Cavalerii Ioaniţi – 1247
Terra Lytua, excepta terra Harszoc
Atât după sfârşitul imperiului valaho-bulgar cât şi după trecerea marii năvăliri tătăreşti, unii boieri plecau un timp în pribegie, alţii rămâneau prin compromisuri. La mijlocul veacului al XIII-lea, boierii olteni făcuseră din Oltenia basarabească centrul cel mai activ al vieţii româneşti, în strânsă legătură economică şi politică cu cnezatele de pe Valea Timocului, cnezatul lui Ioan, dincoace de Dunăre şi voievodatul lui Litovoi ce cuprindea toţi munţii până în faţa Haţegului.
Acesta era teritoriul pomenit cu toate drepturile sale vechi de diploma Ordinului Ioaniţilor din 1247. Tăria boierilor olteni care se trăgeau din vechea clasă predomnitoare – basarabii– consta în faptul că, spre deosebire de alte teritorii valahe, ei aveau oaste proprie.
Cum s-a împărţit Oltenia?
Boierii basarabeşti se opuseseră tătarilor cu oaste şi deşi teritoriul lor fusese cucerit de aceştia, nici măcar ioaniţii prin ”diploma” lor, nu aveau curaj să pretindă măcar o părticică a lui. Pentru că teritoriul oltean fu câştigat cu proces greu în anul 1220, proces judecat de arhiepiscopul din Ohrida, singurul din Balcani ce avea drept de judecată pentru cei de rang foarte înalt. Procesul fusese foarte complicat pentru că privea drepturi de posesiune, zestre şi moştenire ce aveau fiinţă în vremea stăpânirii bizantine din sec. al XII-lea şi care fuseseră întrerupte de stăpânirea imperiului valaho-bulgar.
Primul domn român care şi-a dat viaţa pentru apărare provinciei sale!
Litigiul privea două mari familii boiereşti înrudite şi de viţă nobilă: pe a lui Litovoi – secondat de Mile – care vin după proces din Macedonia în munţii Gorjului şi ai Oltului şi pe a lui Ioan Tihomir care rămăsese la Skoplie, prin grija lui Constantin. Cum s-a împărţit Oltenia la proces, vedem rezultatul după harta voievodatelor basarabeşti existente după incursiunea Asăneştilor din anul 1233.
Lui Litovoi şi fratelui său Bărbat li se restituise ”terra Lytua, excepta terra Harszoc” – cum le numea Bela al IV-lea în diplomele sale – cuprinzând Minele de la Bratilovo şi văile râurilor Motru, Tismana şi Jiu până la confluenţa acestora. Celălalt participant la proces, Seneslau (Mileslav, uneori Mile) stăpânea ca mai înainte teritoriul din stânga Oltului. Cât despre Ioan Tihomir şi tatăl său Constantin Tih, lor li se restituie judeţul din dreapta Oltului, ce fu cnezat sub imperiul valaho-bulgar şi vecin cu judeţul numit la vremea aceea ”Terra Zeurini” şi care, cuprindea trei banate. Ţara Litua a fost un cnezat condus de către Litovoi, primul domn român care şi-a dat viaţa pentru apărare provinciei sale, pentru că a refuzat să mai plătească bir regelui Ungariei.
Istoricul Vasile Cărăbiş arată că factorii geografici şi conjuncturi politice şi economice au impus şi în Oltenia formarea de ţărişoare româneşti cunoscute către jumătatea secolului al XIII-lea. Erau aşezate de’a lungul apelor sub conducerea marilor cnezi şi voiezvozi.
Bela al IV-lea, regele Ungariei, a luat o serie de măsuri de apărare, în anul 1247, împotriva invaziei cumanilor, cea mai vulnerabilă zonă pe unde putea pătrunde forţele cotropitoare era Banatul de Severin. Din acest motiv, regele ungar cheamă ordinul cavalerilor Ioaniţi sau Ospitalieri din Ierusalim şi le conferă mai multe avantaje şi drepturi în schimbul apărării graniţei.
Diploma sau actul pe care Bela al IV-lea îl dă cavalierior Ioaniţi atestă pentru prima dată organizarea existentă în Oltenia. Astfel, Bela le acordă Ioaniţilor ”întreaga ţară a Severinului, împreună cu munţii ce ţin de ea, precum şi cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş până în râul Olt, afară de ţara cnezatului Litivoi, pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit şi până acum”.
360 °
Foto: CHTR.
Dinastia Asăneștilor
Sursă: Vatra Stră-Rumână.
