Mănăstirea Sf. Ecaterina

Peninsula Sinai
ICXCNIKA

Mănăstirea Sf. Ecaterina

Beduinii de origine vlahă

În urmă cu mai mult de un an, la Tel Aviv, un cunoscut mi-a istorisit o întâmplare căreia, atunci, mi-a venit greu să-i dau crezare. Interlocutorul meu lucrase un timp în Peninsula Sinai, la Ras Abu Rhodeis. Într-o zi, se afla acolo împreună cu un coleg. Vorbeau româneşte. Deodată, zări alături de ei un beduin — lucrător pe un şantier din apropiere — care îi asculta cu interes şi care, surprins, le-a explicat, prin translator, că a înţeles, parcă, unele din cuvintele rostite de ei. Prins de alte preocupări, interlocutorul meu nu a mai avut prilejul să stea de vorbă ca neobişnuitul beduin, să afle în ce măsură cunoaşte — şi de unde — rostirea românească. Un singur lucru mai ştia: că satul beduinului se afla la câţiva kilometri de Abu Rhodeis.

După câtva timp am avut prilejul să răsfoiesc un număr mai vechi al săptămânalului englez Observer. În pagina rezervată turismului, mi-a atras atenţia un reportaj despre Mănăstirea Sf. Ecaterina, din sudul Peninsulei Sinai. Redând istoricul aşezării, ridicată în secolul VI din porunca împăratului Justinian (527–565), ziaristul britanic Eric Newby — care vizitase mănăstirea — furnizează câteva informaţii uimitoare. El povesteşte că împăratul bizantin a dăruit mănăstirii un grup de robi, din care o parte au fost Wallachian Christians („valahi creştini”).

O ipoteză tulburătoare: era oare, beduinul din Abu Rhodeis un urmaş al robilor valahi? Nu cumva, de-a lungul generaţiilor, în deşertul Sinai s-au transmis şi s-au răspândit cuvinte ale vorbirii de acum 14 secole?

Având, în sfârşit, primele elemente concrete, am încercat să găsesc alte informaţii. Răspunsul unui lingvist a fost negativ: nu se ştie absolut nimic despre faptul că în Peninsula Sinai ar putea exista beduini care să cunoască limba română. Am fost primit cu solicitudine la biblioteca Patriarhiei din Bucureşti şi la biblioteca Mănăstirii Antim. Dar consultarea materialelor ce mi-au fost puse la dispoziţie nu mi-au adus nimic nou. Am apelat la profesorul Niculae Şerbănescu, din serviciul Patriarhiei din Bucureşti, căruia întrebările mele i-au evocat unele amintiri din tinereţe. Da, el mai auzise de valahii trimişi la Mănăstirea din Sinai. A vrut chiar să cerceteze această chestiune. Odinioară s-a mai scris ceva despre ea. O lucrare a lui Marcu Beza care s-a ocupat intens de studierea urmelor româneşti în Orientul Apropiat şi Mijlociu, descoperind elemente valoroase, apreciate între alţii de Nicolae Iorga, în revista Boabe de grâu. În numărul din octombrie 1932 figurează articolul Urme româneşti la Muntele Sinai şi la Mănăstirea Sf. Sava.

{ Semnalări din cărţi străine }

În articolul citat, el povesteşte cum, prin anul 1922 — după ce i-a apărut studiul Călători englezi despre români — cineva i-a semnalat că Thomas Herbert amintise, în 1626, de aşezări valahe în Asia. Unde puteau fi aceste aşezări? Abia după zece ani a găsit răspunsul. Cu prilejul unei vizite la Ierusalim, a citit cartea scrisă de C. S. Jarvis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, publicată la Londra în 1931. Jarvis scria: „Printre cei ce ajută pe călugări în treburile mănăstirii se află o ciudată rasă de oameni, zişi Gebalié. Nu fac parte din stocul arăbesc, ci sunt urmaşii robilor valahi, trimişi de Justinian în veacul al şaselea, pentru a servi mănăstirilor.”

Marcu Beza a scris imediat guvernatorului pentru a-i solicita amănunte şi, mai ales, pentru a-l întreba dacă în informaţiile sale se bizuie pe vreun act documentar. Răspunsul lui Jarvis a venit prompt: Informaţiile fuseseră luate de la alţi călători. El oferă, totuşi, câteva amănunte în plus despre oamenii Gebalié (Djebalieh): „Mai există aproximativ 400; ei trăiesc în afara zidurilor mănăstirii. Au fost obligaţi să treacă la religia mahomedană puţin timp după Hegira.” (622 d.Chr.)

Beza a căutat şi alte surse documentare. Folosindu-se şi de indicaţiile lui Jarvis, a făcut descoperiri semnificative. A găsit că „chestia coloniştilor se întreţese în chiar faptul întemeierii mănăstirii în Sinai la 536.” Astfel, Eutychius, patriarhul Alexandriei între anii 933–940, „dă întregul istoric al fundaţiei Mănăstirii Sinai, arătând că Justinian a trimis o sută de «sclavi ai Romei cu soţiile şi copiii lor».” Formula „sclavi ai Romei”, în arabă «abid al-rum» — precizează Marcu Beza — „atât tradiţia cît şi diferiţi călători socotesc a se referi la valahi.”

Un autor englez, John Lewis Burckhardt, într-o carte apărută în 1822, ne oferă amănunte interesante despre viaţa şi obiceiurile celor numiţi Gebalié: „Când Justinian a clădit mănăstirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe ţărmurile Mării Negre […] Ei mărturisesc în chip unanim pogorârea lor din robii creştini, de unde şi-i numesc ceilalţi beduini «Fiii creştinilor». Se căsătoresc numai între dânşii, alcătuind o comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni înarmaţi. Sânt o rasă muncitoare şi robustă.”

