Peștera Comarnic,
cea mai sălbatică
peşteră din Banat!
Memento
Aveam doar 13 ani și împreună cu bunul meu prieten din copilărie, Mișca, frecventam Cercul de turism al Casei Pionerilor din Reșița. Nu-mi amintesc data, știu doar că era o zi friguroasă de noiembrie și era sâmbătă…
Transportați de un camion, am ajuns pe drumul desfundat la Comarnic. Aveam emoții deoarece nu intrasem până atunci într-o peșteră. După o drumeție de circa o oră, am pătruns în subteran prin partea amonte a cavității, singura cale de acces în acea perioadă. Ghidul, Nea Beu, avea un picior de lemn și o înfățișare foarte stranie, parcă desprinsă din poveștile cu spiriduși. Ne-a condus pașii spre lumea pe care am văzut-o atunci pentru prima oară, dar care a devenit apoi o parte din viața mea. Traversând galeria cu picioarele plescăind prin apa pârâului Ponicova, am coborât o mică săritoare și am ajuns în zona galeriilor spațioase, în care tronau imense blocuri prăbușite peste care se revărsa bogăția de formațiuni. Printr-un culoar îngust, am ajuns la o poartă mică, de lemn, montată în peretele galeriei.
Dincolo de aceasta, se afla cea mai frumosă sală a peșterii, cu o poveste foarte interesantă care, pe noi, cei mici, ne-a impresionat în așa măsură, încât și aztăzi îmi mai amintesc fragmente din acea povestire. Era Sala Virgină, nume dat sugestiv după culoarea roșiatică ce îmbrăca multitudinea de stalactite și stalagmite. Legenda spune că în interiorul peșterii ar fi trăit un căpcăun care fura fetele din localitățile învecinate și le sacrifica. Cu sângele fecioarelor ar fi colorat aceste formațiuni. S-a întâmplat acum 57 de ani, dar timpul n-a reușit să șteargă emoția primei întâlniri cu peștera…
Cea mai cunoscută peșteră din Banat, Comarnicul, și-a câștigat prestigiul prin varietatea morfologică și peisagistică a galeriilor, prin multitudinea de speleoteme rezultate în urma precipitării carbonatului de calciu. Pentru mine, un speolog familiarizat cu această peșteră, fiecare vizită este un bun prilej să îmi încarc bateriile cu energii pozitive ce-mi fac mai ușor de suportat rutina vieții de afară.
Dacă acum 30 de ani parcurgeai frecvent galeria activă prin apa pârâului Ponicova, astăzi această galerie și-a creat un nou drum subteran, impenetrabil. Rămâne o provocare pentru noi toți să-l descoperim… Iosif Morac, Speolog.
Peștera Comarnic | TOPONIMIE
Cuvântul Comarnic are, se pare, origine bulgară (Komatnik-cabană, colibă-DEX, 2009) și reprezintă, după diverse surse, o colibă mică în care locuiesc ciobanii de la stână – un adăpost la stână ce servește pentru păstrarea și uscarea cașului – o poliță sau o scândură pe care se pune cașul la uscat. SINONIME: peștera de la cantonul Comarnic, Peștera de la Ogașul Ponicova, Sokolovaci Barlang.
LOCALIZARE
Complexul carstic Comarnic este situat în sud-vestul României, respectiv în partea sudică a Munților Doman, ce aparțin Munților Aninei (Carpații Occidentali, Grupa Munților Banatului). Această regiune constituie cea mai exstinsă zonă carstică a României (800 km2). Din punct de vedere administrativ, peștera care dă numele complexului aparține comunei Carașova, satul Iabalcea. În anul 1947, Academia Română îi atribuie statutul de rezervație, reconfirmat în 1994 de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Din anul 2000 Peștera Comarnic este cuprinsă în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, zonă de conservare specială Comarnic (26,9). Conform clasificării internaționale, are categoria B (Galeria și Sala Virgină). Intrările ușor accesibile sunt protejate prin porți. Din anul 2002, pentru serviciile de vizită turistică în subteran, există ghid.
ISTORIC
Intrarea aval a peșterii – deschiderea Comarnic – se cunoaște din anul 1856, chiar dacă autorul acestei descoperiri nu este consemnat. Primele mențiuni bibliografice aparțin geografului T.R. Lajos (1983) și geologului Z. Schreter (1912). Prima descriere a geologiei, climatologiei peșterii și a arealului carstic din care face parte a fost realizată de o societate maghiară de speologie, semnatar fiind K. Ottocar (1912). Intrând în atenția geografilor și a biospeologilor, peștera Comarnic a beneficiat de studii detaliate și relativ timpurii: E. Bokor, R. Janel și E. Racoviță (1921, respectiv 1929, biospeologie), E. Balogh (1933-1939, mineralogie-paleontologie), L. Botoșăneanu, A. Negrea, Șt. Negrea (biospeologie), V. Sencu (1972, geografie).
