Muzeul Țării Crișurilor

Tezaurul de la Tăuteu - Scene mitologice
Crișana

Muzeul Țării Crișurilor

Tăuteu / Tăuteni – BIHOR

Comuna Tăuteni din județul Bihor are 4 sate încomponență: Tăuteu/Tăuteni (reședința), Bogei, Chiribiș și Poiana. Ca și descoperiri arheologice importante, în valea Bistrei s-a mai găsit un mare vas din lut, iar în diferite părţi al hotarului din Tăuteu s-au mai scos la lumina zilei alte obiecte din lut și din bronz, cea ce indică faptul că regiunea a fost locuită încă din epoca de piatră și apoi în epoca bronzului.

Tezaurul de la Tăuteu

Tezaurul de vase din argint de la Tăuteu (județul Bihor) descoperit în anul 1970 într-o râpă spălată de ploi de către doi copii din Ciutelec a fost publicat în 1972 de profesorul și arheologul Sever Dumitrașcu. Tezaurul constă în două vase romane târzii din argint, o oenochoe înaltă de 64,5 şi o cană măsurând 46,4 cm, decorate în relief în tehnica au repoussé peste care s-au aplicat puncte sau contururi. Starea de conservare a fragmentelor de vase era precară, dar o restaurare laborioasă le-au adus într-o formă care face cinste oricărui muzeu din lume.

Scene mitologice

Decorul constă în registre orizontale dintre care cele centrale reprezintă scene mitologice. Pe oenochoe este figurat cortegiul condus de Dionysos, zeul vinului și al vegetației, împreună cu Ariadna. Aceștia sunt însoțiți de o menadă, un satir, un silen, un cântăreţ din fluiere, un eros și de panteră, animalul zeului. Acoliții sunt reprezentați în plin dinamism dansând sau cântând la diverse instrumente: kithara, nai (syrinx), tamburină sau krotola (un instrument de percuție constând în două discuri). Pe cel de al doilea vas este reprezentat Bellerophon călare pe pegas urmărind himera. Un sacrificiu, o libație dintr-un vas la un altar, este închinat zeiței Athena care asistă la scenă. Zeița înțelepciunii a fost cea care, potrivit legendei, i-a oferit eroului harnașamentul calului înaripat și l-a învățat să îl călărească. Alături se află tatăl ei, Poseidon, zeul mărilor și patron al cailor. Din fragmentele recuperate au fost întregite două vase restaurate la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Acum ele reprezintă piese de rezistență în tezaurul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.

Mitologie la 360 ° { grifoni şi tigri } Matricea din Sarmizegetusa. Pe urmele lui PROMETEU spre Pharanx. Surse / foto: Muzeul Țării Crișurilor, ziarulnatiunea.ro, oradeamea.com, descopera.org.

Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7531 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com