Șoimul de la Mărășești
În anii războiului de întregire 1916 – 1919, când România a devenit parte beligerantă a primei conflagraţii extinse la nivel mondial, aviatorii români şi-au adus o importantă contribuţie la reuşita operaţiunilor militare. Primul „as” al aviaţiei de vânătoare române a văzut lumina zilei la Târgu Cărbuneşti, la 31 decembrie 1895. Tatăl său, forţat la 1873 să părăsească Ardealul natal din cauza activităţii sale revoluţionare, i-a insuflat copilului sentimente puternice de dragoste pentru patrie şi neamul românesc. Vasile, un băieţel neastâmpărat, pus mereu pe şotii, şi-a dovedit încă de mic îndemânarea şi inteligenţa.
Rămas orfan de tată la 15 ani, Vasile Craiu este nevoit ca, împreună cu mama şi fraţii lui să se mute la Bucureşti. Aici el studiază la liceul „Cantemir Vodă”, într-o perioadă (1910 – 1912) în care bucureştenii erau deseori martorii demonstraţiilor de zbor ale clasicilor aviaţiei române şi mondiale: Vlaicu, Blériot, Bibescu ş.a. Atunci are loc alegerea lui Craiu: va deveni aviator! Din păcate pentru el, neavând vârsta majoratului, nu se poate (încă) înscrie la pilotaj. Devine, totuşi, elev al Şcolii pregătitoare de ofiţeri de infanterie, singura la care putea aspira din cauza stării sale materiale modeste. Obţine rezultate excelente la învăţătură şi este avansat elev plutonier major încă din primul an. Era anul 1913, iar Craiu era şef de promoţie.
Cu gradul astfel obţinut, el a participat la Campania din Bulgaria (al doilea Război balcanic), remarcându-se şi obţinând medalia „Avântul Tăriei”, (brevet nr. 38, la 2 ianuarie1914). La 1 iulie 1914 Craiu devine sublocotenent, îndeplinind funcţia de comandant de pluton la Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta”.
Nu pierde niciun minut şi, în timp ce servea sub drapelul Batalionului 2 Vânători, solicită şi obţine mutarea sa în corpul de aviaţie, devenind elev al Şcolii militare de pilotaj de la Cotroceni. A învăţat întâi în sală; disciplinele teoretice – Instrucţiuni de zbor, Topografia şi citirea hărţilor, Navigaţie aeriană, Meteorologie etc. – erau predate de profesori cu experienţă, printre care şi Gheorghe Negrescu, C. Fotescu, Constantin Beroniade sau Andrei Popovici.
Pe câmpul de zbor Vasile Craiu a fost repartizat la instructorul Mircea Zorileanu, care, după câteva duble, l-a clasificat: „Craiu nu e făcut să zboare”. Totuşi, tânărul a perseverat. Şi-a corectat toate greşelile şi, la 13 august 1915, a trecut examenul de brevetare, devenind al 59-lea aviator român.
Situaţia internaţională deosebit de grea nu i-a lăsat timp de odihnă proaspătului pilot. Vasile Craiu a zburat în continuu, pentru a-şi consolida deprinderile, pentru a se perfecţiona. Astfel a procedat şi după ce a fost încadrat – la manşa unui Blériot de 80 C.P. – într-o escadrilă-mozaic, sub comanda lui Zorileanu. Cu această aeronavă, Craiu suferă primul său accident, căzând la 18 decembrie 1915 peste o clădire a Batalionului 2 vânători, acela la care activase nu cu mult înainte.
La 15 august 1916, România a intrat în război.
Corpul aviaţiei române, cu piloţii săi neexperimentaţi şi cu vechile sale avioane s-a văzut în situaţia de a se confrunta cu un inamic mult mai numeros şi mai bine dotat. Avioanele cu cocarde tricolore, uzate tehnic şi moral, au executat misiuni diverse, de la observare la bombardament şi reglaje de artilerie, neavând armament de bord, aparate de navigaţie sau piese de schimb. Toate acestea erau compensate de curajul aviatorilor şi devotamentul tehnicilor.
