Ap’i căpătați dă şcire
1367 ♦ 1370
Mândru că mi-s bănățan
Șemlacul Mare, Coștei, Vărădia.
Monografia Coșteiului. Potrivit datelor descoperite la Roma, de către prof.dr. Marius Bizeria și publicitate în Monografia Coșteiului, și anume: În perioada medievală ,,La 16 septembrie 1367, se amintește centrul unui district Kuueșd (Coșteiul) care cuprinde mai bine de 10 sate conduse de un voievod RADUL VAYVODA COMES DES KUUESD, la 1367 existau următoarele localități: CHORTA (Ciortea), VARANY (Vrani), Radumila (Radimna), Liscuizi (Lescovița), Mycuziny (Nicolinț), iar în 1421 Kiiviis (Cheveriș), Myrsinch (Mîrcina), Iaam (Iam), Soczicza (Sălcița). Un alt document din 21 septembrie 1370, dat din Mezeu Sompli (Șemlacul Mare) arată ca locuitori ai Kueșdului pe Vlad Bobal, Mihai fiul lui Ioan și pe Paulus de Jurciuc, acesta din urmă fiind castelanul cetății, deci locuitorii Coșteiului în acele timpuri au fost români!
Comuna Vărădia, Caraș-Severin se află la granița cu Serbia, pe malul râului Caraș. În comună se intră pe un drum secundar, care se desprinde de șoseaua Timișoara-Oravița, în dreptul satului Greoni. Pe teritoriul comunei se află un conac ce a aparținut familiei Baich de Vărădia.
Iaca cine or fost ai măi mari şi măi tari din zona Oraviței!
„Încă înainte de „rezoluţia de graţie” şi decretul-anexă din 17 decembrie 1717 ale împăratului Carol VI, documente pregătind preluarea concretă a provinciei banatice pe harta imperiului şi integrarea Banatului în sfera politicilor imperiale, se întocmise o „Conscriere”, o statistică sumară privind locuinţele (casele) din centrele mai importante şi satele din preajmă. Pentru zona care ne interesează, Oraviţa Română apare cu 77 de case, Agadici cu 72, Berlişte cu 15, Broşteni – 84, Cacova – 80. Ciclova Montană e consemnată cu un număr de 166 de case, Ciortea cu 35, Ciudanoviţa – 22, Ciuchici – 50, Giurgiova – 30, Greoni – 65. Urmează Iertof cu 50 de case, Ilidia cu alte 80, Iam cu 43, Jitin – 37 şi Maidan – 51. În aceeaşi vreme, la Macovişte sunt 62 de locuinţe, la Mercina 48 iar la Milcoveni alte 23 de case. În Nicolinţ, statistica ne indică 74 de case, alte 26 la Petrilova, în Potoc sunt 32 de locuinţe iar în Răcăşdia cifra lor este de 125. Lângă Oraviţa, la Răchitova, sunt menţionate 50, cele două Rusove (Veche şi Nouă) au împreună 142 de case, la Secăş există 84 iar la Socolari 55. Ticvaniul (probabil împreună, cel Mare şi cel Mic) e prezent cu menţionarea a 122 de case, VĂRĂDIA are 180, Vraniul – 72 şi Vrăniuţul – 40. Pentru acelaşi an, un cercetător estimează la 300.000 de locuitori populaţia provinciei.” Ionel Bota
Surse: Foto Vărădia John Gavrilescu, Certificare istorică Geta Majogan, Povestea Ionel Bota.
În 2020 #stămacasă, vizităm România, 💙💛❤ reSTART-ăm turismul românesc!