☭ Miner vs Momârlan 🐑

Valea JIULUI vs Ținutul Momârlanilor

Despre mineri ⛏️
și mineriade 🥊

Fără cerul albastru deasupra capului… Odată cu perioada nefastă roșie de până în ’89 în plin proces de dezvoltare a industriei grele infuzia de oameni în Valea JIULUI a fost atât de diversă și condensată într-o perioadă atât de scurtă astfel încât a dat naștere unui ADN cu totul și cu totul special. Traiul greu, munca de zi cu zi – fără cerul albastru deasupra capului, sângele vărsat de părinții noștri au întărit acest ADN până la stadiul în care refuză orice schimbare. Refuză chiar dacă este conștient că traiul rămâne greu – practic sângerează continuu de peste 20 de ani…

Explozia de la Petrila

Îmi aduc aminte de când eram copil sunetul salvărilor prin oraș… sunet care transmitea moarte – un sunet aș putea spune sângeriu… de fiecare dată când îl auzeam fugeam acasă la ai mei să văd dacă tatăl meu a ajuns din șut. Cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns de fiecare dată dar mi-a rămas în minte acel sunet metalic… sunetul morții care plutea în toată Valea JIULUI care a “înroșit pământul” în ultimii ani de extracție intensivă…

Cea mai mare spaimă a fost când am intrat în casa alor mei după o alergătură similară… cred că a fost după explozia de la Petrila din 2008… ultima imagine care mi-a rămas întipărită în minte a fost un trandafir roșu… parcă nu mai avea spini… uitat de bunica mea – Dumnezeu să o ierte – pe măsuța din holul de intrare. Îmi aduc aminte ca prin ceață acel trandafir roșu aproape ofilit… roșul nu mai era roșu… scăpase și de această tragedie. Dumnezeu să-i ierte pe toți!

⛏️ Valea JIULUI ⛏️ versus
🐺 Ținutul Momârlanilor 🐑

Despre mineri ⛏️ și mineriade 🥊

Până la mineriade personal aș relua câteva file de istorie și aș începe cu anul 1929 când peste 20 de mineri de la Lupeni și-au pierdut viața în greva de la Lupeni, iar peste 200 au fost răniți. Aș continua cu anul 1968, anul de glorie al lui Ceaușescu, an în care semnalăm poziția minerilor în raport cu regimul comunist prin cele 4 pagini ale unui manifest găsite de securitate înaintea vizitei în Valea JIULUI a stimatului conducător, manifest care încuraja „lupta împotriva boierilor care ne exploatează” și care sugera unitatea minerilor împotriva comunismului. Anul 1977 ne aduce din nou în Valea JIULUI la cea mai mare mișcare de protest împotriva comunismului… sloganul principal al protestelor fiind „jos burghezia proletară”.

Sintetizând, 1929, 1968 și 1977. Practic, dacă poți să îți imaginezi și condițiile de lucru ale acestei categorii de oameni oropsiți de soartă o să înțelegi procesul de manipulare care se reia la nesfârșit în fiecare lună iunie din fiecare an… mineriadele, fără a spune lucrurilor pe nume, întregul adevărul istoric fiind altul…

Înaintea lor, a minerilor, întreaga Valea a JIULUI era populată de momârlani, o categorie aparte de populație care există pe aceste meleaguri de la începutul lumii. Astăzi, pe ultima sută de metri a mineritului, momârlanii rămân în liniștea naturii acolo unde există de mii de ani în arealul Văii JIULUI în Ținutul Lupilor sau mai exact în Ținutul Momârlanilor, ținut în care momârlanii o să dăinuiască în continuare alte câteva milenii… iar 🔥 reputația lor, a minerilor 🔥 trebuie analizată cu întregul context istoric ieșit la lumină din negura vremurilor!

Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com

Comments are closed.