„INDO-EUROPENII” / ARIENII

DRACO / DRACON. Cine sunt indo-europenii?
[ de la începutul lumii ]

„INDO-EUROPENII” / ARIENII

,,A R I M I I”

Cine sunt indo-europenii?
„INDO-EUROPENII” / ARIENII

Prof. Fabio Scialpi: “Sunt intrigat de prezența, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanță sanscrită.” Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra: “Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.” Fostul Prim-Ministru al Indiei Jawaharlal Nehru (Descoperirea Indiei, București, Editura de Stat pentru literatură politică, 1956, p. 77 și 73), a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Se prea poate ca devierea spre agricultură să fi fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau în India în valuri succesive, venind dinspre nord-vest.” Cercetătorul Gabriel Gheorghe după concluziile Universităţii din Cambridge (The Cambridge History of India): “În mileniul V î.H., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Ardeal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.” Per Olof Ekström, scriitor suedez: “Limba română este o limbă-cheie, care a influențat în mare parte toate limbile Europei.”

Despre ARIENI

Este o aventură să vorbeşti acum despre ,,arieni” ca strămoşi ai tăi, din moment ce, cel puţin de două ori în istorie, acest nume a fost ,,şifonat” rău de tot. Prima dată în sec. al IV-lea d. Hr., când preotul eretic Arius a generat erezia: ,,arianismul”, care susţinea subordinaţionismul în Sfânta Treime, subiect care va fi abordat în capitolul al doilea. A doua oară în sec. al XX-lea, prin ,,nazism” care a promovat teoria necreştină şi anticreştină a raselor umane superioare şi a raselor umane inferioare. Potrivit învăţăturii creştine toţi oamenii sunt egali şi fii ai aceluiaşi Părinte. Arienii ar fi, în opinia naziştilor, rasa superioară căreia trebuie să se subordoneze celelalte rase umane. Potrivit acestei nocive teorii, germanicii erau: ,,rasa ariană pură”.

Jacob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane.” Carlo Troya, istoric italian (1784-1858): „Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.” Jean Laumonier (La nationalité française, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene.” André Lefèvre (Les races et les langues, Paris, 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armoric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi, populaţii care vorbeau dialecte indo-europene.”

Aducem un pios omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa şi li s-a curmat firescul destin din pricina întunecimii ce a cuprins mintea unor oameni care s-au crezut supra-oameni, sfidând pe Dumnezeu şi legile Lui Sfinte, spălând, cât se poate, ruşinea şi pata de sânge nevinovat care au acoperit un nume străvechi al strămoşilor noştri, egal în strălucire şi nobleţe cu numele tuturor celorlalte neamuri. Iată mărturia despre populaţia ariană a reputatului grecolog Pierre Leveque în monumentala sa lucrare ,,Aventura greacă”: ,,Odinioară se credea că arienii sunt o rasă unică. Cercetătorii actuali sunt de părere că arienii sunt un conglomerat de populaţii, care acum aproape 6000 de ani au creat, sau au adoptat, o limbă unică: ,,indo-europeana”. Leibniz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor şi ai anglilor.”

Acest fenomen capital s-ar localiza în două regiuni apropiate. Una în stepele Rusiei meridionale, pe ţărmul Mării Negre, cealaltă în spaţiul carpato-danubian. Din aceste două grupe distincte provine diferenţa între cele două grupuri ariene, numite (de către toţi cercetătorii şi istoricii fenomenului arian n.n.) convenţional:

– Grupul SUTĂ (numit în latină: ,,SATEM” – din care facem parte noi românii n.n.);
– Grupul CENTUM (care cuprinde grupul occidental, dar şi pe greci).

Grecologul francez pomeneşte pe ruşii stăpâni acum peste ,,stepele din nordul Mării Negre”, dar uită să aducă aminte de românii locuitori de milenii în ,,spaţiul carpato-danubian”. Îl iertăm nu numai din duh creştinesc, ci mai ales pentru că aduce un imens serviciu culturii noastre străvechi, amintind de Basarabia şi de Transilvania ca leagăn al formării primelor triburi ariene greceşti IONIENII şi DORIENII. În limba sanscrită s-a găsit cuvântul ,,SUTA” (lat. ,,satem”), păstrat fidel doar în limba română ,,SUTĂ”, iar în limba latină cuvântul sanscrit, sinonim ,,CENTUM”.

