Să înțelegi acest popor nu îți ajunge o viață.
Miorița, cuvântul cheie al creației…
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…
Miorița – Izvorul nemuririi este o lucrare scrisă de autorul Victor Ravini, editura Alcor Edimpex, 2016, publicată după analiza a 973 de variante culese din popor. Din diferitele variante ale Mioriței puse în lucrare, rezultă valoarea de excepție a creației anonimilor păstori carpatini pentru adevărata noastră cultură identitară. Trebuie lămurită semantica celor două cuvinte cheie ale creației * oaia tînără și ciobanul…
Miorița a fost culeasă în multe variante ca un colind, legată fiind de o mare sărbătoare din vechea religie a geților, iar Alecu Russo a auzit-o cântată în Mănăstirea Soveja unde era deținut politic. Din colind religios, Miorița a ajuns și cântec bătrânesc, apoi baladă, iar multe elemente din conținutul ei nu mai puteau și nu mai pot fi înțelese, fiindcă sunt rupte de lumea sacrului.
Peste o sută de cuvinte comune cu egipteana veche…
De la Dunăre spre Nil…
Sumerologul rus A. Kifisin: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei.”
Cabirii din sudul Istrului îşi aveau principalul centru de cult în insula Samothrace, dar erau cinstiţi pretutindeni în bazinul Mediteranei, chiar şi în Egipt la Memphis, fiind trei personaje care au fost interpretate în epoca romană cu Jupiter, Minerva şi Mercur.
Eruditul Iulius Firmicus Maternus, trăitor al secolului al IV-lea, în lucrarea De errore profanarum religionum, ne transmite date despre coribanţi şi cultul acestora: ,,În cultul coribanţilor, paricidul era onorat, căci un frate fu ucis de cei doi fraţi ai săi, şi de teamă ca nu cumva vreun semn oarecare să destăinuiască omorul comis, ucigaşii consacrară jertfa la poalele muntelui Olymp. Pe acest coribant, macedonenii îl adoră cu o patimă nebună. Acesta este cabirul sîngeros căruia thesalonicenii odinioară se rugau cu mîinile însîngerate”.
Un alt izvor este Clement din Alexandria care în lucrarea Protrepticus precizează: ,,De voieşti să te iniţiezi în misterele coribanţilor, află că aceştia au ucis pe cel de-al treilea lor frate, au înfăşurat capul mortului într-un zăbranic de purpură, după ce l-au dus pe un scut de aramă, (şi) încununîndu-l, îl îngroapă. Şi preoții lor, anactotelestii, numind pe coribanţi – cabiri, numesc şi misterul – cabiric”.
Arnobiu în scrierea Adventus Natura. întăreşte această legendă: ,,Să dăm uitării cultul coribanţilor în care se transmite acest mister ca sfînt: un frate măcelărit de fraţii săi”, iar Pseudo-Orpheu în lucrarea Himmnes se adresează către cabir sau coribant astfel: ,,Curet nocturn, Coribant care rătăceşte singur, Coribant sîngerînd, sfîşiat de cei doi fraţi ai săi”.
Diodor în lucrarea Biblioteca istorică povesteşte despre isprăvile de început ale neamului sciţilor (geţilor) ce au creat o mare împărăţie la nord de Istru ajungînd pînă la Caucaz. După ce preia legenda femeii-şarpe din istoriile lui Herodot, scrie că aceasta a născut doi flăcăi voinici care au ajuns regi vestiţi – Palos şi Napes – ai sciţilor, iar urmaşii acestora ,,au supus nenumărate ţinuturi dincolo de Tanais (Don) pînă în Tracia. După ce şi-au îndreptat armatele în cealaltă parte, şi-au întins domnia pînă în Egipt la Nil.’’
