Gog & Magog
Este sigur că neamul goților (geților) este străvechi; unii bănuiesc că obârșia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, după asemănarea ultimei silabe, scoţând atare lucru mai ales după profetul Ezechiel. Dar şirul învăţaţilor de pe vremuri obişnuiesc să-i numească pe ei mai degrabă GETAS decît Gog şi Magog.
Isidor din Sevilia ♦ 624
“Historia de regibus Gothorum,
Wundalorum et Suevorum”.
Geneza 5:32 Iafet, al treilea fiu al lui Noe, frate al lui lui Sem și Ham. Iafet a avut șapte fii: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meșec și Tiras. Alături de frații săi Sem și Ham, reîntemeietor al seminției omenești după potop.
După izgonirea omului din Grădina Edenului două genealogii formează fiecare un tip de societate. Este descendenţa lui Set, cel care îl înlocuieşte pe Abel (ucis de fratele său), care formează tipul de societate dorită de Dumnezeu, cu oameni care aleg să facă binele, să-şi păstreze chipul lui Dumnezeu pus în om de la creaţie şi care sunt răsplătiţi cu o viaţă foarte lungă. Vârstele de peste 900 de ani ale celor din genealogia lui Set exprimă faptul că legile care guvernează acest tip de societate sunt în sprijinul vieţii şi sunt recompensate ca atare.
Descendenţa lui Cain urmează un alt tip de societate, o soci-etate ierarhizată, numită „piramidală”, în care „şeful” are puterea, decide legile pe care supuşii să le urmeze. Chipul lui Dumnezeu nu mai este un model de urmat, ci oamenii îşi construiesc pro-priul chip, care îl înlocuieşte pe cel al lui Dumnezeu. Cain este cel ce promovează acest tip de societate, construieşte prima cetate, căreia i-a dat numele fiului său, Enoh. Descendenţii lui devin per-sonaje celebre, adoraţi de public, ovaţionaţi şi luaţi ca modele de urmat. Sunt cei care inventează muzica, distracţiile şi prelucrarea metalelor. În Biblie este consemnată durata vieţii lor, pentru că legile ce guvernează societatea lor nu sunt în sprijinul vieţii; sunt menţionate crime în genealogia lor, sunt cei ce modelează meta-lul, materialul de bază al armelor.
Geneza 4:19-22 Lameh continuă spirala violenţei iniţiată de Cain, şi această amplificare a violenţei este exprimată prin amplificarea răzbunării… Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila. Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locu-iesc în corturi şi păzesc vitele. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul. Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă & de fier. Când a ieşit Noe din corabie, lângă Munţii Ararat, azi în Armenia, pustiu era pământul, plin de mâl, plin de furia şi urgia lui Dumnezeu, că se înecase tot ce era viu, afară de cei ce erau în pântecele corabiei. Au ieşit în câmpia Senar… apoi s-a arătat curcubeul ♦ semn de legătură veşnică între om şi Dumnezeu că nu va mai fi potop cu apă. Şi au ieşit fiii lui Noe – Sim, Ham şi Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa – de aceea sunt negri acolo, pentru că Ham a fost blestemat – iar lui Iafet i-a dat Europa…
Legenda blajinilor
Războiul împotriva uriașilor
care au vrut să răstoarne cerurile…
Povestea completă a blajinilor este cunoscută de puțini oameni, majoritatea se rezumă la câteva detalii care se referă la modul de viață al acestor ființe mitice – însă rostul lor este de multe ori lăsat deoparte. Și este uitată participarea blajinilor la războiul împotriva uriașilor care au vrut să răstoarne cerurile. Legenda blajinilor face parte dintr-un ansamblu al credințelor tradiționale românești. Conform legendelor populare românești, blajinii au luat parte la o confruntare ce a zguduit temeliile pământului la puțină vreme după facerea lumii, o ciocnire dintre bine și rău care a pecetluit soarta omenirii.
