Țara Valahilor

Dinastia Asăneștilor - Fraţii Petru și Asan
[ de la începutul lumii... ]

Țara Valahilor

De la lume adunate
și-napoi la lume date…

Cronica persană
& Cronica bizantină
7527 de ani de continuitate… !

Strămoşii noştri, numiţi de popoarele dimprejur: volohi, blahi, blahos, olah, valahi, vlaşi, ulag etc., sunt menţionaţi adeseori în analele vremii. La Biblioteca Centrală a oraşului Aşhabad (capitala Turkmenistanul de astăzi) se păstrează o cronică veche turcească din secolul IX – „Oguz-name” (cronica lui Oguz-han) cu referire la cumani. Ea cuprinde istoria popoarelor turcice din sec. VII î.Hr. până în anul 1035. E scrisă în vechea limbă turcească geagatai, cu litere arabe. Iată un fragment din „Cronica lui Oguz-han”, referitoare la strămoşii noştri vlahi:

„… când Kipceak a crescut mare şi a devenit voinic – ţările ruşilor (urus illari), românilor (Ulac ilari), maghiarilor (Motcear) și başchirilor (Başaird) i-au devenit duşmane. Atunci Oguz han i-a oferit lui Kipceak ostaşi şi i-a poruncit să meargă în părţile de la Don (Ten) şi Volga (Itil) şi să-i aducă pe inamici sub ascultare”.

Aici e menţionat şi râul Ulug-Suwi (Apa Valahilor), ce despărţea pe cumani de Ţara Valahilor. Deci înainte de secolul IX există o ţară a valahilor care a avut puterea să i se opună marelui han Oguz, de vreme ce acesta a pornit cu hoarda sa împotriva ei. Dacă valahii aveau oaste, capabilă să-l înfrunte pe Oguz-han, aveau deci şi o formă de organizare statală încă în secolul IX, stat probabil ulterior distrus de incursiunea războinică a hanului orgolios şi dornic de „prieteni”. După cumanii lui Oguz-han vin peste strămoşii noştri mongolii. Într-o scrisoare din 1250 Bela al IV-lea, regele Ungariei, îi comunica Papei de la Roma că regiunile învecinate cu ţara sa – Rusia, Cumania, Brodnic (Valahia), Bulgaria – se află subjug mongol.

Ţara Bolohovenilor
& Ţara Brodnicilor
* secolele XII-XIII

În Cronica persană „Raşid-od-Din” (sec. XII-XIII) se povesteşte despre ţările cucerite de nohai: Rusia, Valah, Tamah şi Uznan din dreapta Niprului. În „Cronica bizantină” a lui Niketas din Kronae se atestă încă în anul 1164 blahii (balahii) trăitori în stânga Dunării. Ţara Bolohovenilor din secolele XII-XIII era situată de cronicile ruseşti între cnezatul Kievean, cnezatul Galiţian şi Cumania – la sud. La nord-vest de bolohoveni era situată o altă ţară valahă – Ţara Brodnicilor, amintită în cronicile ruseşti în anii 1146-1147 şi 1216. Brodnicii îl ajută pe cneazul de Suzdal în războaiele pe care acesta le purta cu alţi cnezi ruşi. Voievodul valah Ploscânea în lupta din 1223 trece cu tot cu brodnicii săi de partea mongolilor care se războiau cu cneazul kievean Mstislav. Savantul ucrainean Alexa Horbatsch vorbea că „Brodnicii (valahii) erau aşa de numeroşi, încât au avut o influenţă covârşitoare asupra limbii ucrainene, pe care au îmbogăţit-o cu sufixe traco-daco-romane, adăugate la rădăcina cuvintelor ucrainene, existând în acest sens o influenţă şi asupra portului naţional ucrainean.

Scriitoarea bizantină Ana Comnena (1083-1148) spune că-n anul 1085 împăratul Alexiu I Comnenul a poruncit să se organizeze o oaste nouă, sugerând ca ea să fie alcătuită din cei care duc o viaţă nomadă şi care în graiul comun se cheamă „vlahi”.

