Descoperă Diamantul Negru al României

Descoperă Valea JIULUI împreună cu Avram IANCU
Ardeal

Descoperă Diamantul Negru al României

Descoperă Diamantul
Negru al României… !

Mâine, în 2 septembrie al Anului Centenar, începând cu ora 10, de la kilometru zero al Dunării, din Sulina, voi pleca înot în Marea Neagră, până la Istanbul. Dedic întregul efort al celor 45 de zile de călătorie, întru amintirea marelui Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești. Pericolele din valurile înspumate ale mării pălesc în fața sacrificiului și supliciului la care a fost supus Brâncoveanu și cei 4 fii ai săi. Nu mi-e frică! Nu mi-e frică de nimic! Cât timp se va găsi în inima mea o fărâmă din credința ce se găsea în inima lui, voi reuși! Există, în lumea asta, valori pentru care merită să lupti și care transcend chiar și moartea!

28.10.2018 Am ajuns la gura Bosforului. Mai exact, suntem pe plaja de sub cetatea Rumeli Feneri, ce străjuiește această strâmtoare. Practic, am străbătut distanța Sulina – Istanbul.

Doar 400 de metri mă mai despart de intrarea în Bosfor. Și o voi face astăzi într-o zi importantă: este Ziua Națională a Turciei. Transmit pe această cale cele mai calde salutări poporului turc. Totodată, sunt tare bucuros că, într-o astfel de zi, un român va străbate înot acest loc de maximă securitate, restricție, plin de istorie, cu un trafic infernal, escortat de către Paza de Coasta turcă. Mulțumesc! Am traversat înot celebrul Canal al Manecii. Dar, parcă, în Bosfor intru cu emoție și respect mult mai mare, deosebit. Se prea poate ca aici, conform cu o teorie, pe care am studiat-o în câteva rânduri, să fie cauza potopului biblic. Conform cu teoria, în urmă cu mai multe mii de ani, Bosforul nu exista. Un cataclism de proporții impresionante – potopul a rupt continentul în acest loc, fisurându-l. Marea Neagră (care la acea vreme era un lac cu apă dulce, mult mai restrâns) a fost inundată de apele sărate ale Mediteranei. Egalizarea apei nu s-a făcut într-o singură zi. A durat ceva vreme. Timp în care malurile Mării Negre au fost inuntate (230 km) în zona țării noastre. Actualele guri de vărsare ale Dunării sunt tinere! Pe acele vremuri ale cataclismului, mărețul fluviu, pe care l-am străbătut înot anul trecut, se varsa mai la sud. Albia vechii scurgeri se vede foarte clar și pe o banală harta google. Așadar, aici în Bosfor, se pare ca a fost cauza sfârșitului unei lumi întregi. Și sfârșitul familiei lui Brâncoveanu. Apa este rece. Îndur hipotermie! Dar în 1 noiembrie voi ajunge la destinația finală… Avram IANCU

Imperiul Otoman
& Constantin Brâncoveanu

Îl cunosc pe Avram din 1992. Acum în 2018 Avram merită să fie vectorul de imagine al Văii JIULUI. Vrem să îți facem o surpriză, ție – admiratorului, omului care îi dă energia să continue… un calendar de colecție personalizat cu întreaga campanie SW!M 2018. Pentru că amintirea acestui moment unic în istoria neamului nostru, un român intrând în inima fostului Imperiu Otoman, chiar de ziua Turciei și chiar în anul centenarului, trebuie să rămână imortalizat pentru eternitate… !

Ai mai jos un exemplu – cum o să arate calendarul tău, iar aici ai o serie de imagini sugestive precum și foarte multe povești despre acest neam greu încercat.

Februarie 2019

În 2019 te așteptăm în Valea JIULUI.
Mai jos regăsești toată Valea la 360 °.

Îți mulțumesc Avram! Au fost 60 de zile ( * o să fie) în care am fost mândru că sunt român, român din Valea Jiului, Diamantul Negru al României, locul în care neamul românesc a fost aș spune și mai încercat începând din ’77 când ai noștri nu au mai rezistat terorii comuniste și până în prezent când… depopularea zonei ne întristează pe toți… pentru că vedem zi de zi cum moare… cum se stinge…

360 °

Descoperă Valea JIULUI
împreună cu Avram IANCU:

Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com