Ziua limbii române

CHIU, cel mai vechi cuvânt românesc
8500 de ani de c⊕ntinuitate

Ziua limbii române

Latina se trage din limba dacă (* Geţia?)

Cavasius (De Administratione Regni Transylvaniae):Limba rumână are mai multă latinitate decât cea italiană.Papa Nicolae I, către Mihail al III-lea al Bizanțului (865 e.n.):Grecii numesc limba latină, limba pe care o vorbesc sciții.Jacob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863):Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane.”

Academician Ioan Aurel Pop:în 1592, adică în secolul în care comisarii imperiali se temeau că se unește Maramureșul cu Moldova, boierii se strâng într-un sfat, în Târgul Sighetului și judecă situația hotarelor satului Borșa, care e aproape de culmea munților și de frontieră fixată cu Moldova. În acest document din 1592, redactorul lui, care era un scrib maghiar umanist, zice: “Acuma n-am ce face, că hotărnicirea nu v-o pot da în latinește, că oamenii ăștia vorbesc Sermo-Geticus.”, adică limba getică.

Otrokocius:N-a neglijat acel Priscus chiar să ne consemneze, care ar fi fost limbile folosite în jurul lui Atila. Presupune în acestea că unii dintre huni chiar, datorită legăturilor cu romanii, îşi dădeau silinţa să înveţe limba gotă (care e înrudită cu alana) şi cu ausonica. Unde prin limba ausonică, înţeleg valaha, leită latina coruptă (vulgară).

Clémence Royer (Bulletin de la Société d’Anthropologie, Paris, 1879):Că celţii, germanii, chiar latinii vin din estul Europei o admit şi o cred. Dar, din contră, toate legendele, toate tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din occident. De o parte ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm.

Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra:Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.

Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire Roumaine, Paris, 1866):Dacii sunt primii strămoşi ai rumânilor de azi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă.

Huszti András (1791, Vechea şi noua Dacie):Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.

Miceal Ledwith, fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).

D`Hauterive (Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p. 255-257, 1902): Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi, s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste, aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.

360 °

Prima școală românească… 1292 Șcheii Brașovului.
Miorița, cuvântul cheie al creației… peste o sută de cuvinte comune cu egipteana veche

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro