Momârlanii ۞ urmașii Dacilor liberi

Stăpânii munților

Ei sunt descendenți puri ai vechilor stăpâni ai lumii (…) înfățișarea și îmbrăcămintea prizonierilor de pe columnă se păstrează și azi (…) Așa cum am mai amintit, momârlanilor le place să se autodefinească a fi urmașii dacilor, și nu ai oricăror daci, ci ai dacilor liberi.

Un moft, o realitate?
Dumitru Gălățan-Jieț

Libertatea ocupației

Prin natura ocupației lor, creșterea animalelor și a modului de trai legat de această o ocupație, jienii – momârlani, totdeauna s-au considerat liberi și chiar au fost. Ei au fost stăpânii munților unde nu erau conturbați decât de gadinile prădătoare care le mai dijmuiau turmele. Prin transhumanță, pentru ei nu erau granițe. Se deplasau dintr-un loc în altul fără nicio aprobare.

În perioada Primului Războil Mondial, Ion Moacă, din satul JIEȚ, a ajuns cu oile până în Galiția. În anul 1903, ciobanii din satul TAIA, Moruș Ion, al lui Ștefu Marincău (1860-1939) împreună cu alți doi tovarăși sunt întâlniți în transhumanță taman în Dobrogea, iar în anul 1938 turmele oierilor din satul JIEȚ, aflate în transhumanță traversau Logojul. Prin anul 1935 sau 1936, oierul Gheorghe Jura din satul JIEȚ în timp ce se afla cu turma în apropiere de Oradea, este atenționat de grăniceri: “O, numa atâta-i România?” Și asta după ce străbătuse pe jos cu oile sute de kilometri.

Pe lângă libertatea obișnuită, aceea de a nu fi sluga nimănui, libertatea de deplasare de o parte și de alta a Carpaților de-a lungul veacurilor le dădea și libertatea de comunicare cu frații lor din Transilvania, Banat, Țara Românească, Dobrogea, & Moldova. Toate aceste libertăți erau moștenite, purtând un certificat virtual transmis de la tată la fiu. Și atunci cum să nu se considere urmașii tot a unor oameni destoinici și liberi?

Nicolae Deleanu într-un reportaj din anul 1933, afirma “Momârlanii ăștia au fost vechii băștinași, cu rădădăcini directe, spune ISTORIA din coasta dacilor strămoși și s-au menținut ei, veacuri de-a rândul oameni liberi. Nicio urgie cotropritoare n-a fost în stare să-i scoată din locuri și obiceiuri. Nicolae Deleanu își exprima la acea dată temerea că momârlanii vor fi înghițiți, din păcate, de exploatarea cărbunelui. Iată că ne aflăm în anul 2020, s-au închis minele din Valea JIULUI aproape în totalitatea lor, în estul Văii mai agonizează doar Mina Lonea, dar momârlanii au supraviețuit, au învins ei mineritul și tot mai mulți care-l abandonează, se întorc la oierit, își strâng rândurile din nou pe pajiștile munților.

Acoperirea capului

Momârlanii au umblat și umblă în permanență cu capul acoperit; cu căciulă iarna și cu pălărie vara. Se descoperă în principiu, atunci când servesc masa, făcându-și întâi o sfântă cruce, când poartă doliu, în special în cele trei zile până la îngroparea mortului, când se roagă sau când se află în biserică. Unii autori susțin că în vremurile mai îndepărtate tinerii purtau chiar și în biserică la cununie, capul acoperit.

Pileusul

Acest lucru ne duce cu gândul, desigur, la clasa nobiliară a dacilor, la tarabostes (pileați) care purtau pe cap acea căciulă numită pilleus, spre deosebire de dacii de rând, comati (pletoșii) care aveau capul descoperit și pletele la vedere.

Pileusul dacic, căciula, cunoscută și sub numele de “boneta frigiană”, este semn al nobleței și a statutului social aristocratic. Căciula purtată de daci și de frigieni a devenit în zona Imperiului Roman, un simbol al libertății, fiind purtată de sclavi în ziua eliberării lor.

În primele secole ale creștinismului, căciula dacică a pătruns și în simbolistica religioasă, multe fresce bizantine îi înfățișează pe cei trei magi, purtând pileusul. În cazul momârlanilor, ar fi vorba, poate, de un instinct genetic, bine conservat în timp și transmis din tată la fiu, din perioada dacilor, a dacilor liberi.