A. Meilet propune o listă de cuvinte concordante în sanscrită, greacă, română şi alte limbi indo-europene. Iată cuvintele româneşti cu origine sigură ariană: ,,Tată, mamă, soră, fiu, fiică; casă, capul casei (familiei); sat, capul satului; rasă, trib, rege, regat; loc fortificat, oraş; a făuri, oală, lut, ţărână, ţară; a toarce, a ţese, a coase, a ara, arie, car, a merge în car, a cumpăra, a se mărita, a purta, a purta fătul în pântece; turmă, bou, vacă, cal, iapă, mânz, ţap, capră, scroafă, godin, gâscă, raţă, albină, stup, câine, căţea, căţel; lapte, unt, brânză, smântână, miere, a mulge, lână, brâu, grâu, cerb, urs, leu, lup, şoarece, cocor, şarpe, muscă, bondar, viespe; fag, mesteacăn, ulm, salcie, stejar, ghindă, cereală, pai, pleavă, grăunte, a mânca, sare, râşniţă; Dumnezeu, Pitar, pită, preot, a măcina; topor, roată, car, a merge în car, osie, jug, leucă, corabie, vâsle; aramă, aur, argint, (nu şi fier). Numele tuturor părţilor corpului uman şi numerele până la sută (dar nu şi ,,mie”).”

În afară de lista lui Meilet, în limba noastră se găsesc numeroase alte nume, pe care ne străduim să le explicăm în lucrarea noastră. Cea mai importantă relicvă ariană din ,,vetus latina” limba tracilor, este numele berbecului sacru al zeului Marte numit la noi: ,,ARIES”, ,,ARIETIS”, ,,ARETE”, în latină; ,,berbex”, ,,berbecis”. Chipul acestui Berbec sacru totemic al lui Ares: ,,ARETES”, al cărui cap cu coarne răsucite este aşezat în mod ritual deasupra stânii într-un par (lance), se numeşte până astăzi ,,ARĂTARE”.

Arheologii susţin că acum 4000 de ani ,,unitatea precară a indo-europenilor s-a rupt, inaugurându-se o serie de migraţii”. În timp ce unii au rămas statornici în spaţiul lor de formare carpato-dunărean, un grup mare, de tip ,,sută” (,,satem”, de unde se pare că derivă cuvântul ,,sat” cu pluralul ,,SATE”), a plecat de aici spre Orient şi ,,au colonizat nord-vestul Indiei până pe la anul 2500 (î.Hr.)”.

Este greu de argumentat istorico-arheologic plecarea şi întoarcerea arienilor. A fost mai degrabă o pendulare, un ,,dute-vino” de tip ,,transhumanţă pastoral-belicoasă”. S-au reîntors conduşi de legendarul rege Arius, în vechea Europă, ca invadatori: ,,Invazia indo-europenilor s-a petrecut în epoca neolitică… Aveau ca totem LUPUL, animal de pradă. Valorile lor erau distrugerea şi violenţa, bazate pe un cod de comportament masculin agresiv”. Abia de acum putem aşeza termenul ,,INDO” înaintea termenului ,,EUROPENI”. La vremea aceea ,,europeni” erau doar locuitorii dintre Munţii Caucaz, Munţii Carpaţi şi tot bazinul dunărean, inclusiv Munţii Balcani, precum şi riveranii mărilor: Mediterana, Egee, Marmara sau Dardania şi Adriatica.

S-au numit ARIENI de la legendarul lor rege Arius. Nu este exclus să fi fost mai mulţi regi cu acest nume. De aici derivă numele zeului războiului ARES, ,,părintele geţilor” (Ovidiu). ,,ARIA” înseamnă în sanscrită, (limbă înrudită cu a noastră), ,,NOBIL” sau ,,POPOR NOBIL”. Ei mai sunt numiţi ,,Poporul grâului” fiindcă au introdus această plantă în consumul zilnic, numind-o: ,,cereală” (plantă a zeiţei ,,Ceres” şi ,,Aya” însemnând: ,,veşnică”, ,,sacră”), deoarece zeiţa Diana, Geea, Gaia, numită de către arieni şi Ceres purta în iconografie o cunună de spice de grâu, sau o coroană cu şapte turnuri de cetate. De atunci, grâul este socotit, la noi, sfânt.

Alţii spun că sunt numiţi: ,,poporul grâului” deoarece aveau părul blond, bogat, ,,legat în cozi, ca snopii de grâu” (Epopeea lui Ghilgameş), atât la femei, cât şi la bărbaţi. ,,Zeul trac Apollo avea părul blond strălucitor, fără să fi fost tuns vreodată”, iar Eminescu, îngerul poeziei româneşti, zice că: ,,Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea / Într-o zi, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea…”. Filistinii proto-traci erau închinători lui Apollo, ca de altfel toţi fenicienii arieni. Samson tocmai îşi probase imensa putere rupând în două un ,,leu”, totem filistin. Până astăzi locul unde se adună grâul pentru a fi treierat se numeşte, la noi românii: ,,ARIA”. Probabil şi verbul ,,a ara” are aceeaşi origine, adică: ,,Loc curat / De arat şi semănat”. Şi Muntele Ararat, în care a fost Edenul biblic şi unde s-a oprit după potop arca lui Noe, are aceeaşi origine.

