Cu picioarele goale…
Copilăria la ţară își avea farmecul și parfumul ei. Încă de mici copiii erau învăţaţi şi deprinși cu munca. Copiii de 4-5 ani, în zilele călduroase de vară făceau aprovizionarea cu apă rece adusă cu ulciorul de lut ars de la țuturul izvorului, celor ce munceau, mai ales în timpul făcutului fânului. Tot ei îi însoțeau pe bătrâni la păşunatul vitelor pe câmp, fiind îndrumați de cei vârstnici ca mai târziu când mai adăugau ceva anişori să facă singuri acest lucru. În perioadele de răgaz, bătrânii cu care păzeau animalele le destăinuiau copiilor întâmplări din viața lor, le spuneau povești cu Harap Alb, Păcală, Zâna Zânelor, Gruia lui Novac, etc., trezindu-le interesul pentru literatura populară, accesibilă la sate.
Cu picioarele goale, desculţi, copiii fugeau printre ghimpi, pietre sau chiar mărăcini, dar își făceau datoria la păzitul animalelor. De când se topea zăpada de pe vârful Parângului, când îi dispărea căciula albă şi până toamna târziu, îmi amintesc, că nu mai puneam în picioare nici un fel de încălțăminte. Mi se ingroșa pielea de pe talpa picioarelor “se tăbăcea” de nu mai intrau în ea nici țepii şi nici măcar acele albinelor, care rătăcite prin iarbă erau strivite sub tălpile noastre.
larna tot copiii erau aceia care aduceau lemnele crapate bucăți de către adulți, în casă, unde le stivuiau sub sobele de tablă, în jurul acestora, pe unde se găsea loc. Tot ei erau aceia care întrețineau focul. Duceau apoi vitele din grajduri la adăpat prin zăpadă la iaz și le aduceau înapoi în grajd. In iernile cu zăpezi mari, tot ei, alături de bătrâni trebuiau să ,,calce” zăpada spre a face TORINI unde se dădea ſânul pentru hrană oilor iar în zilele cu soare, mai călduroase, cailor şi vacilor. Tot ei, copiii, mai aveau în ,,fişa postului” din cadrul familiei multiple o sarcină chiar plăcută pentru ei, adunatul ouălor din cobâlcul găinilor.
În mijlocul postului de Paşti, tot ei erau cei care le numărau. Cam asta era în mare viața copiilor din satul bătrânesc. Acum până şi la ţară viața copiilor s-a schimbat. În primul rând în fiecare gospodărie a scăzut numărul acestora. Curţile şi casele nu mai sunt pline de copii, ulițele nu mai vuiesc de zgomotul jocurilor şi a strigătelor vesele. Trăim într-o perioadă când îi auzi pe toţi părinții zicând: ,,lasă, eu am trăit destul de greu, măcar copiii mei să o ducă mai bine”. Nu e rău că i se acordă mai multă atenție, poate unicului copil, dar dacă această atenție nu este bine dirijată, copilul poate deveni un egoist, crezând că totul i se cuvine doar lui, nu mai are cu cine împărți nici măcar o coajă de pâine. Poate deveni chiar un izolat, nu mai are cu cine să-și împartă nici necazurile nici bucuriile.
Indulgența şi păsuirea față de greşelile lui îl va face să creadă că el totdeauna are dreptate, că lui i se cuvine totul, că nu are nimic de impărțit cu nimeni. Va apare o mentalitate care satului bătrânesc îi era străină.
360 °
Copilăria la ţară @ Dumitru Gălățan
Ulciorul de lut ars & țuturul izvorului