La început au fost Fărtații
Conform miturilor românești lumea a fost făcută de Fărtatul și Nefărtatul, divinități originare ce locuiau într-un arbore care făcea legătura între cer și pământ. După ce au întocmit cosmosul, cei doi frați, în joacă, și-au făcut din lut câte o copie a celuilalt. Alcătuirea făcută de Nefărtatul a încercat să redea cât mai bine forma exterioară a modelului, lăsând deoparte calitățile spirituale și tocmai de aceea a eșuat. În schimb Fărtatul a reușit o copie fidelă a zeității subterane partenere: informă și imperfectă, pe care a însuflețit-o și a lăsat-o să umble pe pământ. Așa au apărut căpcăunii, prima formă de viață aproape inteligentă: cu cap de câine, cu un singur ochi, lipsiți de grai și canibali.
Uriașii, oamenii și blajinii…
Fărtații au hotărât să scape de imbecilii căpcăuni și au alcătuit spița uriașilor, ființe antropomorfe de dimensiuni gigantice al căror rol a fost exterminarea căpcăunilor. După izbânda asupra primei creații a Fărtaților, uriașii s-au răspândit peste tot și și-au construit cetăți de pământ, devenind din ce în ce mai puternici. Șleampeți și distrugători, uriașii aveau o fire schimbătoare, și au început să-i dușmănească pe Fărtați. Oamenii au reprezentat a treia etapă a experimentelor divine, fiind creați după uriași. De la bun început și-au imitat creatorii, pe Fărtat în cele bune, pe Nefărtat în cele rele – și i-au imitat atât de bine încât au stârnit îngrijorarea celor două divinități. Blajinii au fost ultima creație a Fărtaților, asemănători cu oamenii, însă în mod fundamental buni și credincioși, lipsiți de orice elemente de civilizație, dar îmbogățiți de frumusețe spirituală. În unele variante ale legendelor populare românești blajinii sunt de fapt prima creație a Fărtaților și cea mai reușită dintre toate, lăsată la marginea lumii pentru încheierea celorlalte experimente antropogonice.
Războiul lumii și vitejia blajinilor
Semețiți în urma înfrângerii căpcăunilor și după ce au luat în stăpânire lumea, uriașii s-au ridicat împotriva Fărtaților. S-au prins de marginile cerului și au încercat să-l răstoarne pentru a-l doborî pe Fărtat. Apele cerului au inundat pământul și rădăcinile arborelui lumii, amenințându-l pe Nefărtat cu înnecul, iar oamenii au început să se lupte cu uriașii încercând să-i oprească. În tot acest timp blajinii au sprijinit cerul cu stâlpi de piatră, împiedicându-i pe uriași să-l răstoarne. Până la urmă, sub loviturile Fărtaților și ale oamenilor, împiedicați să dărâme cerurile de blajini, uriașii au căzut în apele care acoperiseră pământul chiar din cauza lor și s-au înnecat. Doar că acest potop amenința să răstoarne pământul, dar salvarea a venit tot de la blajini care l-au sprijinit cu stâlpi de piatră și au reparat stricăciunile produse de inundații.
Pământul oamenilor
Înfruntarea cu uriașii a adus echilibrul în care se găsește lumea până în ziua de azi: Fărtatul în ceruri, Nefărtatul sub pământ și oamenii pe pământ. Blajinii s-au retras în rugăciune pe alt tărâm, pe Ostroavele Albe înconjurate de Apa Sâmbetei, acolo unde duc o viață sfântă, în post și rugăciune. Simpli de felul lor, blajinii nu au haine și nu știu să socotească trecerea timpului, astfel că află cu întârziere de o săptămână de sărbătoarea Paștelui, când ajung la ei pe Apa Sâmbetei cojile de ouă înroșite și fărâmituri de bucate. Dar au rămas de partea oamenilor, în numele cărora se roagă și pe care îi ajută să treacă vămile de după moarte.
360 °
Pe urmele uriașilor…
