♦♦♦ Călușarii ♦♦♦

Legile nescrise ale Călușului
[ de la începutul lumii... ]

♦♦♦ Călușarii ♦♦♦

Ritualul Călușului

Ritual, iată un cuvânt care te trimite direct în inima satului arhaic… Ritualul este o înșiruire de gesturi și fapte care urmăresc îndeplinirea unui scop tainic, legat de lumea nevăzută. În satul tradițional, există ritualuri care însoțesc cele mai importante momente ale existenței: nașterea, nunta, moartea, dar și evenimente anuale legate de anul agricol: semăna-tul, culesul și altele.

Ritualurile urmează legi nescrise dar foarte stricte și rosturi transmise din bătrâni, din timpuri foarte, foarte îndepărtate. În satele noastre, ritualurile din timpurile precreștine se împletesc cu sărbătorile bisericești, căci credința oamenilor păstrează încă anumite elemente ale credințelor arhaice.

Călușarii – între lumea văzută și cea nevăzută, prin dans…

Lumea văzută și cea nevăzută sunt la un loc, viața pământească și cea de după moarte, lumea de aici și cea de dincolo sunt laolaltă. Care e una și care e cealaltă? Depinde din ce sens privești! Îmi amintesc de jocul călușarilor, așa cum l-am putut vedea în satele noastre din Olt, dar și la București. Acest obicei se ține cam 9 zile, din Duminica Rusaliilor. Cetele de călușari băteau satele și jucau prin curți și bătături, însoțiți de lăutari; dansau de rupeau pământul. Oamenii îi așteptau cu credința că jocul lor le va aduce bine, sănătate, belșug, roade, fetelor măritiș, nevestelor copii, copiilor trai îndelungat. Se auzea că uneori puneau pe picioare oameni betegi, cu dansul lor și adesea erau chemați pe la casele unde erau bolnavi, cum se zice, luați în căluș. Acești căzuseră la pat pentru că lucraseră în zilele de Rusalii și le mâniaseră astfel pe iele. De mici ne povesteau femeile de la moșie de iele. Mai ales doica noastră. Uneori le numea de rău: Fetele lui Iuda, Irodițe, Vânturițe, Nemilostivele, alteori le vorbea de bine, ca să le îmblânzească: Milostivele, Orațiile Vitezele, Domnițele, Bunele. Unii ziceau că le-au văzut și le-au auzit și se temeau de ele.

Duminica Rusaliilor – în Antichitate era o sărbătoare a primelor roade, a începutului de sezon călduros; numele i-a rămas din latină, sărbătoarea trandafirilor. În tradiția populară Rusaliile sunt niște apariții feminine, numite iele și încă în multe feluri. Odată cu împământenirea creștinismului, la 50 de zile după Paști, exact în aceeași perioadă, se sărbătorește Pogorârea Duhului Sfânt. Cu o zi înainte, se fac slujbe pentru pomenirea morților. Odată cu oamenii și sărbătorile au fost încreștinate, totuși, forța anumitor ritualuri a făcut ca acestea să fie practicate în continuare în popor, alături de sărbătorile creștine. Iele, Șoimane, Vântoase, Mândre – ființe misterioase, zânele rele ale poveștilor populare românești; se adună în noapțile de vară prin poieni, dansează și cântă ♦ sunt capricioase și răzbunătoare, mai ales împotriva bărbaților.

♦ 1935 ♦

Când ne-am dus la Sârbii Măgura… ne-am dus pă sală să ne culcăm.(…) şi Gheorghe, vecinu’ meu, a auzit pă sus Oraţiili. Oraţiili cântau noaptea cum ar juca Căluşu’: Şoimanili. Şi spune Gheorghe: „Bă, ia auzi Şoimanili, nea Marine!…” Pă sus pă acolo făcea: „Hălăi-şa! Hălăi-şa! Zâce-aşa! Zâce-a şa!…” Cum strigă vătafu’ de Căluş. Erau Şoimanili noap-tea…! Să auzea, dom’ne, Căluşu’…! Şi juca Căluşu’ Şoimanili alea…! Vezi, cum e asta, din bătrâni s-aude aşa…! (…) Marin Șocaie, zis Bobob, n.1935, unul dintre vătafii legendari ai Olteniei, într-un interviu luat în 2008.

Cum se petrece Ritualul Călușului!?

Rosturi în ceată:

♦ vătaful – conduce grupul, primeşte sau înlătură membri din ceată, deţine tainele ritualului, transmise uneori din tată în fiu, alteori printr-un urmaş pe care vătaful şi-l alege.
♦ stegarul – poartă căluşul – steagul grupului, care este investit cu puteri magice – o prăjină împodobită cu un ştergar frumos lucrat, diverse accesorii colorate şi cu plante de leac şi belşug: pelin, usturoi, busuioc, frunze de nuc, spice de grâu şi altele. Cu cât este mai înalt cu atât este mai bine.
♦ mutul – este un personaj comic care antrenează grupul în diverse şotii, dar struneşte şi dansul cu mişcări energice. Este respectat aproape ca şi vătaful. Este mascat şi poartă sabie. Mutul trasează cercul ritual în care se petrece dansul.
♦ vătaful adună şi organizează ceata, cu câteva săptămâni înainte
♦ se confecţionează steagul (călușul)
♦ înainte de a porni jocul, în fiecare an, membrii cetei se leagă cu un jurământ tainic care se face noaptea, într-o poiană din pădure.
♦ căluşarii joacă pe la gazde, însoţiţi de lăutari.
♦ la finalul dansului spectatorii intră şi ei în joc şi se încarcă de energiile căluşarilor. Ceata este cinstită cu bani şi bucate, precum colindătorii.
♦ la sfârşitul perioadei de căluş, steagul se desface și se îngroapă, tot în taină, iar ceata se risipeşte.Unii etnologivăd în acest ritual o legătură cu vechile rituri, de natură extatică, rituri răspândite pe arii culturale largi. Călușul aparține formelor cunoscute în sudul și estul Europei.

Dincolo de toate teoriile este cert un lucru: ritualul Călușului este o dovadă a vechimii populaţiei autohtone, devenită românească, pe aceste meleaguri… 7 5 2 7 de ani de continuitate!

Mircea Vulcănescu

360 °

Dansul Funerar din Vrancea ♦ Chipăruşul – Purificarea prin foc

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro