Din Parâng în Pasul Vălcan spre STRAJA.
Pârtii de ski din Valea Jiului.
Judeţul Hunedoara este aproape în totalitate acoperit de munţi. În partea de Nord se află Munţii Apuseni, în Sud-Est Retezat Godeanu şi Vâlcan, la Sud Parângul şi la Sud-Vest Munţii Poiana Ruscă… cel mai curat aer din România.
Pârtii de ski Parâng
Accesul în stațiunea montană Parâng se realizează cu două telescaune. Şase pârtii sunt puse la dispoziţia pasionaţilor de sporturi de iarnă, acestea fiind administrate de către Primăria Petroşani. Cea mai lungă este Pârtia B, de 3.200 de metri, care cuprinde trasee pentru începători, dar şi pentru avansaţi… Pârtia B.
Pârtii de schi Straja
Staţiunea Straja se află în zona Valea Jiului, în inima Munţilor Vâlcan, la 1445 de metri altitudine. Accesul se face dinspre Petroşani sau Târgu Jiu, pe DN 66, la intersecţia de la Livezeni se urmează DN 66A indicatorul Lupeni. Din Lupeni se urmăreşte „Drumul Crucii” (asfaltat în totalitate), iar după aproximativ 7 kilometri, se ajunge în staţiune. În Straja sunt aproximativ 26 kilometri de domeniu schiabil, împărţit pe 12 pârtii.
Pârtia din Pasul Vâlcan
Munţii Vâlcan se situează în sectorul SV al Carpaţilor Meridionali. Împreună cu Munţii Mehedinţi, ei închid la S arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre. Culmea principală se înalţă la peste 1400 m. În partea de est se remarcă grupul înălţimilor Straja – Mutu, iar în extremitatea de vest Creasta Oslei. Spre nord, Munţii Vâlcan sunt limitaţi de Jiul de Vest, care îi separă de Munţii Godeanu (între Pasul Jiu-Cerna şi gura Văii Soarbele), apoi de Munţii Retezat (* legendele Munților Retezat) între gura Văii Soarbele şi Câmpu lui Neag.
Vezi mai mult / 360 °
❄️p⊕vestea ❄️
Sursă foto reprezentativă: Raluca Adriana Burtea.