Fondarea și Decăderea Imperiului Roman

Romulus și Remus ♦ Odoacru ‎& ALARIC ♦ 410 / 476 d. Hr. ♦

Romulus
și Remus

Fondarea Romei

n. 771 î.Hr. – d. 5 iulie 717 î.Hr.
n. 771 î.Hr. – d. 21 aprilie 753 î.Hr.

Fondatorii tradiționali ai Romei, au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei înregistrate de către Plutarh și Livius, Romulus a fost primul Rege al Romei […]

Este evident că descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie (Geţia n.n.), vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine. Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei… Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia (Geţia n.n.), în Panonia şi Pind. Vlahii Daciei (Geţiei n.n.) şi ai Turciei europene, aparţin străvechii familii a pelasgilor. Vlahii erau şi au rămas pelasgi daci (davo-geţi n.n.). Felix Colson 1862

Semințiile europene

Romulus va delimita prin brazda plugului perimetrul sacru al viitorului oraș Ruma (Roma). Procedeul este sustinut de tot mai multe voci ca fiind procedura sacră a geților… Despre bessi, bisalți, brygi, dalonci, crestoni, crobizi, dai, skyrmiazi, macedoni, nipsei, odomanți, odryși, trauși, bistoni, ciconi, dersei, dardani, edoni, paiți, peoni, sapeni, satri, thini, bithini etc Noi nu vorbim o limbă latină… obîrșia getică a romanilor (latinilor) și a celorlalte popoare, sub diverselor lor nume pe care le’au purtat în funcție de diverși autori și diverse epoci este neîndoielnic și ușor de dovedit. Este adevărat că nu putem dovedi că cineva ne interzice sau că cineva nu dorește ca noi să ne afirmăm originea getică, și nici că aceste lucruri sînt concertate, dar oricine poate observa cu ușurință că nu se dorește deschis recunoașterea originii acestor seminții europene din geții carpatici. O serie de învățați din diverse timpuri, inclusiv din contemporaneitate, au arătat că nicicînd nu a existat o etnie ”tracă” independentă de geți și nici o limbă ”tracă”. Acești ”traci”, ca și acei ”latini”, ”eleni”, ”persani”, ”celți”, sau așa zișii ”germani” etc., nu reprezentau decît mlădițe (triburi) adică părticele de populație din marea masă a geților. Pentru că, în ultimul timp, după o serie de descoperiri arheologice, se tot bate monedă pe existența unor strămoși ”traci” ai bulgarilor (popor mogoloid slavizat) sîntem nevoiți să ne reamintim exact cum stau lucrurile în adevărata realitate a trecutului. Avem aici de’a face cu o confuzie: Tracia este o regiune, ca Dobrogea, de exemplu. Nu este un popor. Poporul era cel getic și pe malul stîng al Dunării, dar și pe malul drept. Herodot pomenește peste 22 de seminții care populau zonele Traciei (bessi, bisalți, brygi, dalonci, crestoni, crobizi, dai, skyrmiazi, macedoni, nipsei, odomanți, odryși, trauși, bistoni, ciconi, dersei, dardani, edoni, paiți, peoni, sapeni, satri, thini, bithini etc), dar printre acestea nu apare nici o seminție tracă. De ce? Pentru că toate aceste triburi erau getice și trăiau în Tracia, Macedonia sau Iliyria, toate fiind regiuni getice. Toate aceste seminții se trăgeau din marele neam al Geților sau Massageților, sau din Marea masă a Arienilor numiți și indo-europeni dintr’un anumit moment istoric. Geții populau întreaga Europă, pînă la Marea Baltică, și Asia, pînă în India, după cum spuneam și în alte dăți că arată chiar Universitatea din Cambridge (”The Cambridge history of India”, vol. I, p.67-71). Aceste aspecte au fost clarificate de mult timp, și sînt multi ani de cînd excelenta cercetare a Universității din Cambridge, publicata în 8 volume de cca. 800 pagini scria despre această geneză comună a europenilor. În ”De originibus populorum Transylvanie”, vol.II, p.323, Ion Budai – Deleanu dă explicație acestui fapt: ”Învățații arată că la grecii antici, trake ar fi însemnat miazănoapte”. În latină ”atra” înseamnă ”negru” (A -Tracia sau ”Tracia Neagră”), așadar āter, femininul ātra, neutrul ātrum, comparativul ātrior sau superlativul āterrimus, erau o familie de cuvinte latine care se redau în limba rumînă ca ”negru” sau ”întuneric”.

