Colonizarea ţărmurilor Marii Negre

Histria * Tomis * Callatis
Dobrogea

Colonizarea ţărmurilor Marii Negre

Herodot și geții – o istorie literară

Prin secolul al VIII-lea î.Hr. navigatorii greci începuseră colonizarea ţărmurilor Marii Negre. Pe ţărmul vestic al mării au fost întemeiate colonii (Histria, Tomis, Callatis), care au intrat în contact cu băştinaşii ce populau regiunile necunoscute „lumii civilizate” până în acel moment. Primele relaţii dintre cele două popoare au fost cu siguranţă comerciale, grecii fiind cunoscuţi pentru pofta lor de a face negoţ. Nou-veniţii i-au numit pe indigeni geţi, probabil pentru că ei înşişi aşa îşi ziceau. Multe din ştirile din Antichitate despre locuitorii pământurilor carpato-danubiano-pontice nu s-au păstrat. Cu toate acestea, primele informaţii legate de geţi provin de la un logograf din Milet: Hecateu. Acesta s-a născut undeva pe la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr., fiind un om politic, istoric şi geograf. În lucrarea sa intitulată „Înconjurul pământului”, Hecateu consemnează două triburi, crobyzii şi trizii, care locuiau în sudul Dobrogei. Aceste triburi vor fi menţionate şi mai târziu ca făcând parte din familia geţilor. Primul care va vorbi despre geţi va fi însă, nu Hecateu, ci un compatriot de-al său şi anume, tocmai „părintele istoriei” cum l-a denumit Cicero, halicarnasianul Herodot.

Herodot s-a născut în anul 484 î.Hr., ca fiu al lui Lyxes şi Dryo în Halicarnas. Data naşterii a fost stabilită în urma calculelor lui Apollodorus, care spune că Herodot s-a născut cu 40 de ani înaintea fondării cetăţii Thurii, din sudul Italiei, unde se zice că ar fi trăit o vreme. Acesta a fost nevoit să fugă din oraşul său natal din cauza tiranului Lygdamis, pe care a încercat să-l înlăture. A plecat în insula Samos şi apoi la Thurii. Nu se ştie dacă într-adevăr a locuit acolo, dar Aristotel, vestitul filosof grec, menţionează pe Herodot din Thurii în „Rătăcirile sale”. Părinţii săi, fiind destul de bogaţi şi-au permis să angajeze un profesor, dându-i copilului lor o educaţie aleasă. Acesta a călătorit destul de mult; se spune că ar fi fost prin Crimeea, Egipt şi Babilon. Herodot este faimos pentru lucrarea „Istorii”, alcătuită din nouă cărţi. Primele patru cărţi sunt despre istoria Orientului antic, prima şi a treia despre Asiria, Persia şi Babilon, a doua despre Egipt, a patra despre Sciţia…

În remarcabila sa operă, „Istorii”, vestitul Herodot îi va introduce şi pe geţi în istoria omenirii printr-o frază devenită celebră, referindu-se la ei ca fiind „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Geţii, ne spune „părintele istoriei”, sunt o ramură distinctă din nord a marii familii tracice, întrucât numele lor generic e diferit şi obiceiurile lor se deosebesc în multe aspecte. Herodot nu menţionează nimic despre daci, ci numai despre geţi deoarece, deşi cele două neamuri sunt înrudite între ele, numai geţii erau cei cu care comercianţii greci intrau în contact, dacii stăpânind zone din arcul intracarpatic. Statul geto-dac nu a fost mereu unitar, fapt dovedit de numeroasele nume diferite de triburi menţionate, cum ar fi crobyzii şi trizii. Dacii şi geţii au fost doar două din aceste triburi, mai mari şi mai puternice decât celelalte, care în final şi-au impus supremaţia în zonă.

Numele de geţi îl regăsim din Muntenia extracarpatică până în sudul Moldovei şi Dobrogea, în timp ce dacii locuiau în zona de vest a actualei Românii şi anume: Transilvania, Banat, Maramureş, Crişana şi posibil Oltenia. Din cauza faptului că grecii i-au întâlnit mai întâi pe geţi, venind dinspre mare, acesta este numele folosit de ei în scrieri când se raportau la populaţiile daco-getice. Romanii, mai târziu, întâlnind mai întâi triburile dacice, vor folosi numele de dac şi pentru populaţiile getice din partea răsăriteană.

Vorbind despre expediţia regelui Darius din 514 î.Hr., Herodot arată că dinastul persan, înainte să ajungă la Istru, a avut de luptat cu geţii. Ceilalţi traci s-au supus fără conflicte. Abia după ce i-a înfrânt pe geţi, Darius a înaintat spre Istru, pe care l-a trecut pe un pod de vase. Cunoştinţele lui Herodot despre geţii de la sud de Dunăre şi de la nordul acestui fluviu erau foarte restrânse. Informaţiile pe care le-a cules personal de la grecii din Olbia, unde a poposit în timpul călătoriei sale, au fost sumare. Ce putem extrage din relatările lui Herodot este faptul că geţii locuiau la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. şi în prima jumătate a secolului al V-lea î.Hr., între Balcani, Dunăre şi Marea Neagră, ceea ce este confirmat şi de documentarea arheologică destul de bogată.

Pe ambele părţi ale Dunării exista în acea vreme o unitate etnoculturală nord-tracică, în care pătrundeau doar elemente de cultură ce aparţineau civilizaţiei scitice, drept urmare a legăturilor între sciţii nomazi şi tracii din Dunărea de Jos. Există o posibilitate ca „hotărârea nesăbuită” a geţilor, după cum spune Herodot, de a se opune perşilor să fie datorită raporturilor vechi de prietenie cu sciţii din stepe. Din punct de vedere arheologic, documentele atestă unele raporturi traco-scitice în domeniul culturii materiale. Ştim din informaţiile de la Thucydide că geţii luptau în felul sciţilor, iar obiceiurile erau asemănătoare cu ale acestora. Primele ştiri literare îi amintesc pe geţi ca fiind singurii locuitori ai teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră şi a regiunilor dintre Haemus, Istru şi Mare.

Cauzele care l-au determinat pe Darius să pornească contra sciţilor şi în general, războaiele dintre greci şi perşi sunt complexe şi multiple. Datorită faptului că informaţiile provin din surse greceşti, justificarea istorică este anevoioasă, deci trebuie luate în considerare cu multă reţinere, având o mare doză de subiectivism. Principalul izvor al acestui conflict militar, „Istoriile” scrise de Herodot, este grecesc şi este scris cu puțin timp în urma evenimentelor. Majoritatea istoricilor evidenţiază intenţia lui Darius de a lovi puternic din punct de vedere politic şi economic coloniile greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre şi de a transforma apoi această mare într-o „mare persană”. Unii istorici văd această campanie ca o acţiune strategică întreprinsă de Darius, care încerca să-şi asigure un cap de pod în eventualitatea unui război cu polisurile din Grecia. Herodot spune că această campanie este una de pedepsire:

Darius fu cuprins de dorinţa de a-i pedepsi pe sciţi, sub cuvânt că ei, cei dintâi începuseră vrăjmășia când au năvălit în Media şi i-au doborât în luptă pe cei care li s-au împotrivit”.

După cum arată mai înainte, sciţii au stăpânit Asia de Sus vreme de 28 de ani. Ei au năvălit în Asia, urmărindu-i pe cimmerieni, şi au pus capăt domniei mezilor care, înainte de sosirea sciţilor, fuseseră „stăpânii Asiei”. În legătură cu aprecierile lui Herodot s-ar impune o precizare: incursiunile de care vorbeşte „părintele istoriei” au avut loc cu mult înainte de sec. VI î.Hr., aşa încât pedepsirea după două secole este doar un pretext. Expediţia persană ar fi putut fi şi o demonstraţie de forţă menită să-i câştige de partea lor pe traci şi pe macedoneni. Aceştia ar fi intrat în „sfera influenţei persane şi implicit, izolarea Elladei”. Dar izvoarele nu menţionează acţiuni de presiune ale sciţilor asupra tracilor de sud.

O altă posibilă cauză a conflictului constă în faptul că Darius a fost preocupat de extinderea schimburilor comerciale pe spaţii tot mai mari. Bogăţia oraşelor greceşti din Asia Mică şi din Tracia depind de liniştea şi securitatea din regiunile pontice. În acea perioadă, zona Hellespontului era una din cele mai prospere din acea perioadă. Cetăţile greceşti din Asia Mică, supuse perşilor, susţineau expediţia acestora în nordul Traciei, pe de o parte deoarece ar înlesni comerţul cu celelalte colonii greceşti de pe ţărmul Pontului Euxin, iar pe altă parte, le asigura supremaţia pe pieţele comerciale din acea zonă, în dauna polisurilor din Grecia. Pentru a-şi realiza proiectul, Darius a făcut pregătiri serioase în vederea obţinerii succesului acestei intreprinderi militare pe un pământ îndepărtat şi străin, necunoscut pentru perşi în acel moment. „Marele Rege” va pleca din Susa, capitala sa, cu o forţă uriaşă. Herodot susţine ca acesta avea în jur de 700.000 de oameni şi 600 de corăbii.

Se ştie că Herodot, în timpul călătoriei sale, a vizitat colonia grecească a Miletului din nordul Mării Negre şi de aici află de triburile getice cu care intrau în contact comercianţii greci. El pomeneşte şi prima zeitate a geţilor, un anume Zamolxis, un presupus sclav al lui Pitagora.

Au fost create numeroase dezbateri între istorici în jurul problematicii religioase a „geto-dacilor”. Atât despre cele două zeităţi amintite de Herodot în lucrarea sa, Zamolxis şi Gebeleizis, cât şi despre credinţa în nemurire a geţilor s-au scris multe lucrări în care s-au înfruntat păreri şi opinii diverse. O parte din învăţaţi se îndoiesc de faptul că Zamolxis a fost într-adevăr o zeitate şi că în realitate a fost doar un om, posibil vrăjitor, fost slujnic al lui Pythagoras, în timp ce alţii sunt de părere că dacii (davo-geţii n.n.) din Transilvania nu împărtăşesc aceleaşi credinţe cu geţii din Dobrogea.

O problemă majoră a constat în faptul că nu se putea ajunge la un consens între istorici referitor la religia daco-geţilor, unii susţinând ideea unei religii monoteiste iar ceilalţi pe cea politeistă. Un înfocat partizan al primei opinii a fost Vasile Pârvan care vedea în geţi un popor complet diferit faţă de celelalte neamuri ale Antichităţii, prin concepţia lor spirituală, superioară celorlalte credinţe.

Herodot îi menţionează şi pe agatârşi, locuitori ai Transilvaniei centrale. Părerile sunt împărţite în legătura cu originea acestui trib. Vasile Pârvan afirmă faptul că agatârşii ar fi sciţi tracizaţi, în opoziţie cu I. Andrieșescu, care susţine că ar fi de neam tracic. B. Haşdeu considera că aceştia erau predecesorii teritoriali ai dacilor. G.Tocilescu spune că Herodot avea doar o cunoştinţă vagă despre natura muntoasă a Ardealului, vorbind despre agatârşii cei gata de luptă la hotarele lor.

Tracii, cel mai numeros popor după inzi, sunt prezentaţi ca fiind o potenţială forţă majoră în contextul istoric al vremii. În opinia lui Herodot, dacă toate triburile tracice s-ar fi unit sub un singur conducător, atunci tracii ar fi fost de neoprit. Acest eveniment cu siguranţa ar fi stârnit panică în „lumea civilizată”, deoarece un al doilea imperiu, asemenea celui persan, atât de aproape de graniţele Eladei nu era deloc de dorit. Dar Herodot îi linişteşte pe greci adăugând faptul că această uniune nu se va întâmpla niciodată, fără a oferi motive prea clare. Din cauza lipsei lor de unitate, marele istoric antic îi vede pe traci slabi, probabil nefiind în stare să reprezinte o ameninţare puternică pentru polisurile greceşti şi nici pentru coloniilor acestora în acel moment. Herodot mai aminteşte şi alte triburi tracice notabile în afară de geţi: pe trauşi şi pe cei care locuiesc mai sus de crestoni. Tot el spune că numele triburilor este dat de locul în care aceştia trăiesc, deşi ele fac parte din aceeaşi familie, iar majoritatea tradiţiilor şi obiceiurilor sunt comune sau asemănătoare. În continuare, Herodot enumeră câteva din numeroasele obiceiuri ale acestor neamuri tracice: ritualuri de înmormântări, naşteri, tatuaje, zei preferaţi, mentalităţi şi concepte de viaţă.

Geţii au fost, deci, consemnaţi pentru prima dată în istorie de către „părintele istoriei”, grecul Herodot în 514 î.Hr., cu ocazia campaniei „de pedepsire” a sciţilor, iniţiată de către regele Darius, suveranul vastului imperiu persan, cel mai puternic stat al acelei perioade. În marea majoritate a studiilor istorice şi arheologice, textul lui Herodot este acceptat, fără a se pune vreo întrebare asupra originii informaţiilor transmise. Zoe Petre consideră ca scrierile istoricului din Antichitate ar fi trebuit tratate măcar cu minime precauţii critice şi nu luate ca atare şi utilizate mai departe ca suport real pentru construcţii istorice. Una dintre modalităţile empirice de tratare a textului porneşte de la două presupuneri: „aceea că textul reprezintă un bloc unitar de informaţie de o veridicitate de la sine înţeleasă şi aceea că orice componentă a textului poate fi extrasă din ţesătura narativă pentru a fi utilizată în sine”. Tot Zoe Petre afirmă: „Caracterul implicit al acestor ipoteze de lectură ocultează de altfel complet faptul că ele se exclud reciproc”. Se poate oferi ca exemplu, scoaterea din context a celor două epitete destinate geţilor, şi anume „cei mai viteji şi drepţi dintre traci”, dorind să se evidenţieze valoarea lor istorică, cu alte scopuri decât cele academice.

Toată istoriografia noastră abundă, atunci când se scrie despre geţi, de referiri la Herodot. Cicero îl supranumeşte „părintele istoriei”, Herodot fiind cel care numindu-şi lucrarea drept „historie, cercetare, investigaţie, anchetă”, a pus în circulaţie un termen pe care posteritatea elenistică îl va folosi sistematic pentru a desemna naraţiunile în proză care evocau în mod veridic trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat. Victor Prunar

NOTĂ:

Geţii şi dacii reprezintă nume diferite pentru unul şi acelaşi popor.

Nicăieri în scrierile grecilor nu apare numele de «daci», acesta făcându-şi apariţia abia cu scrierile latinilor. Dacii reprezintă doar o ramură a geţilor care populau o parte din teritoriul de la nordul Dunării, iar tracii reprezintă geţii care populau teritoriul de la sudul Dunării. Numele de «geţi» este comun tuturor neamurilor barbare şi este cunoscut din cea mai adâncă antichitate, fiind răspândit în toată Eurasia, cât şi în nordul Africii: getuli, iler-geți, indi-geți, myso-geți, tissa-geți, sar-geți, tyra-geți, samo-geți, massa-geți etc.

Thucydide în Istoria războiului peloponesiac, îl consideră pe Herodot batjocoritor și lipsit de o metodă de lucru care să dovedească interes pentru adevăr. Aristotel considera că Herodot ar fi fost numai un mitograf – în lucrarea Poetica – și spune că tragedia greacă s-a născut din cântecele religioase zbuciumate sau lirice închinate lui Dionysos şi Apollo care se cântau în secolul Vl-V î.Chr., însă aceste zeităţi erau preluate de la barbari.

Diodor în lucrarea Bibliotecă Istorică, arată că nu punea niciun preț pe aceste Istorii ale lui Herodot, scriind: „Vom lăsa la o parte istoriile şi născocirile lui Herodot ori ale celorlalţi istorici care au scris despre Egipt. Aceştia, cu bună ştiinţă şi înadins, au pus mai presus de adevăr poveşti pe care îţi vine greu să le crezi şi au înfăţişat legende plăsmuite de ei spre a-şi desfăta cititorii.

În lucrarea lui Plutarh intitulată Pe răutatea lui Herodot, acesta îl socoteşte pe „părintele istoriei” de rea credinţă, fiindcă a introdus în Istorii tot felul de prejudecăți și afirmații false. Iar Cato cel Bătrân îşi sfătuia fiul cu privire la grecii cei netrebnici astfel: „Marcule fiule, despre grecii aceştia îţi voi vorbi la timpul şi la locul său. Ei sunt o rasă de oameni stricaţi, şi care nu se mai pot îndrepta. Cugetă că prin cuvintele acestea îţi vorbeşte un oracol. Ori de câte ori oamenii aceştia vor veni cu scrierile lor, să ştii că ei toate le corup.” Scrisoarea apare în lucrarea Naturalis Historiae a lui Pliniu cel Bătrân, care la rândul său spune că: „Grecii sunt părinţii tuturor corupţiilor”.

Din relatările anticilor cu privire la persoana lui Herodot, suntem îndreptăţiţi să fim cu atât mai rezervaţi asupra scrierilor autorului grec, şi cu toate că acestea au totuşi o pondere istoric-documentară ce nu poate fi ignorată, în niciun caz nu poate fi vorba despre un „părinte al istoriei”, ci mai degrabă de un autor între alţi autori care s-a bucurat de o mai mare notorietate, pe nedrept, credem noi.

Dobrogea la 360 °

Tărâmul ascuns din Dobrogea… ENISALA.
P⊕vestea Mangaliei… Geamia Esmahan Sultan (1573)
Primul mare cimitir neolitic descoperit în România… HAMANGIA, comuna Baia, Constanţa.

Surse: povestiriistorice.com, Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc.

{ zbor }

{ tărâmul ascuns din #Dobrogea }

Posted by P⊕vestea Locurilor on Sunday, June 11, 2017

Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7531 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com