Etichetă: Ținutul Momârlanilor

Colindul Pițărăilor

Pițărăii vestesc Nașterea Domnului În dimineața Ajunului de Crăciun, momârlanii din Jieț pornesc colindul „Pițărăilor“. Obiceiul Pițărăilor, denumit astfel după colăcelul primit de la gazde, se pierde în negura timpului. Se spune că pițărăii datează chiar de pe vremea geților. Pițărăii sunt numai bărbați, copii sau tineri aflați la vârsta adolescenței, organizați în cete, care […]

Nedeile momârlăneşti

Tradiţionala Nedeie a satului Imediat după Paşti, momârlanii din Valea Jiului pornesc nedeile. Petrecerile câmpeneşti din jurul bisericilor se ţin lanţ şi sunt prilej de bucurie şi de reîntâlnire pentru toată comunitatea. Nedeile sunt organizate, din moşi–strămoşi şi sunt programate în aşa fel încât, pe cât posibil, să nu coincidă cu o alta, a altei […]

Prin lumea de basm a unui sat de oieri…

[su_youtube url=”https://youtu.be/BgeOEFsb0jo” width=”800″ height=”440″] Regăsirea neamului Prin lumea de basm a unui sat de oieri, locuit de oameni a căror personalitate părea că se ia la întrecere cu grandoarea munților. Rândurile așternute cu har, nostalgie și dor de meleagurile copilăriei de Ioana Postelnicu (pseudonimul literar al Eugeniei Banu) în romanul “Plecarea vlașinilor” sunt în măsură […]