Făuritorul ROMÂNIEI MARI
A fost un rege iubit…
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa – 20 iulie 1927. Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea să înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern…
Regina Maria a p⊕vestit
ultimele clipe ale regelui:
„A venit Mamulea, i-a luat pulsul, i-a făcut o injecție, spunând că aceasta îl va liniști. A părut ușurat că i se face o injecție și a repetat cuvintele doctorului: cela calmera. Părea să se mai calmeze, astfel încât infirmiera mi-a spus să mă duc să mă întind puțin, câtă vreme el este liniștit.
Însă aproape imediat după aceea ea a venit la mine, spunând că este agitat, speriat și că întorcea capul încoace și o cerea pe Regina. Am alergat înapoi la el. Se lupta încă să respire, dar eu și infirmiera îl mai văzuserăm deseori în acest fel și, cu toate că era vizibil mai neliniștit ca de obicei, n-am crezut că sfârșitul este atât de aproape și nici nu ne-am gândit să chemăm pe cineva. Mai trecuserăm prin multe asemenea clipe împreună, încercând să-l liniștim într-un fel sau altul.
„Sunt atât de obosit, a spus el….”
Nu pot spune exact ce oră era. Deschiseserăm o fereastră în baie, sperând că aerul proaspăt al nopții l-ar putea ajuta… Ploua încontinuu, cu un fel de disperare, ceea ce se adăuga în mod straniu la angoasa mea. Soră, mâinile lui par atât de reci, am spus… și ea le-a acoperit cu prosoape calde. A început să respire mai greu. Am simțit că îmi dau lacrimile, era atât de chinuitor că nu-l puteam ajuta în niciun fel…
În cele din urmă l-am luat în brațe, stând în picioare lângă patul său, cu capul lui pe umărul meu, ca să-l pot ajuta. În acel moment a venit doctorul, chemat de infirmieră. S-a uitat cu o privire ciudată la pacient și apoi privirile ni s-au întâlnit. I-a făcut repede o injecție, i-a luat pulsul și apoi, cu durere în voce, a spus:
„Ça va très mal, Votre Majesté…„.
I-am șoptit disperată infirmierei: Cheamă copiii… și Denize să aducă preotul. Ea a fugit din cameră ca o nebună, în timp ce eu am rămas cu sărmanul meu iubit în brațe, aplecându-mă asupra lui, sărutându-i fruntea, dar înțelegând, mai mult sau mai puțin, ca într-un vis, un vis îngrozitor, ce se întâmpla…
Câteva horcăieli, care erau mai mult ca niște oftături profunde, și, cu ochii închiși, și-a dat ultima suflare… Îi simțeam capul pe umăr, mâinile lui deja reci au devenit fără vlagă, fața mică de tot… se sfârșise – nu mai era obosit, ci se odihnea…”.
Există o mulțime de p⊕vești pe care le aflăm după 50 sau 100 de ani de la momentul întâmplării lor. Și asta doar dacă există cineva interesat să cerceteze trecutul, arhivele, amintirile. Altfel, ele rămân îngropate pentru totdeauna…
360 °
Primul Voevod al României Mari
Parastas pentru Regele Ferdinand I
