Categorie: Banat

Vacanțe la sfârșit de săptămână în BANAT

Salvează împreună cu noi toți bunicii din Banat

Longevitatea românească din Banat “Credem cu tărie că acesta este un moment critic, în care orice implicare salvează vieți. Ne dorim să sprijinim, cu tot ce putem, medicii și personalul medical, deoarece ei luptă în linia întâi zilele acestea, și își pun în pericol propria sănătate și siguranță pentru noi, toți ceilalți. Așadar, am hotărât […]

Lovitura de stat…

Balaton – 1989 Mărturisirile generalului Victor Stănculescu… Era mai întâi întâlnirea cu omologul meu ungar de la Direcţia de Înzestrare (generalul Victor Stănculescu şi-a petrecut vacanţa din vara lui 1989 la Balaton, în Ungaria). El a venit apoi cu Karpati, care era atunci şef al MSt-M ungar. (…) A mai venit atunci şi şeful Direcţiei […]

Unirea Banatului cu România

Obiective turistice Timişoara 2021 Parcul Eroilor Monumentul din centrul parcului a fost inaugurat cu fast în 30 decembrie 1962. Lucrarea aparţine unui cunoscut sculptor, Ion Vlad, care s-a născut la Feteşti, în judeţul Ialomiţa. El a realizat, printre altele, şi faţada Operei Române din Bucureşti sau faţada Spitalului din Oneşti. Pe monument a fost trecut, […]

Grădina ZOO din Timișoara

Timișoara 2021 Obiective turistice Grădina Zoologică Timişoara este cea mai nouă grădină zoologică din România şi este amplasată în partea de nord-est a Municipiului, în Pădurea Verde, pe o suprafaţă de 6,34 ha teren. Grădina Zoologica a fost deschisă publicului timişorean, în anul 1986. Adăpostea atunci aproximativ 30 de specii, majoritatea speciilor proveneau din fauna […]