Actul de naştere al Ţării Româneşti

9 noiembrie 1330 | Bătălia de la Posada

Bătălia de la Posada

”Basarab, voievodul nostru transalpin”

Victoria de la Posada reprezintă actul de naştere al Ţării Româneşti, aşadar, momentul apariţiei primului stat românesc medieval. Prin consecinţele sale de lungă durată, victoria lui Basarab a marcat însă întreaga evoluţie a statalităţii româneşti de sine stătătoare, de la originile sale medievale până în ziua de astăzi.

Puţine dintre bătăliile purtate în istorie au avut consecinţe la fel de importante. ”Bătălia de la Posada” este numele conflictului militar dintre Regatul Papal al Ungariei și Țara Românească, petrecut în toamna anului 1330. Această bătălie este considerată actul de naștere al primului stat românesc medieval – Valahia (Țara Românească).

Angajarea lui Basarab în marele război împotriva lui Carol Robert, purtat în perioada 1316-1324 de o vastă coaliţie alcătuită din sârbi, bulgari, ruteni, tătari şi nobili transilvăneni rămaşi fideli fiilor fostului voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán (1294-1315), este atestată doar pentru etapa finală a conflictului, materializată prin atacuri lansate de Basarab împotriva Mehadiei, în perioada 1322-1324, în cooperare cu aliaţii săi sârbi şi bulgari.

În 1323, Basarab a participat, în calitate de aliat al ţarului bulgar Mihail Şişman, la războiul purtat de acesta împotriva Imperiului Bizantin. În 1324, ca urmare a negocierilor purtate de Basarab cu reprezentantul diplomatic al lui Carol Robert, comitele Martin al Sălajului, între Ungaria şi Ţara Românească a fost reinstaurată pacea. Din punct de vedere formal, Basarab devenea, din acest moment, un vasal de circumstanţă al regelui Ungariei, care îl numeşte de alt­fel, la 26 iulie 1324, Bazarab, ”woyuodam nostrum Transalpinum” (”Basarab, voievodul nostru transalpin”).

Basarab nu a făcut însă, cu această ocazie, niciun fel de concesie teritorială vecinului său dinspre nord, el continuând să rămână, şi după această dată, stăpânitorul cetăţii Severinului.

De asemenea, voievodul român nu şi’a asumat niciun fel de altă obligaţie faţă de regele Ungariei, cu excepţia achitării unor obligaţii financiare cărora nu le putem preciza amploarea. În aceste condiţii, neîncrederea existentă între Ungaria şi Ţara Românească în anii de după 1324, determinată de insatisfacţia lui Carol Robert faţă de condiţiile în care fusese încheiată această pace, s’a transformat, pe măsura trecerii timpului, într’o tensiune din ce în ce mai evidentă.

Carol de Anjou vrea să profite de înfrângerea lui Şişman

În 1330, ţarul Mihail Şişman, aflat la apogeul puterii sale, a luat decizia de a încerca soluţionarea îndelungatului conflict dintre Bulgaria şi Serbia printr’o confruntare directă. Aliat cu Bizanţul, ale cărui trupe au invadat Macedonia dinspre sud, Mihail Şişman a intrat în Serbia pe valea Strumei, în fruntea unei armate impresionante, din rândurile căreia făceau parte, potrivit unei însemnări autobiografice a lui Ştefan Dušan din anul 1349, Mihail Şişman, fratele său Belaur, viitorul ţar Alexandru, Ivanko Basarab, tătarii negri, domnii iaşilor şi alţi domni.

Cronica lui Gregoras estimează efectivele armatei lui Şişman şi ale aliaţilor săi la 15.000 de oameni. După doar patru zile de înaintare, Mihail Şişman a fost însă ­întâmpinat, la Velbujd, de oastea regelui Ştefan Dečanski, care a angajat împotriva sa, la 18 iulie 1330, o bătălie ce avea să se încheie cu o mare victorie sârbească. Mihail Şişman, grav rănit, a căzut în mâinile învingătorilor, stingându-se din viaţă câteva zile mai târziu.

Marea victorie sârbă de la Velbujd a declanşat o gravă criză de echilibru în Balcani. Prin moartea ţarului Mihail, sistemul politic creat de acesta în jurul Bulgariei s’a dezorganizat, iar Serbia s’a pomenit în postura de deţinătoare a unei hegemonii pentru care nu era încă pregătită. Consecinţele acestei modificări a raportului de forţe de pe scena politică sud-est europeană s’au resimţit fără întârziere la nordul Dunării. La aflarea veştii înfrângerii lui Mihail Şişman şi a destrămării sistemului politic patronat de acesta, Carol Robert de Anjou a luat decizia de a’şi încheia socotelile cu Basarab şi de a readuce teritoriile de la sud de Carpaţii Meridionali la ascultare faţă de Coroana Ungariei printr’o acţiune armată decisivă. Campania lui Carol Robert de Anjou împotriva Ţării Româneşti a fost, fără îndoială, o urmare directă a evenimentelor balcanice din vara anului 1330. Pentru a reuşi să declanşeze campania împotriva lui Basarab la începutul toamnei, regele a fost însă nevoit să se limiteze doar la o mobilizare parţială a armatei sale, în condiţiile în care timpul necesar pentru mobilizarea armatei regale a Ungariei era, în această epocă, de cel puţin două luni.

Cronica Pictată de la Viena, surprinde, de altfel, această realitate: ”regele şi’a adunat o armată numeroasă, dar nu totuşi întreaga sa putere, căci destinase foarte mulţi luptători mercenari pentru diverse expediţii împotriva duşmanilor regatului”.

În ceea ce îl priveşte pe Basarab, dificultatea poziţiei sale externe, ca rezultat al înfrângerii de la Velbujd, l’a obligat să se bazeze, în principal, pe forţele sale proprii. Aceasta explică şi atitudinea defensivă şi împăciuitoare de care Basarab a dat dovadă la începutul expediţiei.

Batalia de la Posada (1330)

9 – 12 noiembrie 1330,
undeva în zona muntoasă…
dintre Țara Româneasca și Transilvania.

Regatul Ungariei
Comandant: Carol Robert de Anjou
Forțe: 30.000
Pierderi: Aproape 30.000

Țara Românească
Comandant: Basarab I
Forțe: până în 10.000
Pierderi: Minime
Rezultat: Victorie a forțelor române

Izvoare istorice: Bătălia de la Posada în cronica lui Johann de Thurocz.

Bătălia a fost menționata în mai multe cronici: cea pictata de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Johannes de Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), analele lui Jan Dugosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 – 1480) precum și alte lucrări ungare, poloneze și germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze. De asemenea, bătălia mai este pomenita și în actele ungare din secolul al XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde și alte detalii despre conflict. În toate aceste izvoare nu este menționat niciodata cuvântul ”posadă”, ce desemna inițial un loc greu accesibil și apărat de elemente naturale sau artificiale. Transformarea lui în toponim s’a produs la începutul secolului al XV-lea, în documente ungare legate de bătălia din 1395 între Vlad Uzurpatorul și Sigismund de Luxemburg.

Astfel, două dintre acestea (datate 1408 și 1438) vorbesc despre ”munții ziși ai Posadei”, deși într’o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar ca bătălia se purtase ”pe când urcam culmile munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posadă, prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari”.

360 ° Istoria Militară a Poporului Român

Tradiţiile istorice ale oştirii române

O călătorie în timp și în spațiu?
[ http://povestea-locurilor.ro/vizita-virtuala-muzeul-militar ] * mai mult

Posted by B2B Strategy on Sunday, September 10, 2017

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro