[ ultima zi de iarnă ]

Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război...
Weekend de p⊕veste

[ ultima zi de iarnă ]

Ultima noapte de dragoste,
Întâia noapte de război…

„Wer kann Rumänien retten?”

Acelaşi Orişan îl întrebă pe Gheorghidiu, „cu gând îngenunchiat” şi repetând un titlu de articol dintr‑un ziar german găsit întâmplător, „Wer kann Rumänien retten?” („Cine va putea salva România?”), deoarece situaţia pe front devenise dificilă… este rănit la mâna stângă şi ajunge în convoiul sanitar, unde cunoaşte un ofiţer german luat prizonier. Acesta, cu referire la faptul că trupele româneşti trecuseră, în mod neaşteptat pentru nemţi şi fără să fie nevoie de acest lucru, printr‑un baraj de artilerie rănindu‑l în cursul atacului, afirmă că „noi avem un fel de zicătoare: Nu te bate în duel cu unul care nu ştie să se bată, că e periculos… Pot să spun, domnule, că dacă dumneavoastră aţi fi ştiut să faceţi război, nu mai eram eu aici, ţinându‑mi maţele în braţe.”.

Cohalm este „Un orăşel cu străzi rural de largi, cu case săseşti, cu porţi înalte, închise şi cu ferestre ca de cetate. O piaţă întinsă în mijloc – poate pentru bâlci, duminica. E aşezat la întâlnirea a două văi, din fundul cărora urcă uşor coaste line, de un verde dulce, bălţat ici şi colo de pete negre – petece risipite de pădure.”.

Se petrec mici întâmplări specifice războiului: soldaţii maghiari rechiziţionează vitele ţăranilor din Stena, saşii din Cohalm reclamă un soldat din subordinea lui Gheorghidiu pentru a fi luat o fată şi a o fi dus în pădure, însă era vorba doar despre cercetarea unei acuze de spionaj aduse fetei. Ofiţerii discută uşor dezamăgiţi de lipsa angrenării în bătălii majore („Popescu găseşte că războiul nu e prea grozav. Sunt de o părere cu el. Viziunea de sânge şi foc, mii de cadavre culcate în grămezi, ca lemnele în depozit, încâlcite lupte corp la corp, ape înroşite, nu le‑am întâlnit până acum.”). Lui Ştefan Gheorghidiu i se ordonă să ocupe o poziţie înaintată, de supraveghere a inamicului, la doi kilometri de Cohalm, unde suferă cumplit din cauza frigului (era în ţinută de vară).

Ne‑a acoperit pământul lui Dumnezeu

Divizia din care face parte şi Gheorghidiu înaintează către Sibiu, însă dezorganizat, lipsită o concepţie tactică bine articulată („– Asta e înaintare? Nu vedeţi că e câmpul plin de batalioane româneşti, ca la manevre? Fără legătură… fără conducere…

N‑aţi văzut că ieri artileria noastră a tras în propriile trupe şi n‑a fost nici un mijloc să i se comunice lungimea tirului?”, protestează Orişan). Artileria germană loveşte compania lui Ştefan, aflată în ariergarda batalionului şi neputându‑se adăposti din pricina poziţionării pe teren deschis („Suntem aşa, sub cerul vast, şi pământul nu vrea să ne primească. Trăsnetele vin mereu în noi dar flăcările nu le vedem, căci închidem cu încleştare ochii.”), ceea ce îl face pe un soldat să repete necontenit, în stare de şoc, aceleaşi cuvinte: „– Ne‑a acoperit pământul lui Dumnezeu.”. Mor şaisprezece oameni din companie.

Notând impresii la desfăşurarea evenimentelor de mai sus, naratorul menţionează a se fi întrebat obsesiv „Sunt dintr‑un neam inferior? Ce aş fi făcut dacă aş fi pe Somme, în uraganul de obuze unde trag mii de tunuri o dată? E aceasta inferioritate de rasă?”. Şi tot el aduce o rectificare, în nota de subsol la propriu text, afirmând că nimeni nu rezistă psihic atunci când este lovit direct, ţintit, aşa cum fusese cazul lor, şi aduce drept argument o remarcă similară datorată ofiţerului – şi scriitorului – german considerat model de eroism, E. Jünger, din cartea sa, Vijelii de oţel.

Sub aspectul momentului politic, Ştefan Gheorghidiu rememorează participarea sa la o şedinţă a Camerei, unde se dezbătea problema intrării României în război, în alternativă cu păstrarea statutului de neutralitate, susţinută de către opoziţie. În discursul conclusiv favorabil participării la război, unul dintre membrii guvernului respinge argumentul proastei înzestrări a armatei, al lipsei unei artilerii competitive, susţinând demagogic că „Vom învinge pentru că soldaţii noştri se vor lupta cu baioneta – şi nu e tun care să reziste baionetei româneşti – împotriva oricărui armament, iar când baioneta se va fi rupt, cu pumnii, cu unghiile, cu dinţii… (aplauze delirante).”.

Ultima noapte de dragoste

Ajuns în unitate, pe fondul unei surescitări extreme („Tot ce era în mine căpătase o viaţă exasperată, ca şi când un virus puternic rupsese ţesuturi abia refăcute, îmi gonea sângele din organ în organ şi‑l izbea în creier, ca un puhoi în mal.”) sublocotenentul Ştefan Gheorghidiu primeşte ordinul de luptă – România intrase în război şi el urma să comande vârful avangardei, în cea dintâi operaţie militară la care participa, o pătrunderea pe direcţia Bran.

Întâia noapte de război

„Sunt înaintea tuturor milioanelor din neamul meu; în faţa mea cu o şosea, cu garduri, cu întuneric şi cu moartea plutind în toate.”. Şi meditează asupra modalităţilor de a deceda în război, problemă devenită mult mai importantă decât a infidelităţii soţiei, pentru că „De vreme ce tot mori, e ciudat, dar preferi să fie când ataci şi nu când fugi. Cred că senzaţia aceasta împacă un sentiment fundamental: atacând, îţi alegi tu, parcă, moartea; urmărit de altul şi ajuns din urmă, moartea ţi‑e impusă. Eşti în clipa morţii, în întâiul caz, un sinucigaş, în al doilea un ucis, şi încerci toate sentimentele celui asasinat.”. Cu alte cuvinte, moartea, devenită aproape sinucidere în atac, însemnează libertate, opţiune personală, aceasta în spiritul filosofiei existenţialiste, care considera sinuciderea drept formă supremă a libertăţii…

Ultima noapte de dragoste,
Întâia noapte de război. Camil Petrescu

EXTRA SEZON

360 ° Magia Parângului, STRAJA văzută din Pasul Vălcan, apus în Pasul Vălcan.
Extra sezon: teambuilding în Valea JIULUI.

Ultima zi de iarnă se termină cu ultima noapte de dragoste pentru că urmează întâia noapte de război din extra sezon. Ultima zi de vară… are același deznodământ pentru că nu știm să ne spunem p⊕vestea… România este pe ultimul loc în Europa d.p.d.v. al ponderii în PIB a turismului…

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro