Mănăstirea Cozia – 1388

Locul de veci al lui Mircea cel Bătrân
ICXCNIKA Oltenia

Mănăstirea Cozia – 1388

Mircea cel Bătrân
Bătălia de la Rovine

În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. De la Turnu Severin la Marea Neagră, gurile Dunării, iar în nord, peste Carpați, până în Făgăraș. Bătălia de la Rovine 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395, prima mare confruntare armată între români şi otomani, desfăşurată în contextul expansiunii otomane în Balcani.

În privinţa datării, localizării şi deznodământului luptei de la Rovine, istoricii au păreri împărţite deoarece izvoarele existente (cronici turceşti, sârbeşti şi bizantine) menţionează două date la care ar fi putut avea loc bătălia – 10 octombrie 1394 (pe baza cronicilor sârbeşti), respectiv, 17 mai 1395 (izvoare bizantine) -, şi două locaţii posibile: râul Argeş, respectiv, râul Jiu. Unii istorici (Şerban Papacostea, Neagu Djuvara) nu exclud posibilitatea existenţei a două bătălii diferite una pe Argeş, la 10 octombrie 1394, alta pe Jiu, la 17 mai 1395. Totuşi, istoricii Al. V. Diţă şi D. I. Mureşan, susţin ca dată a desfăşurării bătăliei ziua de 17 mai 1395, pe baza unor izvoare athonite care se referă la moartea unui vasal al sultanului, Konstantin Dragas . Izvoarele vorbesc despre o „rovină” (loc mlăştinos), toponim nelocalizat. Istoricii care plasează evenimentul undeva aproape de râul Argeş se bazează pe menţionarea denumirii „Arkâş”, sau „Arkaş” în surse turceşti şi pe faptul că cel mai apropiat drum de la Dunăre spre capitala ţării trecea peste acest râu. O localizare probabilă ar fi Ţuţuleşti (judeţul Argeş), pe Valea Gligănelului, unde există o pădure numită Rovina, un toponim „puţul lui Baiazid” şi tradiţii populare despre o bătălie cu turcii dată cu câteva zile înainte de sărbătoarea Sf. Parascheva (14 octombrie). În privinţa deznodământului bătăliei, punctul de vedere tradiţional al istoriografiei româneşti, care susţinea că a fost o victorie categorică a românilor, pare contrazis de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor (înlocuirea lui Mircea cu Vlad, pe tronul ţării). Studiile mai recente (D.I. Mureşan, 2003) nu exclud o victorie turcească sau un deznodământ indecis.

Cronicarul turc Orudj consemnează că „s-a dat o mare bătălie”, că „din amândouă părţile au murit mulţi oameni” şi că, la sfârşit, sultanul „se retrăgea plin de demnitate”. La rândul lor, cronicile slave arată că „lănci nenumărate s-au frânt şi s-au tras atâtea săgeţi, încât cerul nu se putea vedea de mulţimea lor”, adăugând că, din cauza pierderilor suferite, Bayezid „s-a spăimântat şi a fugit. Iar râul acela curgea roşu de sângele ce ieşea din mulţimea trupurilor căzute”. Cronicarul bizantin Moxa nota şi el că „fu război mare, cât se întuneca văzduhul de mulţimea săgeţilor, aşa de mult sânge se vărsa, cât erau văile crunte şi mai pierdu Bayezid oastea lui cu totul”. Mircea nu a putut beneficia cum se cuvine de rezultatul victoriei, tronul său fiind pus în discuţie de un nepot sau văr de-al său, Vlad, susţinut de noul domn al Moldovei, Ştefan, de Polonia şi de otomani. Pentru scurt timp, Mircea şi Vlad I (1396 – 1397) îşi vor împărţi ţara, având fiecare o reşedinţă proprie, pentru ca, ulterior, Mircea să-l înlăture definitiv pe Vlad.

Surse

• Cronici turceşti privind Ţările Române. Extrase, I (sec. XV-mijl. sec. XVII), întocmit de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmed, Editura Academiei, Bucureşti, 1966
• Alexandru V. Diţă, 17 mai 1395. O dată importantă în istoria universală, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1995
• Idem, „Fuga” şi „restaurarea” lui Mircea cel Mare, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1995
• Neagu Djuvara, Există istorie adevărată?, Humanitas, Bucureşti, 2004
• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
• Dan Ioan Mureşan, Avant Nicopolis: la campagne de 1395 pour le contrôle du Bas-Danube în „Revue Internationale d’Histoire Militaire”, LXXXIII, Vincennes, 2003, p. 115 – 132
• Şerban Papacostea, Ţările Române şi primul asalt al puterii otomane (sfârşitul secolului XIV—1526) în Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998

Locul de veci
al lui Mircea cel Bătrân

Mănăstirea Cozia

Primul care a făcut o ctitorie la Cozia este Radu I, tatăl lui Mircea cel Bătrân. Știm acest lucru din documentul nepotului său Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân, dat în 12 iunie 1418: ”amândorura mănăstirilor care sunt zidite de moșul domniei mele și de părintele domniei mele, de la Cozia, a sfintei începătoarei de viață Troițe, și a Sfintei Bunei Vesitiri, care iaste la Cotmeana”. Mircea cel Bătrân înalță începând din 1387 un nou lăcaș la Cozia, având ca model biserica din Krusevac, Serbia, ridicată de ruda sa, cneazul Lazăr. Zidirea s-a finalizat pe 18 mai 1388 când a fost sfințită. Lucrările la clădirile anexe vor continua până în 1391.

Prima danie – 20 mai 1388: „am vrut domnia mea de am ridicat din temelie mănăstire întru numele sfintei Troițe…în locul ce se cheamă Călimănești la Olt”.

[fts_facebook type=album_photos id=100000641889893 posts=6 description=yes album_id=1424682791003919 image_width=250px image_height=250px space_between_photos=5px hide_date_likes_comments=no center_container=yes]
Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7531 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com