Noi rumînii avem Valahia Neagră, fluviul Istru ce izvorăște din Munții Pădurea Neagră, către Marea Neagră, un voievod Negru Vodă și steaguri cu capete de negri, ceea ce evocă de fapt localizarea cardinală a trăitorilor de la miazănoapte față de mediteraneenii sudici. Cu alte cuvinte geții sud-dunăreni erau nordici în relația cu elenii, așa cum noi carpaticii îi considerăm nordici pe scandinavi. Populațiile Balcanice și ale ținutului numit Tracia au fost împărțite de armatele romane în ”traci”, ”moesi” sau ”daci”, dar ele se știau că aparțineau neamului getic. Potrivit teoriei indo-europeniștilor (despre bulgari, de pildă), chiar după istoricul N. S. Derjavin, în ”Istoria Bulgariei” stă scris că cei care au populat Tracia, și au fost numiți traci, ”…au apărut pe peninsulă în al treilea mileniu î.Hr., de peste Dunăre, de pe pămîntul lor strămoșesc…, unde ocupau cu aproximație crestele de sud ale Carpaților și tot masivul Semigrad (șapte cetăți) – Ardealul, cu părțile Siretului, Prutului și Nistrului, de unde tracii s’au apropiat de Peninsula Balcanică.”

Trogus Pompeius, ap. abraviatorul justin, ed. Nisard, Paris, 1841, C.XXXII, II: “Dacii, mlădițe ale getilor…” Pompeius – sec 1 î.Hr. – sec 1 d.Hr., contemporan cu Augustus, în spațiul carpatic și în jurul acestuia nu era decît o natiune, cea a geților. Populațiilor din Tracia, Strabon și Herodot, le spun ”seminții”, nu popoare, pentru că toate aceste ”seminții” aparțineau de un singur popor. În Cartea IV a lui Herodot, tiparită în 1902, premiată de Academia Rumînă, Dimitrie I. Ghica scrie că geții au fost de fapt primii locuitori ai Europei: ”Locuitorii Dunării aparțineau marii familii indo europene numite geți, din care daci, tracii si pelasgii erau numai ramuri.” A. Pillon, în dictionnaire grec-francais al lui Alexandre, Paris, Hachette, 1877: ”Daces, peuple de la famille des getes…”, (Dacii, popor din familia Geților). Dio Cassius, ”Istoria Romana”: ”Cei care își zic daci sau traci aparțin marelui neam al geților, care au populat și împrejurimile muntelui Rhodope, spațiu numit Tracia.”

Este de la sine înțeles că geții s’au așezat în mai multe părți ale Europei și au creat diverse regate care purtau nume locale. Joseph Mension, p. 222: ”Elenii, a căror ultima migratie e cunoscută sub numele de dorieni, au venit din nordul lor, urmați de iliri, macedoneni, și traci.” Pierre Leveque, p 27: ”Înainte de anul 2000 (…) o serie de migrații îi vor fragmenta în mai multe grupuri care vor evolua de aci incolo separat: tokharieni, indo iranieni, hitiți, armeni, greci, italici, celți, balto slavi, germanici și asigura pe parcursul urmatoarelor trei milenii popularea Europei și a unei părți din Asia, avînd de a face, fără nici un dubiu, cu unul din cele mai importante fenomene mondiale.”

Tatăl lui Romulus, fondatorul legendar al Romei, protejează ogoarele geților”, (nu pe ale latinilor!). De reținut și că în nord estul Spaniei, pe hărțile antice găsim: Iler-geti, indi-geți, mis-geți. În centrul Europei găsim: Tisa-geți și tira-geți. În extremitatea estică a Europei găsim: Massa-geți. Iar în nordul Europei, Geați și în Africa Getuli. Reîntorcîndu’ne în Geția putem aminti că aproape ”cu 3000 de ani înainte de această întemeiere a cetății Romei, Zalmoxio trăia în mijlocul geților, fără a manifesta nici cea mai vagă predicție că ne vom revendica obîrșia de la romanii care nici nu se născusera încă…”., spune Florin Horvath, în ”Legenda marelui Zalmoxis”

Galerius

286 – 324

În vremea lui Enrique al IV-lea (sec. al XV-lea), regii Spaniei coborau din Geţia, din «principii geţi», luându-şi numai numele de la locul unde trăiesc. Istoricii dau prea puţină atenţie sau nici una, faptului că timp de patru decenii, între 286-324, patru împăraţi geţi se succed fără întrerupere la cârma Imperiului Roman, constituind o adevărată dinastie danubiană […]. Dintre aceşti împăraţi, cel care prezintă personalitatea cea mai puternică şi tenace, Galerius (IOvius), pare să fi avut toată conştiinţa vechiului imperiu inamic ereditar al Romei […]. Fiu de mamă transdanubiană, «adoratoare a divinităţii munţilor» şi dedicat el însuşi acestui cult, care nu putea fi altul decât al lui Zamolxis, Galerius este tipul rebelului ieşit din acei munţi unde viaţa ciobănească păstrase întotdeauna idea libertăţii, inamică oricărui imperiu. Ajuns cezar şi apoi împărat, fostul cioban, fidel credinţelor strămoşeşti, originii lui sociale şi instinctului poporului său, îşi întoarce legiunile împotriva Italiei, cu hotărârea – afirmă contemporanul lui, Lactanţiu – de «a şterge până şi amintirea Romei» şi a fost pe punctul – declară acelaşi autor – «să schimbe numele Imperiului Roman»”.