În octombrie 1916 a sosit în România Misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Bérthelot. Odată cu sosirea personalului şi a materialului de aviaţie din Franţa, s-a reorganizat şi aeronautica română, constituindu-se trei grupuri de aviaţie, subordonate fiecare unei armate, totalizând 7 escadrile de aviaţie (4 de observare şi 3 de vânătoare), 2 escadrile independente (una de observare şi una de bombardament) subordonate Marelui Cartier General, 4 companii de aerostaţie, un serviciu meteorologic, un parc central de materiale şi o rezervă generală de aviaţie, precum şi un centru de instruire cuprinzând şcolile de pilotaj şi de observatori aerieni.
În scurt timp, avansat la gradul de locotenent (1 nov. 1916), Vasile Craiu primeşte şi comanda Escadrilei Nieuport 10, care în ianuarie 1917 este aruncată în focul luptelor. De pe aerodromurile din Galaţi, apoi Slobozia-Conachi, aparatele escadrilei decolau pentru misiuni ca: interzicerea accesului aeronavelor inamice în spaţiul aerian de deasupra liniilor române, protejarea avioanelor româneşti de bombardament şi observaţie, ca şi a baloanelor de cercetare, vânătoare liberă, cercetare în adâncime.
Cu noile avioane franceze Nieuport B.B. echipate cu motoare rotative de 80 C.P., înarmate la fel de bine ca şi cele germane, piloţii escadrilei executau 2-3 misiuni în fiecare zi, zburând fiecare câte 8-9 ore. Vasile Craiu, acela considerat inapt de către primul său instructor, devine în scurt timp cel mai bun acrobat al corpului român de aviaţie. A muncit mult pentru a ajunge la acest nivel de pregătire, a efectuat un număr mare de ore de zbor de antrenament şi a studiat cu atenţie avioanele inamice, învăţând singur lupta aeriană. A angajat de mai multe ori lupta cu Fokker-ele nemţeşti, dar acestea, profitând de viteza lor superioară, au fugit de fiecare dată.
De abia la 18 martie 1917 a reuşit Vasile Craiu să doboare primul său Fokker, în apropierea comunei Baldovineşti (Galaţi). Aceasta a fost şi prima victorie a unui pilot de vânătoare român. Prima dintr-un şir de câteva sute în cele două Războaie mondiale. În 19 aprilie, o nouă luptă aeriană inegală, pe viaţă şi pe moarte între Vasile Craiu şi trei avioane germane, se consumă deasupra aerodromului Galaţi. Atacându-le cu îndârjire, Vasile Craiu reuşeşte să le îndepărteze din zonă. La 21 aprilie, a luptat cu mult curaj cu alte două avioane inamice, iar în ziua de 12 mai a atacat în zona localităţii Barboşi (judeţul Galaţi), un hidroavion german, acesta amerizând pe râul Siret.
La 15 iunie 1917, Vasile Craiu decolează pentru a proteja un Farman 40 pilotat de Nae Iliescu-Mitralieră. În cursul unei confruntări cu două Fokkere, românul este lovit de un glonţ german în umărul drept. Reuşeşte, totuşi, să aterizeze forţat, fiind recuperat şi transportat la spital de către pilotul Farman-ului. De remarcat stăpânirea de sine de care a dat dovadă Craiu în această situaţie grea, când a pilotat cu o singură mână. În urma acestor două evenimente, tânărul aviator gorjean este decorat cu ordine româneşti şi franceze. Revenit în luptă, Craiu obţine, alături de camarazii săi din escadrila Nieuport-11 un număr de victorii aeriene mai mare decât al tuturor celorlalte escadrile de vânătoare româneşti. Au executat un număr de peste 500 de misini, totalizând mai mult de 3.000 de ore de zbor.
