La Belle Ép⊕que

O ep⊕că regretată…

E o constantă în istoria umanităţii ca oamenii să se raporteze cu nostalgie la diferite perioade anterioare, pe care nu le-au trăit, dar pe care le regretă, considerându-le „vârsta de aur”, în raport, fireşte, cu propria lor existenţă. Cetăţenii Imperiului Roman din secolele III-IV, confruntaţi cu desele incursiuni barbare, cu nesfârşite uzurpări de tron şi războaie civile, persecuţii religioase etc., îşi alinau neliniştile existenţiale cu amintirea veacului de aur al dinastiei Antonine (96-192), o perioadă de pace şi prosperitate, niciodată regăsită.

Renaşterea (secolele XV-XVI) a fost la rându-i o epocă regretată, la fel ca şi domnia Reginei Victoria (1837-1901), apogeul imperiului britanic. Americanii anilor ’80-’90 ai veacului trecut s-ar fi reîntors bucuroşi la liniştea şi prosperitatea anilor ’50, la fel cum românii îşi imaginează astăzi o Românie interbelică plină de viaţă şi lipsită de griji, lucru de altfel fals din multe puncte de vedere.

Timpul istoric cuprins între 1871 şi începutul Primului Război Mondial (1914) a părut celor care l-au trăit cu intensitate şi la un anumit nivel economic, cultural şi social, o epocă frumoasă – „la belle époque” – în raport cu carnagiul care a urmat şi cu răsturnările social-economice, adeseori violente, consecutive încheierii păcii de la Versailles (1919).

„Ne amuzam netulburaţi de nimic, iubeam cu frenezie fiece clipă de viaţă… negurile acestui veac nu ne copleşisera încă existenţele, războiul din 1914, cu toate grozăviile sale, era doar o taină a viitorului” Lady Curzon
[fts_facebook type=album_photos id=100000641889893 access_token=EAAP9hArvboQBANKBNsoQYIwCs8ZAk3ZB5iv7bMdgrZAokyYFTADfeV5EQE91uiD1klsz8ZBwneZCXM2YNAG4ZBLWByKjK9P9FSFfENRohLmhuCQlQ1uJZB6RNZBlS697GStveCC5LwtarbKU6ZCx1AO0V8jHOOEandc2c3qrnWqCpVwZDZD posts=3 description=yes album_id=1157725677699633 image_width=250px image_height=250px space_between_photos=5px hide_date_likes_comments=no center_container=yes]

Fascinanta p⊕veste a Cazinoului din Constanţa

Nelipsit din pozele de vacanță ale turiștilor și din vederile care amintesc de litoral, Cazinoul din Constanța este fără discuție emblemă orașului. O clădire impunătoare care emană încă aerul perioadei sale de glorie, Cazinoul veghează țărmul Marii Negre de peste 130 de ani.

Terasa Cazinoului, amenajată pe malul mării, era locul preferat de întâlnire al marinarilor din lumea întreagă, a turiștilor și a elitei vremii. În fiecare vară, pe terasă erau organizate seri dansante și concerte susținute de celebrități ale epocii…

În perioada interbelică, pe faleza Constanţei s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare. Toalete de ultimă modă se perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului. Era o atmosferă seducătoare de „la belle epoque“…

Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României.

360 °

Susține și tu proiectul – 20 RON

Litoralul românesc la 360 de grade de la Mangalia la epava de la Costinești spre plaja Tuzla … până la acvariul din Constanța. Surse: historia.ro, adevarul.ro, litoralulromanesc.ro.