În „Cronica bizantină” a lui Niketas din Kronae se atestă încă în anul 1164 vlahii (valahii). În epopeea germană „Nibelungii”, compusă în secolul al XII-lea , se vorbeşte de vlahi, de Ţara Vlahilor (Vlahenland) şi de ducele lor Ramunc. (Cîntecul Nibelungilor a circulat pe cale orală din secolul V până în secolul XII, când a fost transcris. Ducele valah Ramunc apare prezentat ca un personaj de seamă la curtea lui Attila -n.m.)

În cronica scrisă în versuri de Rudolf van Ems (mort în 1252 sau 1254) se povesteşte despre o „ţară a valahilor sălbatici”, situată în preajma munţilor Carpaţi. Nichita Honiatul, scriitor bizantin mort în anul 1206, care a participat personal la înăbuşirea unei răscoale din 1185, vorbind de fuga de la 1167 a lui Andronic Comnenul în Galiţia, spune că acesta ar fi fost prins la marginea Galiției de vlahi şi înapoiat împăratului Manuil din Constantinopol.

Fraţii Petru și Asan
Dinastia Asăneștilor

În letopiseţul rusesc „Povestea anilor de demult”, scris în secolul XII, valahii sunt amintiţi în mai multe rânduri. Ca şi-n „Cronica Ipatie” (secolul XIII). În anii 1185-1187 la sud de Dunăre are loc o răscoală contra iluminaţiei Bizanţului asupra Bulgariei, condusă de fraţii Petru și Asan, doi valahi, care vor Întemeia dinastia de ţari bulgari, numită a Asăneştilor şi care va domni aproape un secol (de la 1187 până în 1280) în ţaratul numit în această perioadă Bulgaro-Român. Ţarul Căliman I Asan (1241-1246) va purta pe lângă titlurile sale şi titlul de „stăpân al Moldo-Valahiei”. În acest titlu e menţionat pentru prima dată numele Moldova, semn că el n-a fost născocit de legendele despre Dragoş, ci a existat mult mai înainte.” (Țaratul Româno – Bulgar ocupa o parte din România de astăzi, Bulgaria de astăzi, dar și bucăți din tările vecine Bulgariei )

Tarabostes

Considerăm Basarabii (”cei negri”) una din verigile din lanțul așa-zisei ”discontinuități” a vieții GETO-DACILOR, timp de 1000 de ani. Regii și marii preoți se recrutau în vechea antichitate din rândurile nobilimii getico-dacice, care, la vechii geto-daci, purta numele de TARABOSTES.

Cuvântul tarabostes admite forma pelasgă de singular cu terminația atestată – vezi Decebalus în us – rezultă forma TARABOSTUS. Având în vedere o pronunție în grai local, se ajunge la forma BARABUSTUS. Terminațiile cuvintelor, în procesul de evoluție firească a limbilor, cad și ajungem la lexemul BARABUSTU. Legea comodității în vorbire impune forma BARABUSU; prin anagramare devine BASURUBU și atracției de a, se ajunge la cuvântul BASARAB.

Deci urmărim fluent evoluția fonetică (tarabostes-rabustus-barabusu-basurab(u)-Basarab). Aceastã evoluție vorbește de la sine și ne face să înțelegem că retragerea în munți NU a însemnat și uitarea! Tarabostes-Basarabii conduceau în noile condiții OBȘTEA, aceasta îi recunoștea de conducători, căci ei și-au păstrat pozițiile economice, politice și religioase, datorită originii, prestigiului și a averilor lor. Același cuvânt b(t)arabostus stă la originea numelui Basarab, care are următoarea evoluție, cu aceleași legi fonetice prezentate mai sus tarabostus-barabosus-barabus-sarab.

Cel cu putere mare…

Așa cum am arătat mai sus, există și o evoluție paralelă și, din basarabus prin descompunere se ajunge la BA(N) și SARAB; BAN-ul fiind conducătorul unei regiuni, cel mai bogat și SARAB(„neam ales”, cel mai vechi).