Totemul zoomorf (animalul de pradă, preponderent LUPUL), a variat în funcţie de zona pe care au străbătut-o arienii. Astfel, în timpul şederii lor temporare în zona mesopotamiană, au adoptat ca totem leul, numit ,,ary”. Au plăsmuit acolo un zeu numit ,,ARY-EL”, unind termenul: ,,Ary” cu zeul cananit: ,,El”, căruia îi trimiteau ca jertfă capre. Aşa s-a născut jertfa ,,ţapului ispăşitor” din Biblie. Nu este exclus ca numeroşii sfincşi să aibă o relaţie simbiotică cu Ariel, influenţa fiind posibilă prin intensa tranzitare a Peninsulei Sinai. Legendara noastră babă: ,,Io”, trecând prin nordul Mării Negre spre a întemeia prima dinastie egipteană, se pare că şi-a adus şi zeii cu ea, pe Apis (taurul cu soarele-ntre coarne) şi pe Ary, sfinxul.

Tribul arian al moabiţilor din Canan avea un oraş numit ,,Areo-polis” (Oraşul lui Ary). Localitatea biblică ,,Arymatheea” se traduce: ,,Zeiţa mea Ary” (Ary-ma-theea), probabil înfăţişată ca o leoaică, asemenea celor din ,,friza leoaicelor” din vechiul Babilon, aflată acum în muzeele germane.

,,ARDEEA” (,,Ary deea” – Zeiţa Ary), pomenită de Vergiliu în ,,Eneida”, între cetăţile făuritoare de arme, poate fi numele unei regine a amazoanelor războinice, sau chiar o davă ce a dat numele Ţării Ardealului, mai ales că, aşa cum vom vedea mai jos, acest nume este atribuit şi Cibelei. În contemporaneitatea părintelui ,,Eneidei”, Cezar plănuia la Roma cucerirea vestitei cetăţi plină de aur şi arme, capitală a ,,marticolis getes”, aşa cum le zicea Ovidiu strămoşilor noştri, Sarmizegetuza. Nu şi-a putut măsura puterile cu Burebista deoarece au fost asasinaţi amândoi în anul 44 î.Hr., laurii izbânzii revenindu-i lui Traian.

Şi provincia biblică Samarya, conţine particula ,,Ary”. Mitropolitul Bartolomeu al Clujului este de părere că: ,,Ariel” (Ary-El) înseamnă ,,LEUL LUI DUMNEZEU”, iar grecii îl întâmpină pe Sf. AP. Pavel în ,,AREOPAG”, loc de judecată, unde era venerat un întreg panteon, între zei era şi Ary. Mai apoi, indo-europenii au adus cu ei până în Carpaţi cultul leului, deşi acest animal de pradă nu face parte din fauna locală. Avem chiar şi un sfinx în Munţii Bucegi. Aşa, prin totemul ,,Arya”, am devenit: ,,Pui de lei”, iar moneda nostră naţională, încă pentru puţin timp este: ,,LEUL”. Nu trebuie să ne pară rău pentru aceasta. ,,Euro” tot pe aici îşi are originea străveche!

Râul ARIEŞ (,,Aries”) din Ardeal, cu nisipul său aurifer şi vestitele mine de aur, a atras aici ca un magnet numeroase populaţii, păstrându-ne acest nume strămoşesc până azi. Mitul Argonauţilor ar putea avea aici spaţiul de desfăşurare, deoarece ei căutau berbecul cu lâna de aur. Numai tracii nordici numeau berbecul auriu, cu coarne răsucite: ,,ARIES”, ,,ARIETIS”, ,,ARETE”. Nu este exclus ca, la plecarea lor spre Orient, indo-europenii să fi adus cu ei numele tribului pelasg carpatin din care făceau parte: ,,ARIMII” (N. Densuşianu), trib ce avea ca totem berbecul ,,aretes”, urmărit constant de fratele totemic antagonic din umbră: ,,lupul” ,,înghiţit pe jumătate” la rândul lui de către balaurul al cărui chip şi-i l-a asumat Cadmoş întemeietorul Europei.

