Rezervaţia de la Zărnești
Cu toții au trăit o viață de coșmar, plină de abuzuri, în cuști minuscule în comparație cu nevoia de spațiu a unui astfel de animal, prizonieri între gratii ruginite și cu ciment sub tălpi, în loc de pământ și iarbă. Până să ajungă la noi, unii nici nu știau cum e să se cațere într-un copac, să se ascundă de soare în zilele caniculare, sau să se bucure de o apă suficient de adâncă pentru o bălăceală.
Foarte mulți erau ținuți în cuști pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, cabane sau benzinării, ca atracție turistică. Au existat și cazuri de “dragoste nemăsurată” a unora care, în loc să îi lase să trăiască în mediul lor natural, au preferat să îi țină după gratii în fabrici, mănăstiri sau mini-grădini zoologice amenajate în propriile gospodării.
Deasemenea, mulţi urşi au ajuns în Rezervaţia de la Zărnești după ce România a aderat la Uniunea Europeană. Legislația europeană, care a trebuit adoptată și de România, a dus la închiderea mai multor Grădini Zoologice din ţară care nu ofereau condiţii minime pentru un trai decent al animalelor pe care le aveau.
P⊕vestea urșilor KODIAK & BORIS
Odată cu sosirea toamnei, au început şi misiunile de salvare. Frunzele ruginii din Sanctuarul de Urşi Libearty aşteaptă sosirea câtorva ursuleţi chinuiţi care urmează să fie salvaţi din cuştile lor ruginite. Ultimii urşi de la grădina zoologică închisă din Oneşti, un orăşel mic din centrul României, şi-au plătit cotizaţiile pentru o viață murdară ca şi atracții ale acestui Zoo. Într-o dimineaţă de August, în timp ce conduceam pe drumurile şerpuite ale Munților Carpați urmat de duba de salvare a Sanctuarului Libearty, aşteptarea lor se apropia de final.
Am trecut de gardurile ruginite cu semnul Zoo pe ele şi am fost întâmpinaţi de o pasăre Emu, care se plimba liberă printre cuştile vechi ca un administrator în inspecţie. Mica grădină zoologică se află lângă râul care înconjoară oraşul , iar cei doi urşi se plimbau nervoşi în cuştile lor mici aflate chiar la intrare. Kodiak şi Boris erau înfometaţi, cum nu şi-au primit cina de câteva zile bune – o procedură standard, necesară pentru transportarea urşilor. Se plimbau în cerc pe lângă barele de fier, urmărind cum cuşca de transport era coborâtă din duba sanctuarului. O inspecție vizuală rapidă al veterinarului nosru a arătat că urşii erau sănătoşi însă prezentau semnele obişnuite ale unei vieţi lungi în închisoarea grădinii zoologice. Ghearele lor lungi şi puternici au dispărut în timp ce umblau pe suprafaţa dură a celulei de beton iar dinţii rupţi au pierdut lupta cu barele roase în aceşti ani de frustrare.
Povestea lor este asemănătoare cu majoritatea celor 73 de alţi urşi pe care Sanctuarul de Urşi Libearty i-a cruţat de o viaţă mizeră din vechile grădini zoologice din România.Ei au ajuns la zoo Onești cu 11 ani în urmă de la un Zoo din Rădăuţi partea de Nord a României, pentru a satisface curiozitatea copiilor din Oneşti. Administratorul grădinii spune că ar avea în jur de 17 ani, însă nimeni nu ştie cu exactitae vârsta lor. Grădina din Rădăuţi nu avea documente medicale deci vârsta lor a fost stabilită cu aproximaţie.
Kodiak a fost primul ales să fie salvat din bârlogul de beton astfel încât cuşca de transport a fost fixată la intrare în cuşca lui. O bucată de carne a fost pusă în cuşcă drept momeală, ca ursul să renunţe şi să-şi astâmpere foamea. Însă băiatul deştep nu s-a lăsat dus de nas. S-a întins pe jos cu trupul, iar cu lăbuleţele din faţă şi-a luat recompensa, rămânând cu labele din spate în exteriorul cuştii, ca o maşină de evadare în fața unei bănci, gata să se retragă în orice moment. Nici măcar mierea care curgea din borcan pe podeaua cuştii şi cuvintele de înbărbătare ale managerului grădinii n-au funcţionat. Ursul şi-a umplut gura cu hrană şi a evadat din capcană.
Au trecut deja 2 ore de la începerea procedurii, însă n-am reuşit să convingem ursul să inre în cuşca de transport. Schimb de plan: l-am închis pe Kodiak în bârlogul lui şi am mutat cuşca de transport la intrarea în cuşca lui Boris. În mai puţin de 10 minute, foamea l-a împins pe Boris în cuşcă să ia mâncarea. Poarta cuştii s-a închis în urma lui. Ursul s-a zbătut să iasă, pedalând pe podea ca pe o bicicletă imaginară, însă a fost calmat de şi mai multă mâncare.
Cu unul deja înăuntru şi cu celălalt pe vine, am mutat din nou cuşca de transport la ţarcul lui Kodiak. Am deschis bârlogul însă ursul era prea nervos ca să mai iasă. Nici un fel de mâncare nu l-a mai putut îndupleca deşi am mai aşteptat încă 2 ore sperând că va prinde curaj să intre în cuşca noastră.
Între timp, soarele arzător al lui August bătea generos pe urs şi ne-am decis să-i oferim lui Kodiak un duş răcoritor cu un furtun de grădină. Dar timpul trecea şi se făcea târziu. Aveam nevoie de timp să ajungem cu urşii în Rezervaţie. O decizie dificilă apăsa pe umerii veterinarului nostru dar trebuia să tragă o săgeată tranchilizantă în urs. Kodiak urma să fie adormit şi cărat în cuşca de transport. Ursul s-a trezit în dubă pe drumul său către următoarea viaţă – viaţa unui urs liber în Sanctuarul de Urşi Libearty, unde iarba verde, copacii înalţi şi piscinele uriaşe cu apă proaspătă de izvor îl aşteptau cu drag, alături de alţi urşi salvaţi… Toate p⊕veștile urșilor Libearty…
………………………..
Rezervația de urși “Libearty” NU este o Grădină Zoologică! Sanctuarul Libearty nu primește niciun fel de sprijin din fonduri publice! Din motive de siguranță, pentru o bună desfășurare a vizitelor în sanctuar și pentru bunăstarea urșilor, Sanctuarul Libearty Zărnești nu primește copii sub cinci ani. Vă rugăm, fiți pregătiți să prezentați un document care să ateste vârsta copiilor.
360 °