Flavius Romulus Augustulus a fost ultimul împărat roman (475-476) (n. 463, d. după 476) al Imperiului Roman de Apus. La 31 octombrie 475, patricianul Orestes îl proclamă împărat pe fiul său, Romulus Augustulus, autoritatea împăratului limitându-se la sudul Galiei și la Italia. La 28 august 476, Romulus Augustulus este îndepărtat de la tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goților).

Odoacru ‎
& ALARIC

Decăderea Imperiului
Goții & Vizigoții ♦ 410 / 476 d. Hr.

Despre DINASTIA Balților – Imperiul Amal – Alaric I – Regele Vizigoților – spulberând Roma în 410 d.Hr. (succesor al Dinastiei Balților născut în Delta Dunării – Dobrogea).

Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții, mărturisește Mela (sec. I d.Hr).” „Am arătat că armele geților au fost victorioase în Sciția, Tracia, Dacia, Moesia, la Istru și la Marea Neagră și am spus că ei au avut diferite nume în acele regiuni, din pricina varietății sălașurilor; dar toți au fost numiți geți, cu același nume, de către greci și de către latini. Însă aceștia, cu trecerea timpului, și-au adus trupele și stindardele la ultimele hotare ale Europei, și, fapt și mai agresiv, i-au îmblânzit și i-au domolit pe romanii cei plini de foc, precum și Roma însăși, și cică ar fi istovit într-atât Imperiul Roman, încât de atunci încolo a fost mai ușor de manevrat de către alte neamuri dintre care cele mai multe, prinzând ocazia, ar fi căpătat de atunci încolo curajul de a-și scutura îndelungata sclavie și jugul lor istovitor. Atunci, pentru prima dată geții le-au fost cunoscuți romanilor și grecilor sub numele de goți: însă de atunci sunt numiți de către scriitori când geți, când goți. În legătură cu aceștia, există o concordanță absolută la autorii vechi care au trăit în acea vreme în care s-a ținut războiul gotic.”
Robert Sheringham, De Anglorum Gentis origine disceptatio.

Orosius care și-a scris istoria în veacul împăraților Arcadius și Honorius (în care goții, sub conducerea lui Alaric au năvălit în Italia), relatează că geții au fost de neam gotic și sub numele de goți au devastat Imperiul Roman: Curând, spune el, acei geți care acum se numesc goți, despre care Alexandru a declarat că trebuie evitați, de care Pyrrhus s-a îngrozit și pe care Cezar i-a lăsat baltă, după ce au năvălit cu toții în provinciile romane, deoarece lăcașurile lor și toate orașele au fost abandonate și golite, și multă vreme s-au arătat înfricoșători, speră acum prin rugăminți să obțină asocierea cu romanii prin legământ, deși ar fi putut-o obține cu armele. Chiar Hieronim (Despre credință, c. 2, cap. 4), când Ambrosius și alții bănuiesc că Gog și Magog ar fi goți, mărturisește că aceiași Gog și Magog nu au fost niciodată numiți geți de către autorii vechi….”

Flavius Vospicus din sec. III îi numește pe toți tracii popoare getice. Izvoarele antice consemnează limpede faptul că populațiile europene și ale Asiei vestice provin din Carpați. Vasile Pârvan arată limpede în a sa „Getica” (1982, p.51): ”Cît privește sudul Dunării, pînă la Haemus, el era de mult getic. Dar geții de aici erau numiți thraci.” După toate sursele antice, toate semințiile din Tracia vorbeau o singură limbă, și aceasta era limba geților, valahilor, rumînilor. Din marea masă a geților, de la malurile Atlanticului pînă în India, prin mileniul II î.Hr., datorită sporirii populației pînă la depășirea capacității de hrănire a leagănului comun, unele grupuri de populații au trebuit să părăsească habitatul comun și să ajungă în spațiile în care au fost individualizate și etnicizate, așa cum le cunoaștem și noi astăzi cu limbile vorbite azi.

Joseph Mansion în a sa ”Pays d’origine des indo-europeens” (Editura Ceuterick, 1911; p.228) menționează: ”Istoria este mută asupra originilor Europei. Se pot urca primele stabiliri ale elenilor în Grecia la cel mult 2000 î.Hr. Italioții nu apar decît mult mai tîrziu, iar noi putem abia să bănuim la aceste date îndepărtate existența altor popoare, ca celți, germani, balto-slavi.” Cine a înființat nucleul uman primordial și multietnic al ”semințiilor” getice în Europa? Cine se afla pe aceste meleaguri acum peste 7.000 de ani în acel spațiu numit generic Europa Veche? Nu cumva strămoșii noștri, Geții? Pentru noi, geto-rumînii, este doar o întrebare retorică… !

Isidor din Sevilia: “Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor,
a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic …”

În 2020 #stămacasă,
vizităm România, 💙💛❤
reSTART-ăm turismul românesc!

Stăm acasă în 2020. Campanie strategie turism Povestea Locurilor. Romulus si REMUS

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro

1 thought on “Fondarea și Decăderea Imperiului Roman

Comments are closed.