Statuile dacilor din ROMA

Cele patru statui de pe arcul lui Constantin, în mărime mai mult decât naturală (și altele de la Roma) ni-i înfățișează pe Daci cu o ținută demnă, nu de sclavi, având capul acoperit cu acel pileus, sigur este vorba despre Daci provenind din clasa aristocratică a dacilor liberi. La aceștia mai atrage atenția și altceva: poziția mâinilor. Mâinile lor sunt situate în față, având palma dreaptă așezată peste încheietura mâinii stângi. Și această poziție este legată de momârlanii contemporani.

Stai să mă tomnesc

În satul de altădată, când mergeai să fotografiezi un momârlan, în vremurile când nu aveau alte haine decât cele momârlănești, era oricând pregătit pentru a i se face o poză, dar invariabil preciza: “Stai să mă tomnesc”. În ce consta acest tocmit (aranjat)? În primul rând în potrivirea faldurilor de la poalele cămășii în față pentru a fi așezate uniform ca să dea bine, apoi își așeza mâinile în față, așa cum am amintit, ca în statuile antice de la Roma. În acest mod, aveai în față pentru fotografiat un Dac din statuile de la Roma, asemănător cu locuitorul din satul de altădată al jienilor. Este cred tot o conservare în timp a originii dacice a momârlanilor.

Atunci când au pătruns în Dacia, cotropitorii romani i-au găsit acolo pe dacii cu care s-au războit, care erau stăpânii Daciei și care se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, dovadă fiind imaginile de pe Columna lui Traian, cu dacii păstori și turmele de oi luate ca pradă de către romani. Așa după cum, excelent subliniează A.D. Xenopol, “oile erau îngrijite pentru atât pentru lapte, cât și pentru lâna lor, foarte trebuitoare pentru înveșmântare, într-o țară friguroasă cum era Dacia.”

Dacii, atât cei din teritoriile ocupate de romani, cât și cei din teritoriile libere au continuat să se ocupe de creșterea animalelor în munții lor, unde au făcut același lucru și după retragerea romanilor, transmițând meseria păstoritului din generație în generație. Același lucru îl fac și astăzi țăranii păstori din Munții României, urmași ai dacilor, care au și un port asemănător. La fel și oierii momârlani, descendenți ai acelorași străbuni au aceleași îndeletniciri. Și atunci, Jienii momârlani nu sunt urmași ai dacilor? Urmașii dacilor au fost găsiți pe vechiul teritoriu al Daciei de popoarele migratoare, de tătari, de turci… etc.

Badea Cârțan a călătorit pe jos până la Roma la sfârșitul lunii ianuarie 1896, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian. Ajungând la columnă, după aproximativ o lună și jumătate, obosit și fiind deja seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei lui Traian. În ziua următoare, presa din Roma a scris: “Un DAC a coborât de pe Columnă, cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. Iată că și în 1896, pentru italieni, Badea Cârțan era DAC, un urmaș al dacilor, datorită portului. Îi lipseau oile, Momârlanii noștri le au pe amandouă…

În încheiere aș mai aminti un lucru. În 30 noiembrie 1867, cunoscutul ziar The Times publica sub semnătura corespondentului din Austria un reportaj ce făcea incursiune în istoria din ultimele milenii ale românilor, relatând despre marele ideal al nostru, cel de a fi considerați descendenți puri ai dacilor…

Iată ce spunea reporterul despre români: “Sunt convinși pe deplin că ei sunt descendenți puri ai vechilor stăpâni ai lumii (…) Cine a văzut Columna lui Traian va avea puține dubii că acești valahi la fel ca și cei din Moldo-Valahia sunt descendenții poporului lui DECEBAL, ca o caracteristică, înfățișarea și îmbrăcămintea prizonierilor de pe columnă se păstrează și azi”.

Și atunci, de ce să nu credem și să nu respectăm și “crezul momârlanilor”? Extras din “Graiul Jienilor Momârlani” Mic dicționar Ediția a doua, revizuită și înbunătățită. Dumitru Gălățan-Jieț. Foto 2019, Petru Ititesc, copertă “Cine sunt Momârlanii?” Dumitru Gălățan-Jieț.