Pentru deplina înţelegere a adevărului, să completăm informaţiile de mai sus cu datele din Istorii feniciene, venite de la Philon din Biblos (64-141), despre regatul lui Atlas ce a fost vatra migrației către Egipt, care ne scrie referitor la fratele regelui așa: ,,Şi Cronos – Amon – mergînd în ţinutul dinspre miazăzi, a dat întregul Egipt zeului Taaut pentru a fi regatul său. Toate lucrurile acestea au fost consemnate pentru prima oară de cei Şapte Fii ai lui Sedek, cabirii împreună cu cel de-al optulea frate al lor Asclepios, după porunca zeului Taautus… Din Mişor s-a născut Taautus care a născocit primele semne ale scrierii. Pe acesta egiptenii şi alexandrinii l-au numit Thoth, iar grecii Hermes. Din Sidec îşi trag obîrşia dioscurii, cabirii, coribanţii sau samotracienii”.
Aceste legende spun că Thoth a dat egiptenilor întreaga învăţătură pentru a-şi uşura viaţa, dar şi ştiinţele şi arhitectura, scriindu-le pe pereţii templelor şi pe plăci de piatră pe care le-a îngropat spre a fi păstrate. Practica scrisului pe tăbliţe este la noi veche din mileniul VII î.e.n. prin cele de la Tărtăria, apoi pe la anii 4000 î.e.n. sînt tăbliţele de lut descoperite la Vadu Rău şi chiar de piatră cum sînt cele două de mărimea unei cutii de chibrituri descoperite la Hîndreşti, comuna Oţeleni, judeţul Iaşi.
Arheologul egiptean Abdel Hakim Awyan, specializat în arheologia perioadei predinastice, spune despre stîlpul din incinta piramidei de la Saqqara (cca. 2900 î.e.n.) că se numeşte Djed (GET), cu sensul de ,,bătrân”, cuvînt folosit şi azi de egipteni atunci cînd se adresează bunicilor.
Fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, este scris în ivrită ‘Gittit-ul’, însemnând ‘Get-ul’. Gat (sau Gitii) a fost orașul locuit de Filisteni. Kamose, ultimul rege (faraon) al Dinastiei a 17-a din Teba, îi menționează pe hicsoşi cu titlul de ‘Chietain de Retjenu’, însemnând populaţia Keta sau Geta din Canaan. Populația Keta este scrisă în Vulgata ca ‘Getaim’, iar în greacă apare sub numele de ‘Chitiim’. Numele ‘Retjenu’ este foarte similar cu numele de familie ‘Reteganu’. Zeului egiptean Ptah, îi este dat titlul ‘ḏū gitti’, însemnând ‘Domnul orașului Gat’, pe o prismă găsită în Lachiș, ce avea scris pe partea opusă, numele lui Amenhotep al 2-lea (1435–1420 î.Hr.). Titlul ‘ḏū gitti’ se regăsește și în textul Serabit, 353. Cross (1973, p. 19) arată că Ptah este adesea numit ‘Domnul (sau unul) al Eternității’ și crede că această identificare a lui Ptah cu ’Ēl’, a generat epitetul ‘olam’, însemnând ‘etern’.
Momârlanii, ultima noastră șansă!
În timpuri mult prea îndepărtate pentru a ni le mai aminti, exista o dispută între egipteni şi pelasgi, cu privire la primordialitatea (vechimea) celor două popoare. Întru clarificarea acestei enigme, venim cu zicerea faraonului Psametic I, relatată de către Herodot după cum urmează: ”Am făcut multe experiențe în viața mea ca să aflu care a fost cel mai vechi popor de pe pământ și ce limbă vorbea acel popor; în fine, am ajuns la convingerea că limba cea mai veche a fost a frigienilor, adică a pelasgilor și, prin urmare, este poporul cel mai vechi.” ~ Psametic I (700 î.Hr.) | Herodot (Cartea II)
Desigur, frigienii, la fel ca toate celelalte popoare de sorginte pelasgo-getică, îşi au originea în vatra carpato-danubiano-pontică, locuită din cele mai îndepărtate vremuri până azi, de acelaşi popor multimilenar – Rumânii!