Biserica Învierii

Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos
[ ICXCNIKA ]

Biserica Învierii

Biserica Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt este o construcție măreață din secolul al XI-lea, înălțată de cruciați, în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim, Israel. Ea adăpostește cele mai scumpe locuri ale creștinilor: Muntele Golgota și Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos iar jos, în stânca de piatră, se află peștera unde s-a descoperit Crucea Domnului de către Sfânta împărăteasă Elena.

În decursul istoriei această biserică a avut diferite denumiri, dar în general, majoritatea oamenilor, o numesc, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit și îngropat într-un mormânt săpat în piatră. Alții o numesc Biserica Învierii pentru că aici a înviat Domnul. Imediat după răstignirea și Învierea Mântuitorului, locul Golgotei și al Sfântului Mormânt au fost venerate ca sfinte nu numai de către Apostoli și de creștinii din Ierusalim dar și de alți credincioși creștini de pe cuprinsul Țării Sfinte și al întregii lumi.

Edificiile păgâne

După înfrângerea ultimelor revolte iudaice, împăratul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei și nici pe creștini, a hotărât ca toate edificiile creștine și iudaice să fie profanate și transformate în edificii păgâne. Astfel și pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu păgân. Pe la începutul secolului IV, din poruncă, templul păgân a fost dărâmat și în locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii menit să permanentizeze în memoria credincioșilor creștini ultimele momente din viața Mântuitorului.

Niceea – 325 d.Hr.

Abia după Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului să distrugă templul zeiței Venus și pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat porunca să se clădească nu numai o bazilică mai frumoasă decât toate celelalte din lume, dar încă și alte construcții, care să depășească tot ceea ce există mai deosebit în celelalte orașe, și le-a pus constructorilor la dispoziție marmură și coloanele cele mai de preț. Arhitecții Eustațiu și Zenobiu s-au apucat să construiască o bazilică de primă mărime, dovadă a biruinței politice a creștinilor și a afirmării Ierusalimului drept capitala lor religioasă. În anul 335, reuniți în Sinodul de la Tyr, episcopii au venit să sfințească noua bazilică care va purta numele de Biserica Sfântului Mormânt. Biserica Ortodoxă face pomenirea începerii construirii Bisericii Sfântului Mormânt la data de 13 septembrie.

Începând cu secolul IV și până în al VII-lea, Sfântul Mormânt, gigantic complex monumental, cunoaște vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al creștinătății, el e slăvit în toate relatările călătorilor. Perioada să întunecată începe în veacul al VII-lea, fiecare secol fiind după aceea de catastrofe distrugătoare, urmate doar de niște restaurări sumare. În anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de către perșii lui Chosroe, Sfântul Mormânt a fost incendiat și Sfânta Cruce furată. Însă împăratul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refăcut părțile deteriorate, întocmai ca cele dinainte.

Distrugerea

Cucerirea arabă din 632 a pus capăt prezenței bizantine în această regiune. Toleranța era o regulă, și califul Omar s-a mulțumit să se roage în afara Sfântului Mormânt, fiindcă, zicea el, dacă m-aș fi rugat în această biserică, ea ar fi rămas pierdută pentru voi (creștinii), deoarece credincioșii v-ar fi luat-o, zicînd că: aici s-a rugat Omar. Dar era oricum amenințată de ruină: un cutremur în secolul al IX-lea a precedat distrugerea ordonată de califul Hakim, în 18 octombrie 1009. Cronicarul Ioan din Antiohia povestește cum executanții poruncii califului au ras la pământ întreaga biserică, în afară de acele părți imposibil de dărâmat sau prea greu de mișcat din loc, adică rotonda Anastasis, care mai există, până la primul etaj, și astăzi.

La începutul secolului XI ansamblul creștin de aici este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar împărații bizantini au reconstruit-o imediat. În vremea cruciadelor creștine Bisericii Sfântului Mormânt i-au fost adăugate în imediata apropiere noi paraclise și biserici reunite sub același acoperiș. Reconstruirea bisericii a fost inițiată de cavaleri , în 15 iulie 1099. Cruciații încep să renoveze biserica în stil românesc și îi adaugă o clopotniță. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, în anul 1149. Această construcție a fost sursă de inspirație pentru bisericile din Europa.

Călugării franciscani o renovează mai târziu, în anul 1555, dar biserica este neglijată, în ciuda numărului în creștere de pelerini. În anul 1808, un incendiu îi afectează grav structura, provocând căderea domului Rotondei și sfărâmarea decorațiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda și Edicula au fost reconstruite în anul 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei și nici decorațiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual datează din anul 1870. Restaurări ample au început în anul 1959, incluzând și redecorarea Domului, în perioada anilor 1994-1997. Deși uneori cu sacrificii materiale, de acum înainte, a fost posibil că biserica să fie frecventată de toți creștinii.

Biserica ortodoxă – coptă & catolică

În timp, întregul complex a cunoscut generozitatea unor prinți și domnitori, chiar și a celor români. Aceste ajutoare bănești au permis în timp întreținerea bisericii și renovarea pe rând a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrări de reparație și întreținere. Din pricina unui devastator incendiu, la începutul secolului XIX, biserica a fost refăcută. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse în urmă unui cutremur, precum și a altor stricăciuni pricinuite de război, sau de trecerea timpului. Sfântul Mormânt este folosit de toate trei bisericile (ortodoxă, coptă și catolică). Este un edificiu din granit roșu, cu un mare număr de sfeșnice uriașe în față lui. Chiar în față Mormântului este zona principala în care stau credincioșii la slujba și care a fost înconjurată cu ziduri și este folosită de ortodocși. Pentru a evita discuțiile dintre confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecăreia asupra zonei, precum și un statut de funcționare a bisericii și a locurilor pentru închinare din Țară Sfântă.

Surse: doxologia.ro, Mihai Vlad 360 ° Tiberiu voia să-l pună între zei

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro