Constelaţia Dragonului
În cetatea naturală a Carpaţilor s-au precipitat ca într-o imensă cupă cosmică, popoare geto-dacice şi nu au mai părăsit-o nici până astăzi. Explicaţia ne este dată de geografia sacră a acestor ţinuturi. Autorii antici au scris despre Hiperboreea, patria unei civilizaţii nordice aflate la interferenţa dintre mit şi adevăr. În interesantul său studiu Vasile Lovinescu (1905-1984), nepot al lui Eugen Lovinescu, susţine că apariţia dacilor în arcul carpatic trebuie pusă în legătură cu migraţia spre sud a hiperboreenilor, ocazie cu care face câteva analogii astronomice demne de atenţie. Asupra lor mă voi opri în continuare.
Precum în Cer aşa şi pe Pământ
Considerând pământul drept o oglindă a cerului, aşa cum va face 60 de ani mai târziu Robert Bauval pentru egipteni în „Misterul constelaţiei Orion”, Lovinescu observă că lanţul muntos al Carpaţilor prezintă asemănări cu tiparul constelaţiei Dragonului, printre stelele căruia se număra în vechime şi Polul Ceresc (4000 î.Hr. – 1800 î.Hr.). Aici trebuie să spunem că analogia se referă strict la forma şerpuitoare a grupului şi este totuşi departe de a fi perfectă.
🐉🐉🐉🐉🐉🐉🐉🐉🐉🐉
Chiar şi aşa, observăm că stindardul dacic (botezat Draco) fixează imaginea dragonului şerpuitor din spatele constelaţiei circumpolare omonime. Dezvoltând teoria mai departe, se poate afirma că daco-geţii s-au stabilit pe platoul Transilvaniei pentru că acest spaţiu geografic rezona cel mai bine cu forma Dragonului, mai exact pentru că raportată la curbura constelaţiei, steaua Thuban în jurul căreia se rotea întreaga bolta cerească apărea proiectată pe Pământ în acest loc, determinand un important centru spiritual pentru sacerdoţii captivaţi de astre.
Cu alte cuvinte, peisajul constituia o hartă a ordinii divine, iar forma reliefului era cheia pentru înţelegerea structurii cosmosului. Această ştiinţă, botezată „geografie sacră”, susţine că trăsătura unui loc ne poate transforma percepţia noastră asupra sacrului. Cert este că în memoria colectivă au rămas basme, mituri şi povestiri cu şerpi şi balauri, iar cultul balaurului s-a perpetuat de-a lungul întregii noastre istorii. În acest sens ajunge să îl amintim doar pe Vlad Dracul (Dragonul), fiul acestuia, Vlad, poreclit Ţepeş.
Analogii luni-solare pe malul mării
Ceea ce se stie despre geografia Hiperboreii poate fi redat în puţine fraze. Sursa principală este Hecateu din Abdera, citat de Lovinescu după Diodor din Sicilia:”În faţa ţinutului Celţilor, în părţile Oceanului , este o insulă numită Leuky, adică Alba. Latona, mama lui Apollo, s-a nascut aici, şi din cauza acesta, Apollo este venerat mai mult decat ceilalti zei. Pentru că Hiperboreenii din Insula Albă slăvesc pe Zeu în fiecare zi şi îi aduc cele mai mari mulţumiri, se spune că aceşti oameni sunt preoţii lui Apollo. Există în acestă insulă un templu al lui Apollo […]. Din acestă insulă se poate vedea Luna (Selene) la mică depărtare.”
Insula Albă este înconjurată de Marea Neagră, iar negrul este prin excelenţă o culoare saturniană. În vechime locuitorii Ţării Româneşti erau numiţi de către toate popoarele valahi, adică negri. Fondatorul și totodată primul voievod al Țării Românești se numea chiar aşa: Negru-Vodă. Printre podoabele mormântului său descoperit la Curtea de Argeş se numără misterioasa închizătoare de aur a centurii sau paftaua sub forma unui castel cu patru turnuri, prototipul Curţii Vechi…
… unde obiectul decorativ avea în centru o lebădă cu cap de femeie, ceea ce nu e departe de imaginea celestă a constelaţiei vecine Dragonului: Lebăda. Cartea „Dacia Hiperboreană” de Vasile Lovinescu tratează pe scurt simbolismul basmelor româneşti.
Mama DRAGONILOR
Vezi mai mult la 360 °
Typhon și ECHIDNA 🔥