Dintre sarabii cu tiară(coroană)-sarabos tereos-se consacrau regii și sacerdoții de rangul cel mai înalt. Cu timpul, căvântul TARAB(U)STUS a căpătat noi accepțiuni, prin lărgire de sens. Termenul este format din TARA și BOSUS-BOS-(U).
Cuvântul T(I)ARĂ poate fi întâlnit și cu forma grecească TEREOS, deci coroană și, prin extensie, desemnând domeniul peste care stăpânește BOS-ul, însemnând în sensul cel mai strict ”cel cu putere mare”.

Tot cuvântul T(I)ARA, ca parte componentă a termenului T(I)ARABOSUS – ”conducătorii cu coroană” , a dezvoltat un alt lexem- de la forma pelasgă TIARANUS, care dă, prin căderea terminației finale-s-TIARANU și se ajunge la TIRANU-TIRAN, adică ”CEL CU DREPT DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE ASUPRA SUPUȘILOR”, un atribut al regilor. Același căvânt TARA, component al lexemului TARABOST(U)ES stă la originea termenului ȚARĂ, adică, ”spațiul pământul peste care domnește BOS(T)US”, conducătorul, și apoi, prin derivare, de la ȚARĂ se ajunge la ȚĂRAN…

Burebista

Puterea de influență și vechimea cuvântului taraboste(u)s se vede și prin aceea că, este și etimonul pentru termenul BUREBISTA. Urmează să demonstrăm. Tarabostus (forma pelasgã cu terminația -us) admite cum am arătat, termenul, în graiul vorbit firesc, de barabus(t)u – de aici formele burubustus – burubistus Burebistus; aceasta e forma originară pelasgă, Burebistas este numele regelui în limba greacă.

De altfel, istoricii antici îl numesc pe marele conducător geto-dac, cu fonetisme ușor schimbate, datorate fenomenului numit ”alunecarea de sunete” Burebistas, când Buerebistas sau Boerebistas. Întărind ideea că lanțul continuității existenței GETO-Dacilor-Pelasgi-Hiperboreeni a fost neîntrerupt pe aceste meleaguri, putem merge mai departe și să justificăm afirmația că, geto-daco-rumunii-românii au păstrat în limba lor, fapte, nume, tradiții esențiale neschimbate, doar evoluția a impus aparent alte denumiri.

Iată un alt exemplu: BUREBISTAS-BUEREBISTAS are în radical cuvântul BUER-BOIER, clasa din care s-a ridicat marele rege. Prolificul termen TARABOST(U)ES a format o familie de cuvinte, ce exprimă o realitate istorică uluitoare, prin adevărul și concretețea sa: de la TARBOSTUS s-au format cuvintele:

1. SARABII,
2 SARABII CU TIARĂ,
3. BASARAB,
4. BUREBISTA,
5. BOIER,
6. ȚARĂ,
7. ȚĂRAN.(prin derivare)

Sã încheiem rotund demonstrația care a răspuns la întrebarea ”CINE SUNT BASARABII”. Tarabostes sunt nobilii geto-daci, din care se trag sarabii cu tiară, sau tiranii care au dat un nume de rege vestit în antichitate, Burebista și neamul cel mai vechi și nobil al Basarabilor al Negrilor, întemeietori ai Țărilor românești, susținuți de boieri, conducțând o Țară, sprijiniți de Țărani. Geto-Dacii nobili, tarabostes, fac sã ne gândim la un arc peste timp – un pod care a legat existența noastră de miticul Pelasgus cel Mare, de rădăcinile cele mai adânci ale lumii, a căror existeță o simțim până astăzi, căci ei se află și în toponime – Basarabii Dobrogei sau în Basarabi, în hidronime nenumărate ca și în antroponime, care conțin lexemul NEGRU identificat cu BASARB.

Și demersul nostru continuă amintind de numeroșii voievozi cu titlul de NEGRU VODĂ, sau BASARAB VODĂ. Istoria are mijloacele ei de a consemna toate, rămâne numai să o ascultăm și cu inima, căci în ea stă lumina minții iscoditoare, ce vibrează la sonuritățile profunde, mai aspre sau mai melodioase ale TIMPULUI.

Prof. Maria Ciornei

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro