Lacul sufletelor pierdute

Lacul Morii din Crângași - 1985
Muntenia

Lacul sufletelor pierdute

Povestea – 1985

Puțini știu că unul dintre cele mai bizare locuri din România se află chiar în București. Este considerată una dintre cele mai periculoase și mortale locații din România. Lacul Morii din cartierul bucureștean Crângași are o poveste tristă și în același timp înspăimântătoare. Dar, lucrurile n-au fost dintotdeauna așa… Lacul Morii din cartierul Crângași se întinde pe o suprafață de 246 de hectare și are un volum de aproape 15 milioane de metri cubi.

Fiecare a îngropat ce a apucat…

Povestea lui începe în vara anului 1985. Lacul este o construcție artificială, iar amenajarea lui, ordonată la acea vreme de președintele comunist Nicolae Ceaușescu, a declanșat o dramă tăcută asupra comunității din această zonă. Înainte de 1985, anul când au fost demarate lucrările de amenajare, suprafața peste care se întinde lacul astăzi, era o zonă mlăștinoasă, parte a cartierului Giulești. Tot aici se afla și cimitirul Crângași și biserica Sfântul Nicolae, una dintre cele mai impunătoare biserici din București din acea vreme.

Oamenilor li s-au cerut să-și mute morții în alte cimitire, dar cum timpul alocat pentru acest lucru a fost doar o săptămână, majoritatea nu au apucat să se ocupe de transmutarea rămășițelor pământești ale celor dragi. Iar, haosul s-a dezlănțuit… Buldozerele au întors pe dos lumea morților și totul nu era decât pământ, oase și cadavre răscolite…

În acea zi, era o sărbătoare mare, sfinții Constantin și Elena, și de durere, oamenii au aruncat blesteme grele asupra lacului. Nimeni nu a mai reușit atunci să-și găsească defuncții familiei. Fiecare a îngropat ce a apucat…

An de an prețul trebuie plătit…

Dramele nu s-au terminat atunci, iar povestea întunecată a lacului abia începea… Se spune că, în fiecare an, lacul își ia tributul în vieți omenești. Cercetătorii în fenomene paranormale recunosc că Lacul Morii este un cumul de energii negative. Toate acele suflete a căror odihnă le-a fost tulburată își strigă tăcute dreptatea de sub apele lacului. Mărturie stau crucile presărate de-a lungul malului.

La marginea abisului…

Cumva, din motive încă nedeslușite de rațiunea umană, Lacul Morii îi cheamă la el pe sinucigași, acei oameni care împinși de viață la marginea abisului, fac un ultim pas, pe malul lacului. Lacul are o prezență stranie. Chiar și în zilele însorite, ceva, ca o umbră ieșită din măruntaiele lui, dă târcoale acolo unde apa se izbește de malul de beton. An de an prețul trebuie plătit. Din cei care se încumetă să se scalde în apele sale, cel puțin o viață este luată și târâtă acolo în adâncuri, alături de acele suflete pierdute.

Lacul Morii rămâne unul dintre cele mai stranii locuri. Cu o poveste atât de tristă și sumbră, Lacul Sufletelor Pierdute continuă să existe și să ne reamintească că el nu este decât o consecință a lumii noastre… o lume fără suflet

360 ° 1854 – Micul PARIS.
Foto: bucurestiulmeudrag.ro.
Numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi

LACUL MORII – Lacul Sufletelor Pierdute (versiune demo)

ENIGMELE SI MISTERELE ROMANIEI
Lacul Morii – Lacul Sufletelor Pierdute (versiune demo)
https://rollfilmcinema.wordpress.com/2017/11/12/lacul-morii-lacul-sufletelor-pierdute/

Posted by Draculea – Fratia Dragonului on Sunday, November 12, 2017

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro