Simbolismul ornamenticii coifurilor getice

Credinţa în nemurire & Dobândirea nemuririi - Legătura cu ZAMOLXE
[ de la începutul lumii... ]

Simbolismul ornamenticii coifurilor getice

Credinţa în nemurire

La baza credinţei în nemurire a geto-dacilor se afla convingerea că o viaţă violent întreruptă se continuă printr-o altă modalitate de existenţă. Suma energiei vitale, care rămâne disponibilă prin întreruperea unei existenţe departe de sfârşitul ei, este “creatoare” în sensul că este capabilă de a însufleţi orice obiect fabricat de mâna omului, în mod special armele luptătorului. Post-existenţa luptătorilor geto-daci, deci nemurirea lor, este asigurată tocmai de moartea lor violentă.

Credinţa luptătorilor

“Existenţa” lor se continuă prin prelungirea simbolică a “activităţii lor profesionale”, aceea de luptători. Există concepţia conform căreia prin distrugerea armelor se urmărea “moartea” acestora odată cu cea a luptătorului. Însă credinţa puternică în nemurire, pe care geto-dacii o percepeau ca o trecere, sau o continuare, într-un mod mai fericit a vieţii terestre, era pentru ei suportul unui intens optimism şi curaj în viaţă. Şi cum ar putea un luptător să facă faţă provocărilor din viaţa de apoi fără armele sale, care au “murit” prin distrugere?

Conform credinţei luptătorilor, armele erau însufleţite, iar prin îndoire sau rupere, deci prin distrugerea lor rituală în această lume, vor putea urma cu mai multă uşurinţă sufletul luptătorului, care şi acesta se desprinde mai uşor de trup dacă este incinerat.

Legătura cu ZAMOLXE

Reprezentările omniprezente ale Pomului Vieţii pe echipamentul militar asigurau, prin emisia energiei fertilizante, regenerarea sufletului într-un alt trup, şi păstrau, mai ales în încleştarea luptelor, o permanentă conexiune a luptătorului cu Cerul şi Pământul, cu divinitatea supremă Zamolxe. Coifurile se numără printre însemnele de rang ale războinicilor, în general, şi ale şefilor militari, în special. În afara utilităţii practice de a proteja capul luptătorilor în luptă, acestea aveau şi un rol simbolic, şi este posibil ca acesta să fi fost chiar rolul primordial. Asemenea două coifuri geto-dacice, confecţionate din aur, au fost descoperite în România: unul în Moldova, la Cucuteni-Băiceni, iar celălalt la Coţofeneşti, judeţul Prahova. Coifurile prezintă scene ale practicării unui străvechi ritual de dobândire a nemuririi.

Dobândirea nemuririi

Cele două coifuri prezintă secvenţial etapele unui ritual magico-religios înfăptuit cu scopul obţinerii nemuririi – scena sacrificiului ritual şi oferirea ofrandelor, reprezentată pe obrăzarele coifurilor. Coiful de la Coţofeneşti prezintă, pe fiecare obrăzar, înjunghierea unui berbec… iar pe cel de la Cucuteni-Băiceni este reprezentat un personaj feminin care aduce ofrande divinităţii…

Stând pe tron, în mâna stângă ţine un rython, probabil cu intenţia de a face o libaţie (act ritual care constă în gustarea şi apoi vărsarea unei cupe cu vin), iar în mâna dreaptă ţine un vas, probabil cu cereale. O scenă identică este reprezentată pe una dintre cnemidele tezaurului de la Agighiol, datat în secolul IV î.Hr.

Error: (#10) To use 'Page Public Content Access', your use of this endpoint must be reviewed and approved by Facebook. To submit this 'Page Public Content Access' feature for review please read our documentation on reviewable features: https://developers.facebook.com/docs/apps/review.
Type: OAuthException
Code: 10

Dinastia regală

Descoperirea coifurilor s-a făcut, ca mai toate tezaurele, din întâmplare. Peste coiful de la Coţofeneşti au dat trei copii care păşteau vacile. Se jucau de-a căutătorii de comori şi au descoperit una adevărată, scormonind la rădăcina unui stejar. Cel mai mare l-a luat, după ce a împărţit câţiva cârlionţi din aur celor mici. Iniţial, cineva din sat i-a oferit un porc pe el, dar nu l-a dat; îl folosea pentru a hrăni găinile. Apoi l-a dat pe tablă galvanizată pentru acoperişul casei, şi doi boi. Coiful din aur a fost datat în secolul al IV-lea î.e.n. Tezaurul de la Cucuteni-Băiceni – peste 70 de piese, în total 2063 grame de aur – a fost descoperit într-o lutărie de către mai mulţi ţărani. Coiful din aur, datat în secolul al V-lea î.e.n., este considerat printre cele mai vechi şi valoroase obiecte princiare geto–dacice.

Coifurile sunt lucrate din tablă de aur modelată prin ciocănire şi ornamentate „au repousseé” (modelate prin percutare interioară cu scopul de a obţine reliefuri). Jumătatea superioară a celor două coifuri imită o căciulă ţuguiată din blană de miel. La coiful de la Cucuteni-Băiceni, cârlionţii sunt ordonaţi în şiruri paralele şi sunt executaţi cât mai natural. Direcţionarea şirurilor paralele de cârlionţi este realizată astfel încât să imite perfect croiala bucăţilor de blană care ar fi fost utilizate pentru obţinerea căciulii. Pe coiful de la Coţofeneşti, cârlionţii sunt executaţi într-o manieră stilizată, însă şirurile paralele sunt, de asemenea, clar sugerate.

Pintilie Ștefan Cristian

360 °

Simbolismul coifurilor – Cârlionţii din blană de miel
Simbolismul taurului în neolitic – Bizonul primordial
Legătura cu ZAMOLXE – Credința neamului românesc
Mărturia celor cinci coifuri de aur și argint – Dinastia regală PERETU

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro