Valea Almăjului Una din cele patru văi principale ale județului Caraș-Severin, Valea Almăjului, conturează un ținut și o lume aparte, o adevărată „țară”, deosebită de cele din jur. Este valea dintre munți în care n-a pătruns calea ferată, iar civilizația modernă și-a făcut loc mai greu, păstrându-se în schimb aproape nealterate multe obiceiuri tradiționale, mărturii […]
„Descriptio Moldavie”
Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei „Toată țara pe care o numim astăzi Moldova precum și ținuturile învecinate dinspre asfințit au fost stăpânite la început de sciți ( * sciţii din Dobrogea ) care cuceriseră aproape trei părți ale lumii cu toate că după obiceiul lor strămoșesc ei nu aveau așezări statornice. […]
Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc
Satul primordial – Noblețea princiară Profesorul universitar japonez Minoru Nambara, specialist în istoria civilizațiilor, scria: „Maramureșul este satul primordial. Este un complex de realități care converg în a simți aici, că te afli în satul primordial. Țăranii Maramureșului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer, în Maramureș. În alte țări […]




