Cavalerii Danubieni
🐉 Ordinul DRAGONULUI 🐉
🐉 Echidna 🔥 Mama Dragonilor 🐉
Istoricul antic Herodot a dat primele informaţii despre agatârşi (agathyrsi), populaţie pe care o localiza, în secolul V î. Hr., pe actualul teritoriu al Transilvaniei: “Iar ea (n.r. Echidna, fiinţă mitologică jumătate femeie, jumătate şarpe), când copiii pe care îi născuse au devenit bărbaţi, i-a numit pe unul dintre ei Agatyrsos, pe cel născut după acesta Gelonos, iar pe cel mai tânăr Scythes. Şi aducându-şi aminte de îndemnul lui Heracles a îndeplinit cele cerute de el. Doi dintre tineri, Agatyrsos şi Gelonos, neputând birui în întrecere, au plecat din ţară alungaţi de mama lor…“
Theodor Mommsen, istoric german: “Răsăriţi din aceeaşi tulpină din care s-au născut şi popoarele elene, italice şi germanice, celţii au imigrat fără îndoială, ca şi acestea, dinspre partea orientală a Europei.” Virchow (Les peuples primitifs de l’Europe): “Celţii care populează Franţa actuală au venit aici de la Marea Neagră urcând în susul Dunării.” Clémence Royer (Bulletin de la Société d’Anthropologie, Paris, 1879): “Că celţii, germanii, chiar latinii vin din estul Europei o admit şi o cred. Dar, din contră, toate legendele, toate tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din occident. De o parte ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm.” André Lefèvre (Les races et les langues, Paris, 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armoric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi, populaţii care vorbeau dialecte indo-europene.”
Necropola Pișcolt Oradea
Pe duna de nisip ce poate fi zărită de pe șoseaua Carei-Oradea, în apropierea localității Pișcolt, a fost descoperită în anii 70 o necropolă extrem de interesantă. În cursul procesului de restaurare din anul 1991, efectuat cu scopul de a fi expusă la expoziţia mondială de la Veneţia, dedicată civilizaţieii celtice, sabia a dezvăluit o parte nouă, nebănuită, a istoriei ei. Specialistul restaurator francez A. Rapin a constatat că placa de tablă ajurată de pe teacă a fost aplicată peste un decor mai vechi, realizat prin figurarea pe partea superioară a tecii a unei perechi de dragoni afrontaţi față de Pomul Vieții, reprezentat sub forma palmetei poziționată în vârful unei coloane.
Coifurile Frăției Getice
În prezent, cea mai veche dovadă a utilizării motivului dragonilor pereche este considerat, în mod convenţional, ornamentul executat pe teaca de sabie celtică descoperită la Saint Jean-sur-Marne Tourbe, Franța, care ar aparţine unei faze timpurii a perioadei La Tene. Însă un coif, considerat printre cele mai vechi şi valoroase obiecte princiare getice, devansează până în secolul V î.Hr. vechimea utilizării acestui motiv în ornamentică… Cavalerii Danubieni, coifurile frăției getice. Studiind simbolistica utilizată în ornamentarea coifului getic confecționat din aur, descoperit la Cucuteni-Băiceni, județul Iași, se poate observa pe obrăzarul drept al coifului o liră zoomorfă, formată din doi dragoni cu trup de şarpe şi cap de animal de pradă, reprezentaţi în poziţie afrontată faţă de un bucraniu. Boturile căscate ale dragonilor se constituie în modalitate de continuitate a acoladei de deasupra bucraniului, simbol al fertilităţii şi regenerării…
🐉 Ordinul DRAGONULUI 🐉
Unul dintre elementele cu adevărat pan-europene a artei de la începutul perioadei La Tene este motivul dragonilor pereche afrontaţi unui simbol de regenerare, pe care îl întâlnim, în general, la partea superioară a plăcii frontale care împodobește tecile săbiilor celtice. Aria de răspândire a motivului este din sud-estul Marii Britanii până în Balcani, cu câteva exemple la sud de Alpi și în Peninsula Iberică. Este format dintr-o pereche de forme S opuse, cu capete zoomorfe având fața spre interior. Animalele sunt reprezentate extrem de schematic și, uneori, au fost gândite ca grifoni, mai degrabă decât dragoni, având trup de şarpe şi cap de animal de pradă cu botul larg deschis. Simbolismul de regenerare este redat prin reprezentarea Pomului Vieții, Sâlpului Cerului, Marii Zeițe, bucraniului, șarpelui, cerbului sau a cârceilor de viţă de vie ramificați la intervale mai mult sau mai puţin regulate. Oricare dintre aceste simboluri sugerează ideea de regenerare ciclică, de continuitate vitală și nemurire spirituală. Deși studiile anterioare au considerat acest motiv ca o dovadă a influențelor orientale în arta celtică timpurie descoperirile ulterioare efectuate în vestul Europei au făcut ca acest punct de vedere să fie considerat eronat. Fiind datate la sfârşitul secolului IV – începutul secolului III î.e.n., tecile ornamentate cu motivul dragonilor afrontaţi unui simbol de regenerare sunt, de asemenea, bine reprezentate în Europa de Est, prin descoperirile din Ungaria, Slovenia, Polonia, Bulgaria și România.
Toate aceste asociaţii mitice şi iconografice nu sunt întâmplătoare şi nici lipsite de valoare religioasă şi metafizică. Ce vor să spună aceste ansambluri: Zeiţa-Arbore, Zeiţă-Viţă de vie înconjurată de embleme cosmologice şi animale heraldice? Anume că acel loc este un „centru al lumii”, că acolo se află izvorul Vieţii, al tinereţii şi nemuririi. Arborii reprezintă Universul în neîncetată regenerare; dar în centrul Universului se află întotdeauna un arbore – acela al Vieţii veşnice sau al Cunoaşterii. Marea Zeiţă este personificarea izvorului nesecat de creaţie, al acestui fundament ultim al realităţii. Ea nu e decât expresia mitică a intuiţiei primordiale că sacralitatea, viaţa şi nemurirea se află într-un „centru”. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor.
360 °
Călătoria eroului agatârs Agatyrsos
⚔️ Lupta lui Scythes ⚔️ cu 🐉 Dragonul Apelor 🐉