Într-o lucrare din 1841 a lui Edward Robinson, se citează explicaţia egumenului mănăstirii privitoare la trecerea „fiilor creştinilor” la mahomedanism: „Justinian, zidind mănăstirea, trimisese o sută de prizonieri valahi. În cursul vremii, cum năvăliseră arabii şi răpiseră mănăstirii multe din posesii, urmaşii acestor valahi au devenit musulmani şi au adoptat obiceiurile arabe.

Ţara „Llah” = Valahia?

Un alt cercetător orientalist, profesorul american E. H. Palmer intrigat şi el de ciudaţii locuitori din Sinai, scria: „Acest trib se zice a fi de obârşie europeană, trăgându-se dintr-o colonie de robi valahi, aşezaţi de Justinian să păzească mănăstirea. Ei înşişi cred să fi venit dintr-o ţară numită «Llah» şi trăsăturile lor deosebite de ale obişnuitului tip de beduini par a favoriza presupunerea.

Marcu Beza a cunoscut personal un asemenea beduin, care i-a servit drept călăuză. Era un om tânăr şi voinic, înfăşurat la cap cu o broboadă albă, cu cămaşă tot albă, cu cingătoare de piele şi încălţat în opinci. L-a condus pe cărările muntelui şi, la întoarcere, i-a arătat în grădina mănăstirii colţul unde fusese îngropată, în 1750, cea din urmă femeie creştină a tribului. La Mănăstirea Sf. Ecaterina, arhiepiscopul Porfirios i-a dăruit lui Marcu Beza o carte grecească a lui Pericle Grigoriade, Sfânta Mănăstire Sinai, tipărită la Ierusalim, în 1875, în care se dau lămuriri şi amănunte despre coloniştii Gebalié. În discuţia cu oaspetele orientalist, arhiepiscopul a stăruit asupra unui detaliu important, după părerea sa: Djebalieh înseamnă „oameni de la munte”

Aici se opresc informaţiile oferite de Marcu Beza, el nedând alte detalii în plus asupra modului cum s-a înţeles cu călăuza sa. Nici în familie nu a povestit ulterior lucruri care să întregească cele arătate în articolul din Boabe de grâu, după cum ne-a spus fratele său Vasile George Beza.

Socotind posibilă cunoaşterea unor cuvinte româneşti de către beduinul din Abu Rhodeis şi ţinând seama de însemnările ziaristului englez de la Observer, ne aflăm, se pare, în faţa unor noi informaţii cu privire la existenţa descendenţilor din valahii dăruiţi de Justinian. De fapt, nu numai că se confirmă iarăşi, după patru decenii, existenţa lor, dar sunt indicii că tribul Djebalieh s-a răspândit pe un spaţiu mai larg, Abu Rhodeis aflându-se la peste 100 km de mănăstire. Pe de altă parte, pentru prima dată s-ar pune acum şi problema supravieţuirii, în spaţiul deşertului Sinai, a unor elemente ale limbii vorbite pe teritoriul României cu 14 veacuri în urmă! Se naşte următoarea întrebare: n-ar putea oferi, oare, „oamenii de la munte” din deşert mărturii lingvistice şi toponimice în sprijinul legăturii de continuitate dintre populaţia daco-romană şi poporul român?

Posedă cumva Mănăstirea Sf. Ecaterina în vasta şi valoroasa ei bibliotecă — una din cele mai vechi din lume — documente lămuritoare privind împrejurările în care au sosit sclavii valahi? Ce taine, ce moşteniri nedesluşite poartă oare cu ei, pe potecile întortocheate ale istoriei, beduinii de origine valahă din Sinai? U. Vălureanu

NOTA REDACŢIEI AGERO Stuttgart:

Ipoteza este, în adevăr, interesantă. Sânt necesare, însă, unele precizări. În primul rând, Justinian nu putea da ctitoriei sale din Sinai decât nişte locuitori ai Imperiului său; este vorba, deci, de o populaţie romanizată. În al doilea rând, în limba arabă «al-rum» înseamnă roman, bizantin, creştin ortodox, astfel încât «abid al-rum» a putut avea semnificaţii variate, între care şi pe aceea de sclavi creştini, nu numaidecât originari de pe pământul viitoarelor principate româneşti. Aceasta cu atât mai mult, cu cât nu e dovedit că tribul Djebalieh a fost adus din nordul Dunării şi nu din sudul ei, din Munţii Balcani, de pildă. Cercetări viitoare vor limpezi, poate, această enigmă.

360 ° Care a fost dialectul vorbit de vlahi?

Revista Agero a fost distinsă cu „Premiul de excelenţă” pentru contribuţia deosebită la promovarea valorilor naţionale şi a culturii româneşti”, pentru dezvoltarea dialogului de idei, cu ocazia acordării Premiilor Patrimoniului Românesc la Bucureşti, în septembrie 2005, precum şi cu alte numeroase premii naţionale. Scopul revistei AGERO: Revista AGERO asigură un cadru elevat de exprimare oamenilor de cultură, ştiinţă, artă şi specialiştilor din diverse domenii de activitate. Revista AGERO şi-a propus o serie de deziderate printre care pot fi enumerate: integritatea morală a publicaţiei, calitatea superioară a textelor publicate, (calitatea tehnică a textelor şi a graficii, rapiditatea încărcării), documentarea jurnalistică profesionistă, veridicitatea materialului oferit cititorului, analize şi comentarii competente, neadmiterea atacului la persoană, promovarea culturii şi a tradiţiilor strămoşeşti în România şi în Republica Moldova.

Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7531 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com