Deci, primul totem ,,Ary” era LUPUL! Apoi, impresionaţi de maiestatea leului asiatic şi de ferocitatea lui, l-au adoptat şi pe acela ca semi-divinitate, substituindu-l lupului. Termenul ,,ari-mis” are în compoziţie particula ,,Ary”, care, înainte de ,,misiunea spre răsărit”, era totemul ,,lup” dar şi ,,vetus latinus”-ul: ,,mis” , adică ,,a trimite în misiune”, (lat. ,,mito”, ,,mitere”, ,,misui”, ,,misum”). Tema ,,Arius – animal de pradă” o regăsim în sec. al IV-lea d.Hs., aplicată de către bizantini ereticului Arie, deşi acesta, în afară de nume, nu avea nimic în comun cu arienii. În ,,Acatistul Sfintei Treimi”, Arius este: ,,…o fiară cumplită intrând în turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi răpind oile de la adevărata mărturisire a dreptei credinţe”. (Icosul al IV-lea). Diferenţa onomastică stă doar în faptul că ereticii creştini erau numiţi ,,ariani”, iar triburile indo-europene ,,arieni”.

Limba română: Limba „Indo-Europeană comună”

Dorim să punctăm faptul că de-a lungul timpului diverşi autori europeni au încercat să arate că anumite limbi europene precum lituaniana, ar reprezenta de fapt leagănul limbilor ariene, în timp ce alţii au pledat mai degrabă pentru limba suomi (finlandeză) ca fiind cea mai veche dintre toate. Cum ar putea fi posibilă o asemenea realitate? Nimeni nu poate face asemenea aserţiuni sterile decât dacă ignoră total cele mai primare şi mai evidente aspecte în ceea ce priveşte civilizaţia antică a Europei.

Ne întrebăm, unde se aflau strămoşii fino-ugricilor în timpul ultimelor faze ale glaciaţiunii Würm? Ar fi putut aceştia dezvolta cea mai veche cultură europeană în timp ce se aflau sub gheţari? Răspunsul ar trebui să fie mai mult decât evident pentru toată lumea. Poziţia geografică şi condiţiile climaterice din nordul Europei nu ar fi putut susţine dezvoltarea vieţii umane în acea perioadă, lăsând la o parte lipsa de sare din acele locuri, un mineral indispensabil pentru susţinerea vieţii omului, mineral care în schimb îl găsim din abundenţă pe teritoriul României, unde se află numeroşi masivi de sare! Cât despre limba lituaniană, nimeni nu contestă legătura acesteia cu limba sanscrită, dar asta se datorează faptului că strămoşii lituanienilor au roit din spaţiul carpato-danubiano-pontic unde se regăseşte cea mai veche civilizaţie a Europei şi chiar a lumii!

Fireşte că urme ale acestei limbi vedice (ariene) se regăsesc în majoritatea limbilor europene, iar asta se datorează faptului că a existat un nucleu lingvistic comun care îşi are originea în această străveche cultură pierdută şi de mult uitată, pe care autoarea Marija Gimbutas o numea „Vechea Europă”! Este o chestiune de logică să gândim că cea mai veche limbă europeană nu îşi poate avea originea decât în cea mai veche civilizaţie din Europa!

Menţionăm că cea mai mare concentraţie de dovezi arheologice se regăseşte pe teritoriul României, iar tot aici găsim cele mai vechi oseminte umane din Europa, din păcate o realitate peste care se trece cu mult prea multă uşurinţă! Prin urmare, dacă cele mai vechi culturi europene se regăsesc, în cea mai mare parte, pe teritoriile României, Moldovei, Ucrainei, Bulgariei şi Serbiei (Cucuteni-Tripolie, Turdaş-Vinča, Hamangia, Gumelniţa, Boian, Monteoru, Starčevo-Criș, Vădastra, Lepenski-Vir, Plovdiv, Karanovo etc.), adică spaţiile care formează centrul preistoric al celor mai vechi culturi europene, atunci cum am putea vreodată gândi şi chiar admite că o limbă nordică-europeană ar putea fi mama tuturor celorlalte limbi europene? Asemenea ipoteze nu au niciun fundament şi pot fi uşor demontate prin dovezile arheologice, antropologice, istorice, lingvistice, folclorice şi mitologice din România!

Surse: Povestea Transhumanței 🐑 10 ani în munți 🐑 Nicolae Feier (Zestrea Strămoșească), Sergiu M – Getarum Terra, Gabriel Gheorghe – Fundația Gândirea, Constantin Olariu Arimin – Legătura dintre spațiul carpatic, civilizația sumeriană și Egiptul antic.

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro