Prin Țara Haţegului ⚔️
Povestea HUNEDOAREI la 360 °
Din Valea JIULUI, de la STRAJA spre Timișoara, 5 obiective turistice de interes major în Țara Haţegului. În călătoria noastră de astăzi pornim din Valea Jiului spre poarta de intrare în Parcul Național Retezat, primul monument medieval din județul Hunedoara, vechea cetate a cnezilor ⚔️ 1. Cetatea Mălăieşti ⚔️ care are o vechime de şase secole.
Înainte să ajungem la Fortul Malaiesti o să ne oprim câteva minute în Cnezatul Sălașului, o călătorie înapoi în timp în secolele XIV – XVII. Mai exact, o să oprim la Sălaşu de Sus, care poate fi atins dacă, pe şoseaua Haţeg-Petroşani, în dreptul localităţii Ohaba de Sub Piatră, ne îndreptăm spre sud, pe calea cea mai folosită pentru accesul în Munţii Retezat. Peste 4 km, imediat la intrarea în comună, putem vedea 2. ruinele unei curţi nobiliare ridicată de către familia Sărăcin.
TRONUL
Înainte să virăm spre Caransebeș o să urcăm Dealul Hațegului spre Simeria și exact în vârf o să parcăm pentru că până la 3. Tronul Străbunilor o să parcurgem distanța pe jos, prin pădurea seculară a Hațegului. La TRON, situat din vremuri imemoriale în partea de nord-est a Hațegului, veneau călări pe cai albi şi pe jos, pentru adunarea GETÆ, în straie albe, cei mai de seamă reprezentanţi ai agatârşilor, sciţilor, tracilor, geto-dacilor, pelasgilor din Carpaţi, cimerieni de lângă Mare, moesi de dincolo de Istru, precum şi dardani, strămoşi ai troienilor, de lângă Marmara.
Pentru că tot suntem în pădurea Slivuţ nu avem cum să nu vizităm 4. Rezervaţia de Zimbri, printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus). A fost înfiinţată în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Acesta a fost primul loc de pe teritoriul României unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Ne întoarcem înapoi spre Hațeg de unde virăm spre Caransebeș, unde, în drumul nostru din STRAJA spre Timișoara, o să ajungem în Densuş, imediat după Sarmizegetusa ULPIA Traiana. Aici regăsim obiectivul 5, Biserica Densuş, pe care am dorit să ți-l aducem spre atenție astăzi, sintetizând, Țara Haţegului la 360 °.
Comments are closed.