam de oameni plămădiţi şi crescuţi din substanţa locală, despre a căror origine nu puteau vorbi decât munţii, pădurile şi apele. Maramureşeanul, om al pământului şi tradiţiei locale era, aşa cum e şi azi după atâta trecere de vreme „un om de ţară”, un ţăran puternic şi bogat în omenia lui. Satul, aşezarea de temelie a ţinutului, a păstrat şi a crescut omul românesc de aici.
Organizarea veche maramureşeană era pe sate conduse de un jude sau judeţ. Ţara Maramureşului („terra mara-morissiensis”), această alcătuire organică de sate, era condusă de un voievod, având dintru început o autonomie şi o libertate naţională care abia mai târziu a fost pierdută prin legăturile cu regii Ungariei. Cât de mare e setea de libertate a românilor maramureşeni se poate vedea şi din neîncetatele lupte ale unui voievod ca Bogdan. Nevoind să se supună ungurilor, acest voievod maramureşean a părăsit vatra ţării sale şi trecând munţii, a coborât pe Valea Moldovei, unde împreună cu românii aflaţi aici, au întemeiat principatul Moldovei.
Bogdan a fost socotit „necredincios” pentru că nu a voit să se împace cu noile condiţii de viaţă politică în care erau puşi românii maramureşeni. Între Ţara Maramureşului şi aceea nouă a Moldovei a fost o legătură vie îndelungă vreme. Regii unguri, cu toate încercările lor, nu au putut împiedica întemeierea unui stat independent al românilor, dincolo, în Răsăritul Carpaţilor, sub conducerea unui fost voievod maramureşean şi în bună parte cu elemente pornite din acelaş ţinut românesc pe care ei îl aveau supus la acea dată (1359).
Milenii de civilizaţie…
Istoria veche a Maramureşului ne-a arătat însuşirile acestui neam de oameni, ne-a arătat cât de adânci sânt rădăcinile româneşti pe aceste locuri. Munţii Maramureşului au născut şi crescut în inima lor una din cele mai autentice şi bărbate ramuri ale neamului românesc. Aceasta se poate vedea nu numai din faptele de seamă ale trecutului, nu numai din luptele şi biruinţele voievozilor, aceasta se poate vedea şi azi prin documentul viu al satului maramureşean şi al civilizaţiei sale străvechi.
Peste încercările vremurilor, peste suferinţele pricinuite de duşmani şi influenţele unor legături de cele mai multe ori nedorite, Ţara Maramureşului şi oamenii săi şi-au păstrat înfăţişarea şi virtuţile lor româneşti.
Românii maramureşeni au ceva din lumea nefalsificată a unui trecut îndepărtat, satul maramureşean are o atmosferă arhaică de plinătate şi virtute românească. Găsim în acest colţ izolat de ţară, o viaţă şi forme aparţinând istoriei de demult. În ocupaţiuni şi unelte, în port, în datini şi ceea ce e mai de seamă, în conştiinţă, oamenii locului păstrează milenii de civilizaţie…
Maramureșul – Țară Românească
Ernest Bernea
