Raportul între
Cer și Pământ… !
Motive primordiale – Previoara
Oamenii din Carpați, ce au trăit în prima epocă a pietrei, au construit un sistem unic de comunicare cu Cerul, folosind simboluri chibzuite cu grijă. Ei au creat pe același orizont cultural, gândind în limitele unui scenariu comun, ce aduce, în plus, dovezi ale continuității. Când frigul s-a mai îmblânzit, ei au coborât din munți, au populat câmpiile și luncile, s-au așezat în apropierea apelor, au început să practice agricultură, au domesticit animale și au devenit sedentari. Cucuteni, Gumelnita, Hamangia, Petrești, Vădastra – au înflorit, s-au dezvoltat împreună, au comunicat; iar unitatea lor nu a putut fi zdruncinată.
Oamenii au fost fericiți pe atunci: au trăit în echilibru, au avut parte de belșug și au dorit să-și exprime recunoștință pentru tot ce-au primit de la Cer și de la Pământ. Femeia, fostul șef de trib, a respectat calendarul arhaic al datinilor și al practicilor religioase. A menținut cromografia, raportul între Cer și Pământ, respectul față de înaintași, practica ofrandelor, cultul Vetrei, al Apei și al Soarelui și, bineînțeles, țesutul și brodatul ritual. Femeile au păstrat mesajele și puterile primelor semne; le-au țesut, le-au cusut și le-au purtat.
Previoara este un fel de floare prea-vie, un motiv foarte des folosit în Basarabia. Acest motiv se mai numește și: „crucea”; „fundă”; „banța” sau „miez de nucă”. Doamna Maria Ciocanu, muzeograf la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Taurul, sugerează ideea de putere și de pornire irezistibilă…
În tradiţia greacă, taurii neîmblânziţi simbolizau dezlănţuirea violenţei. Ei îi erau consacraţi lui Poseidon, zeul mării şi al furtunilor, lui Dionysos, zeul virilităţii fecunde. Animal mândru, spune Hesiod, avântat şi neîmblânzit. Ca să o seducă pe Europa, Zeus ia înfăţişarea unui taur alb ca neaua, se apropie încet de fecioară şi i se culcă la picioare. Ea îl mângâie şi se suie pe spinarea lui şi este de îndată răpită – taurul se înalţa în văzduh, străbate marea, ajunge în Creta şi, aici, se împreunează cu ea. Legenda adaugă că au avut trei copii.
Cultul lui Mithra, cuprindea un sacrificiu, analog ca semnificaţie, dar într-un decor ritual oarecum diferit. Armatele romane răspândiseră în întregul imperiu cultul lui Mithra – zeul Mântuitor. Invingător, nebiruit, născut dintr-o stâncă, după solstiţiul de iarnă, când ziua începe iarăşi să crească şi când se sărbătorea renaşterea Soarelui – Natalis Solis. Actul esenţial al vieţii lui Mithra fusese jertfirea taurului primordial, cea dintâi vieţuitoare zămislită de Ahura-Mazda; după ce îl îmblânzeşte şi îl aduce în sălaşul său, Mithra îl sacrifică din porunca Soarelui. Din sângele, măduva şi sămânţa lui s-au născut plantele şi animalele, în ciuda împotrivirii şarpelui şi scorpionului, supuşii lui Ahriman.
Ascensiunea lui Mithra şi sacrificarea taurului apar pe o sumedenie de monumente mithraice, aceste două scene simbolizând lupta puterilor binelui împotriva duhurilor răului – lupta la care trebuia să ia constant parte, cu toată energia, orice credincios – ca şi intrarea în lăcaşul luminii veşnice, garantată sufletelor celor drepţi prin mijlocirea atotputernică a zeului Mithra.
Taurul vedic Vrishabha este şi temelia lumii manifestate, din centrul fix al lumii el pune în mişcare roata cosmică. În virtutea acestei analogii, legenda lui Buddha va revendica, pentru acesta din urmă, locul taurului vedic. Taurul, se spune, îşi scoate câte o copită din pământ la capătul fiecăreia dintre cele patru vârste – când şi le va fi scos pe toate, temeliile lumii se vor nărui. Acelaşi rol îl joacă, la indienii sioux, bizonul primordial.
La popoarele altaice şi în tradiţiile islamice, taurul aparţine ciclului de simboluri ale temeliei creaţiei. El sta uneori printre alte temelii suprapuse – de jos în sus broasca ţestoasă sprijină o stâncă, stânca sprijină un taur, iar taurul sprijină pământul. Între aceste trepte pot apărea şi altele intermediare. În alte civilizaţii, rolul
acesta îl joacă alt animal – bunăoară elefantul.
Neolitic – Parţa – Timiş
Aşezarea neolitică de la Parţa se află situată în partea de vest a României, la cca 15 km. sud de oraşul Timişoara (judetul Timiş). în centrul acesteia a fost cercetat un edificiu de cult de mari dimensiuni. Încăperea A adăposteşte statuia monumentală aflată pe un soclu de lut decorat la capete cu motive meandrice. La extremităţile soclului sunt modelate două tăvi de ofrande. Statuia este dublă şi redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat şi un altul care are un cap de taur modelat realist. Pe masa altar se afla o vatră portativă iar lângă peretele despărţitor o cupă de lut de mari dimensiuni. Masa-altar din această încăpere a fost ulterior împărţită de
un zid în două părţi. Pe acest zid au fost modelate capetele unor aminale mici: oi, capre. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur. Pe frunte şi bot, capetele erau decorate cu cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben.
Studiile atente efectuate asupra acestui ansamblu din sanctuarul de la Parţa a demonstrat că numai într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în încaperea A a sanctuarului şi se poziţiona pe capul de taur a statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar care marca începutul primăverii, a anotimpului regenerării naturii.
360 °
Valoarea intangibilă a reputației… brandului Timişoara 2021:
Comments are closed.