Este femeea inferioară bărbatului?

Femeea din trecut
04 decembrie 1927

Iată noui răspunsuri primite la întrebarea de mai sus: nu, femeea nu este inferioară bărbatului. Și de multe ori, este chiar superioară. Nu vorbesc de acea femee, care se exibează zilnic “la volan” nici de acea ce voește să-și arate talentele, pe terenurile sportive. Nu, eu vorbesc de femeea, ce luptă cu curaj pentru existența zilnică. Aceea care atunci, când se ivesc obstacole, nu se descurajează ci luptă înainte, căci se gândește la ziua de mâine. Aceea, de cele mai multe ori, este superioară bărbatului. Căci, câți bărbați nu sunt, cari atunci când împrejurările cer să aibă mai mult curaj, ei se dau în lături cu lașitate. Căci bărbatul de cele mai multe ori, este laș.

Sau poate d-v socotiți că numai bărbatul, poate fi superior? Nu, aceasta este o socoteală greșită. Căci, chiar dacă femeea, n’ar putea fi superioară bărbatului, nici inferioară n’ar fi niciodată. Nici femeea din trecut, aceea care își petrecea timpul în interiorul căminului, consacrându-se creșterei și educației copiilor și întreținerei menajului, n’a fost inferioară. Cu toate că ea nu și-a trecut timpul, muncind din greu, ca astăzi, prin birouri, fabrici, uzine și diferite ateliere, ea a stat pe aceiaș treaptă cu bărbatul. Datorită ei, când după o zi de muncă incordată, el a revenit acasă s’a regăsit într-o atmosferă de pace și liniște.

Și tot datorită femeei, avem azi, oameni mari… genii și savanți și câți alții, căci există și din aceștia. Femeea le-a dat viață, tot ea le-a ajutat să facă primii pași și a vegheat asupra lor. Și acum… mai spuneți dacă femeea este inferioară bărbatului! Amelia Dan – Slatina

Viața de biurou

Citind în ziarul dv. 2 scrisori a două funcționare, m’a mirat mult felul lor de a descrie viața de biurou. Din expunerea d-lor s’ar înțelege că afară de câteva vipere cum se intitulează celelalte funcționare ar fi o adunătură de ființe slabe, care nu pot lupta contra atacurilor colegilor lor.

Nu e așa. Aceasta o afirm cu tărie din experiență. Și eu sunt funcționară. Am intrat în telegraf la București, la etatea de 17 ani (tânără prin urmare), am fost respectată eu și colegele mele de funcționari colegi, îndrumate în serviciu și sfătuite serios în ale vieței. La 20 de ani m’am măritat cu un coleg, care fiin suferind, după un an a murit. Atunci a fost singura dată, când m-am gândit la situația mea de văduvă tânără, între atâți bărbați. Această teamă a ținut puțin, respectul pe care l’au dat colegii mei, domnișoarei, femeii măritate l’au dat și văduvei. Acest respect nu a fost impus nici prin vorbe tari, nici nu am “înțepat”, nici nu am reclamat. Prin atitudine serioasă, prin respect către toți, prin exemplul vieței de afară de poștă, prin blândețe și vorbe frumoase, am avut respectul tuturor și nici pe colegele mele nu le-am auzit plângându-se.

Că sunt și unele care caută a-și încerca puterile de atracțiune față de barbați, sunt, – dar atunci nu sunt barbații de vină. După câțiva ani, m’am remăritat tot cu un coleg, și azi sunt o funcționară fericită, iubită și resepectată de soț și de colegi, cum am fost tot timpul. Viața de funcționară nu e imposibilă din acest punct de vedere; are însă alte neajunsuri, asupra cărora voi reveni.

Funcționarismul e un bine. Prin serviviu femeia e pusă la adăpostul mizeriei, la adăpostul suferințelor dintr-o căsătorie nefericită, nedepinzând numai de bărbat, iar în caz de rămâne singură prin decesul bărbatului, poate a-și crește copii, dacă nu în bogăție, cel puțin în cinste prin munca ei. Femeia funcționară mai are mulțumirea că poate prin leafa ei contribui în căsnicie și e un ajutor bărbatului și prin urmare sunt egali.

De ce să arătăm pe funcționari ca pe niște ființe fără scrupule, și care în apropierea femeei, devin prada simțurilor și nu se pot stăpâni? Or fi unii poate, dar cred că sunt puțini… Iar dacă sunt mulți, pot să felicit pe colegii mei telegrafiști, clasându-i între ființele superioare, care știu a da cinstea cuvenită femeei, și le mulțumim. Iar pe bărbați în genere, să-i prețuim mai mult, spre a fi prețuite și noi. Nina

Per aspera ad astra

Și nu prin muncă se ridică un om? Nu prin eforturi spre bine se ridică omenirea? Dacă am ajuns la un grad de cultură și de civilizație, asta se datorește capetelor celebre cari n’au gustat viața fără să lase ceva folositor, societății de azi. La opera aceasta de înălțare a societății, și mâna femeii a simțit greutatea ei.

Să cercetăm trecutul, și vom găsi figuri de femei cari vor vorbi și viitorului. Cornelia mama Grachilor cu un “iată podoabele mele” înfruntă bogățiile unei doamne, arătându-i copiii ei. Cuvintele: Dute la oștire – pentru țară mori. Și-ți va fi mormântul încoronat cu flori… au făcut din inima mamei lui Ștefan cel Mare, o inimă bărbătească…

Când Blancha de Castillia găsi odată pe fica sa Isabela privindu-și frumusețea mâinilor, îi spuse să-și cultive inima, căci numai așa va fi folositoare neamului. Frumusețea este trecătoare îi spusese ea. Și câte alte femei cu idei mari nu găsim! Dacă astăzi feminista s-a ridicat prin artă, știință și literatură, este dovada talentului și activității ei. Montessori sau Elena Farago sunt figuri, mult citate. Constanța Hodoș, Isabela Sadoveanu, Hortensia Papadag Bengescu, Natalia Iosfin Negru, sunt figuri, cari fac cinste genului feminim. Nu numai în literatură femeia caută să dovedească puterea ei, dar în profesiuni are aproape acelaș loc ca și bărbatul. Că genul feminin prezintă superioritate astăzi, nimeni nu contestă. Că sunt capabile de jertfe și știu să se impuie prin talentele lor, nimeni nu le oprește.

Ași dori însă să considere feminismul ca o simplă ficțiune. Femeia are altă operă de înfăptuit. Să nu uite că înainte de toate este mamă. Iată unde să-și declare valoarea ei. Valoarea omenirii stă în mâinile ei. Să știe să facă din copii cetățeni, să știe să facă din ei îngeri pe pământ, iată către cea ce trebue să tindă.

A pretinde o egalitate complectă cu bărbatul, a-i acorda femeii aceleași drepturi, este a păți aceiaș hazardare de “Falcon” și Eridanul le va face poate aceaș primire, ca și fiului Clemenei.

Alte răspunsuri în numerele viitoare.
I.C. Popescu & Călina – Vâlcea
04 decembrie 1927

360 °

Minciuna este o însușire caracteristică a femeei, și rafinații vieței afirmă că, fără ea, femeea și-ar pierde cea mai mare parte din farmecul ei. “Actrița” din femee să facă loc omului… Se bizuie, declarând aceasta, pe faptul că femeile reușesc să se facă ‘interesante’ mai ales prin marea lor fantezie în înjghebarea minciunilor… 28 august 1927