Una dintre misiunile cele mai interesante a avut loc la începutul lui august 1917. Echipajele de la escadrila Farman-5 au observat unele indicii care semnalau o prezenţă inamică în pădurea Scovarga, în apropiere de Mărăşeşti. Vasile Craiu a primit ordinul de a verifica acest lucru. A făcut-o realizând câteva treceri la mică altitudine deasupra pădurii, dar nu a observat nimic deosebit. În această situaţie, el a lansat o bombă, a cărei explozie a provocat panică în rândul nemţilor, care s-au demascat, dar au şi ripostat.
Craiu a revenit la bază cu avionul ciuruit de numeroase gloanţe. La 1 septembrie 1917, a fost avansat, la excepţional, la gradul de căpitan. Avea numai 23 de ani! Superiorii lui îi recunoşteau, astfel, meritele deosebite, printre care şi acelea de a fi efectuat, în luna august, primele misiuni în zbor de noapte din istoria aviaţiei noastre, la manşa unui avion care nu avea dotarea pentru zborul instrumental. Devenise cunoscut nu numai printre colegii săi aviatori, iar numele său era un simbol al curajului şi abnegaţiei piloţilor militari. După armistiţiul de la 29 noiembrie 1917, misiunile reale, de luptă, au devenit o amintire. Dar pentru piloţi, zborul reprezenta însăşi raţiunea de a trăi. Chiar în condiţii de pace, Vasile Craiu decola zilnic pentru zboruri de antrenament, care aveau ca obiectiv menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor de zbor.
La 24 august 1918 „şoimul de la Mărăşeşti” a decolat pentru ultima oară de pe aerodromul din Bârlad. Avionul său, care în luptă nu-l trădase niciodată, în acea zi nu a mai răspuns la comenzi. După executarea unei game de figuri de acrobaţie, avionul s-a angajat în vrie. Pilotul a redresat cam la 100 m, dar s-a angajat din nou la 50 m, zdrobindu-se de sol. Colegii săi au ajuns repede la locul dezastrului, dar rana provocată de un şurub al mitralierei, ce i se înfipsese în frunte, a fost fatală pentru pilot.
Apreciat de generalul Ieremia Grigorescu, Vasile Craiu a fost unul din cei mai valoroşi piloţi de vânătoare ai aviaţiei române în primul război mondial. A fost înmormântat la Bârlad, de unde gorjenii l-au ridicat în 1927 pentru a-l reînhuma la Târgu Jiu, în Cimitirul Eroilor. Amintirea şi exemplul lui au rămas, însă, în amintirea aviatorilor români şi a admiratorilor lor.
Pentru incontestabilele sale merite, căpitanul aviator Vasile V. Craiu a fost distins cu următoarele ordine şi decoraţii:
– Avântul Tăriei
– Mihai Viteazu, clsa a III-a
– Coroana României cu spade, în gradul de ofiţer cu panglică de Virtute Militară – Steaua României cu spade, cu gradul de Cavaler
– Sfântul Vladimir clasa a IV-a, cu spade şi fundă (decoraţie rusească)
– La Croix de Guerre avec palme (decoraţie franceză)
Bibliografie:
– Becherete – Vădeni, Ionel, Aviatori gorjeni, Edit. Corvin, Hunedoara, 2002
– Ispas, Constantin, Nemuritorii, Generalii gorjeni. Valori ale neamului românesc, vol. III, Edit. CJCPCT, Târgu Jiu, 2004
– Istoria aviaţiei române, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
– Pentelescu, Aurel Căpitanul aviator Vasile Craiu în războiul întregirii. Cu un articol portret de Grigore Gafencu, în România şi Primul Război Mondial, Edit. Empro, Focşani, 1998
– Petrescu, Mihai-Athanasiu, Primul „as” al aviaţiei de vânătoare române. Cpt. (av.) Vasile Craiu,
360 °
Istoria Militară a Poporului Român!
„Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!” Ion Antonescu
Pe aici NU se trece! [ Mărăşti – Soveja – Oituz – Cireşoaia ]
Primele bătălii după intrarea României în Primul Război Mondial.