Foarte importante sunt acțiunile întreprinse pentru asigurarea protecției peșterii. Încă din anul 1956 este montată o poartă de lemn la intrarea în Sala Virgină și un an mai târziu, o poartă la intrarea Comarnic. În 1975 peștera este preluată în custodie de ASE. Prima acțiune de ecologizare, constând în spălarea pereților inscripționați și evacuarea deșeurilor, are loc în anul 1976. Tot acum se montează poarta la intrarea Ponicova și se betonează una din intrările-aven. În 1978 are loc a doua acțiune de ecologizare și restaurare, totodată fiind amenajate și sectoarele mai dificile. Continuă astfel de activități de voluntariat pentru reconstrucție, protecție/pază și educație ecologică, cu ritmicitate anuală. Din păcate, o parte a sistemelor de protecție și a amenajărilor se deteriorează în perioada 1996-2002, când speologii reșițeni nu mai sunt implicați în managementul cavității. Situația protecției se îmbunătățește din anul 2002, odată cu revenirea ASE în activitatea de management.
DESCRIERE
Datorită accesibilității sale, inițial era cunoscută doar deschiderea din versantul stâng al văii Comarnicului, intrarea turistică de azi. Prin cercetarea zonei carstice, exploatarea peșterii și a joncțiunilor cu alte cavități, au fost descoperite încă șase intrări. Conform planului de management, peștera Comarnic este în prezent și cea mai mare și cea mai complexă cavitate din Banat (6.201,0 m dezvoltare, 101,0 m denivelare, 1.081,0 extensie). Acest fapt este demonstrat de: cele 3 nivele de dezvoltare ale galeriilor (fosil, subfosil, activ), cele 7 intrări, indice de dezvoltare 5,74, indice de verticalitate 4,74, indice de extensie 13,9 (Bădescu 2007).
Rețeaua de galerii prezintă trei niveluri de dezvoltare:
– nivelul superior, fosil, fără circulație de apă, ce cuprinde sălile și galeriile de cele mai mari dimensiuni (sectoare cu înălțimi de 10 m și 20 m lățime); se observă foarte bine modul de dispunere al stratelor (de la poziția orizontală la cea aproape verticală) și cutarea acestora; alternează sectoarele bogat concreționate (cu stalactite, stalagmite, domuri, gururi și microgururi) cu cele lipsite de formațiuni (dar impresionante prin blocurile de incluziune și stratificarea ce cuprinde nodurile de silex); din aval în amonte se succed Sala mică cu Blocuri, Sala Zebrelor, Sala Mare cu Blocuri, Sala cu Argilă, Orga Mică, Muzeul, Orga Mare, Zidurile Chinezești, Sala de Cristal, Sala Domnului, Sala Virgină, Galeria Cotită;
– al doilea nivel, subfosil, care poate fi parcurs parțial, în care regăsim râul ce a format peștera; galeriile au dimesiuni mai mici (1-5 m lățime), cu variații mari de debit în funcție de perioadele ploioase; din aval în amonte se succed: galeria Nordică, Galeria Arcuită, Galeria Sudică, sifonul fântâna lui Pluto, Galeria Nordică II; predomină formele endocarstice create prin coroziune (septe, lingurițe, niveluri de eroziune); formațiunile prin precipitare sunt mai rare decât în etajul superior (Cascada de Lapte);
– al treilea nivel, înecat aproape în totalitate, este în general impenetrabil și a fost afectat prin colorări de fluoresceină.
Peștera Comarnic este printre puținele din țară care beneficiază de un traseu amenajat pentru speoturism, cu minim impact asupra mediului subteran și ghid la cerere. Amenajarea turistică are lungimea de 1750 m, cu parcurgere de la intrarea Comarnic la intrarea Ponicova. Pentru accesul turiștilor s-a creat o cale unică de acces delimitată cu coardă. Peștera nu este electrificată, iluminarea asigurându-se cu surse electrice puse la dispoziție de ghid.
FAUNA
Majoritatea speciilor prezente în această peșteră sunt nevertebrate. Din cele 127 de specii identificate, 9 sunt endemice și majoritatea sunt troglofile. Fauna terestră de nevertebrate cuprinde specii de amafipode și colembole. Fauna de vertebrate cuprinde: șoarecele roșu de pădure, ajuns accidental în subteran în zona intrării și 4 specii de lilieci. Aceștia formează colonii de hibernare foarte rar depășind 300 de indivizi. Datorită prezenței liliecilor, se formează acumulări de guano care conțin acarieni și muște de guano.
În galeria subfosilă se pot găsi uneori adulți de insecte epigee proveniți din larvele din apa pârâului, batracieni, raci și salamandre ajunse aici.
Mai multe exemplare de libelula damselfly au fost localizate pe peretele peșterii, în apropierea apei, la 500 m de intrarea amonte. Proveniența lor poate fi explicată prin eclozarea ouălor depuse la suprafață, pe plantele și resturile vegetale de pe cursul Ponicovei, aduse în subteran de apa râului. Ouăle eclozează după 14 zile, dar larvele se dezvoltă pe o perioadă de doi ani, pe resturi de plante sau rădăcini, în noroi sau în apă. În acest sens, galeriile de la nivelul inferior al peșterii reprezintă un mediu propice. Sursa de hrană fiind reprezentată de insectele din apă și din aer.
Surse: Peștera Comarnic – Peșteri din România. Asociația Speologică Exploratorii.
Vezi mai mult 360 ° Banatul Montan.
