Vechea fortăreaţă a Mureşului
O cetate parcă uitată în negura timpului, se mai poate încă zări pe colinele arădene de pe malul drept al Mureşului. Aici, pe dealul Cioaca Tăutului, se mai vede încă vechea cetate Şoimoş. Ridicată după cele dintâi invazii ale tătarilor, şi atestată documentar din anul 1278, cetatea Şoimoş îşi face apariţia către sfârşitul secolului al XIII-lea, mulţumită unei familii nobiliare. Se presupune că ar fi vorba de familia lui Paul – ban de Severin, care între 1272-1275, o cedează întâi fratelui său Nicolae, după care, în 1278, nepotului său de frate, Posa – fiul lui Ioan. Rolul cetăţii a dobândit o creştere semnificativă începând cu domnia voievodului Ladislau Kán al II-lea, care a stăpânit cetatea cu ajutorul a doi interpuşi, respectiv comiţi de Arad – Alexandru (1310) și Dominic (1311). După anul 1315 cetatea ajunge domeniu regal, servind drept reşedinţă comiţilor şi vicecomiţilor de Arad.
Spre mijlocul secolului al XV-lea cetatea este donată consecutiv. Cu ajutorul unui document întocmit la Buda, în 1442, aflăm că în primă fază a fost ipotecată lui Ladislau Hagymasi de Bereczko şi rudelor sale, de către regele Albert (1439) pentru suma de 19.000 de florini. Apoi a fost luată din mâinile acestuia de către credincioşii noului rege (1440). La scurt timp, Vladislav I a donat-o familiei Ország, ca pe urmă cele două părţi să ajungă la o înţelegere asupra stăpânirii comune, chiar în anul 1442. În urma unui proces ambiguu, cetatea ajunge în stăpânirea Hunedoreştilor (1446). Iancu de Hunedoara a izbutit să-şi înlăture adversarii oferindu-le alte compensaţii, iar unele indicii au dat naştere presupunerii că în vremea lui Iancu de Hunedoara cetatea ar fi fost restaurată. În sfârşit, începând cu anul 1453, stăpânirea sa a fost oficializată de regele Ladislau al V-lea, însă nimeni nu ştie cu certitudine proporţiile acestei lucrări, şi se consideră totodată că ar fi fost implicaţi meşteri italieni.
Ipotecată & confiscată …
În timpul regelui Matei Corvin cetatea a fost ipotecată, trecând prin mâinile mai multor persoane, printre care amintim pe Jan Giskra (1462), în vremea căruia întreţinerea cetăţii se ridica la suma de aprox. 1.000 de florini / an. Începând cu anul 1471 cetatea trece în stăpânirea lui Nicolae şi Iacob Bánffy, iar în anul 1487 este confiscată cu forţa de membrii familiei Bánffy care se lepădaseră de rege. Trece apoi în stăpânirea lui Ioan Corvin, fiul legitim al regelui, după care în anul 1509 ajunge în stăpânirea lui Gheorghe de Brandenburg. Informaţii din perioada 1513-1514 încep cu menţiunea unor paznici ai porţii, a străjilor şi a pitarului. În vreme de pace, numărul oştenilor se reducea la numai 12 indivizi. Administraţia cetăţii cuprindea de asemenea vicecastelani, provizori şi dieci, iar domeniul cetăţii cuprindea aprox. 95 de aşezări. În luna Iunie a anului 1515, în urma ocupării Lipovei, cetatea este asediată de cruciaţii lui Gheorghe Doja, detaliile asediului fiind bine documentate mulţumită anchetei desfăşurate după înăbuşirea războiului ţărănesc.
De menţionat că în cetate erau prezenţi unguri, nemţi, cât şi români, fiind toţi în slujba lui Gheorghe de Brandenburg. În urma înfrângerii răsculaţilor de sub zidurile Timişoarei, Ioan Zápolya – domnul Transilvaniei, a ocupat cetatea, cât şi alte fortificaţii de pe valea Mureşului, iar soarta fortăreţei a fost întocmai cu cea a Lipovei învecinate. Cât despre trecerea cetăţii în stăpânirea palatinului Perény, pesemne că nu a fost decât o recunoaştere voalată a autorităţii lui Zápolya. Mai târziu, la mijlocul secolului al XVI-lea devine rezidenţă princiară sub administraţia Izabellei, văduva lui Ioan Zápolya. Este apoi ocupată de turci în anul 1552, după care eliberată abia 43 de ani mai târziu, în anul 1595, urmând ca în 1600 să ajungă sub stăpânirea marelui voievod Mihai Viteazul. Cetatea Şoimoş este în sfârşit cedată turcilor de către principele Gabriel Bethlen (1612-1629), rămânând în mâinile acestora până în 26 Martie 1688.
Cetatea a servit scopurilor militare până în secolul al XVIII-lea, dar fără ca aceasta să fi fost implicată în vreun eveniment major, şi este oficial părăsită şi dărâmată în anul 1788. Motivul pentru care a fost oprită distrugerea completă a cetăţii se datorează accesului dificil, cât şi distanţei faţă de localitate, urmând ca în secolul al XIX-lea să treacă sub protecţia legii monumentelor, ultimele reparaţii producându-se la începutul deceniului VII al secolului următor. Trebuie amintit că domeniul cetăţii a fost unul dintre cele mai însemnate din cadrul teritoriului comitatelor din vest, numărând către finele secolului al XV-lea, aproape 100 de sate răspândite atât pe suprafaţa comitatului de Arad, cât şi în Timişul învecinat, urmând ca satele domeniului să fie din nou trecute în revistă la începutul secolului al XVI-lea.
Vezi mai mult 360 ° Cetatea de scaun a Moldovei, Capitala lui Ştefan cel Mare. Cetatea RUPEA, 5.500-3.500 î.Hr., Curtea Domnească, Turnul Chindiei, Tărgoviște. Cetatea ALBA IULIA, Muzeul PRINCIPIA. Sighișoara, o p⊕veste medievală…
