Decodificarea ۩ COLOANEI ۩

Pe urmele lui Brâncuși spre Cuina Turcului
[ de la începutul lumii ]

Decodificarea ۩ COLOANEI ۩

11000 î.Hr.

În campania de săpături arheologice din 1967-1968, efectuată la Cuina Turcului, pe Clisura Dunării, în extremitatea vestică a judeţului Mehedinţi, Vasile Boroneanţ, în tandem cu Alexandru Pãunescu, a descoperit o falangã de ecvideu, cu romburi suprapuse vertical, incizate în os. Primele probe cu C14 au indicat 10000 de ani vechime, iar analize mai recente 13000 de ani vechime.

Renumitul brâncuşiolog contemporan Ion Pogorilovschi, care a analizat atent aceste romburi suprapuse, denumind semnul „cel mai vechi simbol axial autohton”, face o apropiere sensibilă (în ceea ce priveşte migraţia semnului) cu romboedrii Coloanei Infinitului, şi nu numai:

„… desenul tăiat în os deţine performanţa de a fi cea mai veche reprezentare simbolică certă, cunoscută în spaţiul nostru, şi ca atare semnul de început, necesarmente invocabil de către orice retrospectivă asupra originarei nevoi umane de expresie.” Ion Pogorilovschi mai observă „pe lângă performanţa primordialităţii lui în lumea semnelor simbolice ale arealului carpato-danubian, performanţa extraordinarei continuităţi a motivului. Se poate scrie un amplu hronic al dăinuirii sale – trasor elevat prin toate epocile, pentru care avem mărturii. O continuitate nicidecum firavă, de vreme ce în epocile mai noi, spre care avem un mai amplu acces documentar, motivul apare ca unul de o remarcabilă reprezentativitate în morfologia culturii autohtone, adică unul divers diseminat în fenomenologia creaţiei noastre spirituale: în ornamentica simbolică a ţesăturilor şi cusăturilor, în prelucrările artistice sacralizate ale lemnului, în ceramică ş.a.m.d.”.”

Simbolul în cauzã este „un veritabil dat ereditar al culturii spirituale româneşti, un propriu al motivicii ţesãturilor şi cusãturilor, scrijeliturilor şi pictogramelor, scândurilor traforate sau trunchiurilor sculptate”. Câţiva ani mai târziu semnul va fi definit drept „cea mai veche manifestare artisticã a lui homo sapiens”, şi dacă ar fi să ducem mai departe consideraţiile lui Ion Pogorilovschi despre misterioasa ideogramă, „cu incitantul ei energism semantic”, credem cã nu este deloc întâmplătoare reapariţia semnului pe lăzile de zestre mehedinţene, menţinând cu obstinaţie romburile suprapuse, ca un cap de pod în „tripticul nemuririi”.


۩ semnul
semnelor ۩

ஜ înapoi în timp ஜ
🇷🇴 13000 de ani 🇷🇴

Decodificarea ۩ COLOANEI lui Brâncuşi ۩ Desenul tăiat în os descoperit la Cuina Turcului deţine performanţa de a fi cea mai veche reprezentare simbolică certă, cunoscută în spaţiul nostru, şi ca atare semnul de început, necesarmente invocabil de către orice retrospectivă asupra originarei nevoi umane de expresie. Un semn unical, semnul semnelor, mai de adânc decât oricare dintre obiectele atât de des practicatelor referiri culturale la relictele neolitice ale începuturilor (…)

Vezi mai mult la 360 °
۞ ۞ Cuina Turcului ۞ ۞




🇷🇴 reBranding ROMANIA 🇷🇴
Un proiect CSR B2B Strategy
Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com