,,haute vulgarisation”

Despre arheologi @ Cătălin Borangic
[ de la începutul lumii ]

,,haute vulgarisation”

Avem urme arheologice
consistente de cel puțin 10 milenii
iar istorie efectivă și mai multă
. Cătălin Borangic

Dacă vrei să citești istorie caută sinteze,
caută lucrări de popularizare care au ca fundație cărțile de arheologie.

Vin să mă întrebe oameni zilnic (sau măcar frecvent) una alta despre daci, traci, Tărtăria, arme, haine, plăcuțe, arheologie și în general cam tot ce le trece fiecăruia prin cap legat de istorie. Nu că m-aș pricepe la toate, dar cam asta e, pare-mi-se, menirea firească ar zice unii pentru un doctor fără de arginți. Sau măcar la asta se ajunge. Nu mă plâng, că mie mi-a trebuit zona de ,,haute vulgarisation”.

Alaltăieri mi s-a confensat, cumva dezamăgit, un nene.

El voise și mai voia să citească istorie. Fiorul era bun căci refuzase lectura unor bloguri dubioase, sastisit de prostiile strămoșești care bântuie pe internet și își cumpărase câteva cărți de arheologie. O monografie de sit și încă vreo două, convins că va găsi acolo, scrisă frumos, „istorie adevărată”.

Dezamăgirea a fost egală cu cea adunată de pe zisele bloguri. Nu doar că nu era nimic frumos scris, era chiar de neînțeles mare parte din ce frunzărise, că numai citit n-a fost. Și nici adevărurile fundamentale căutate nu păreau să fie ascunse în paginile alea.

Adevărul adevărat este că nu avea ce găsi acolo revelator. O carte de arheologie nu este, în primul rând, una care poate fi citită de oricine, așa pe bancă, în parc. O carte de arheologie este o carte tehnică. Conține informații stricte, codificate, sistematizate și mai ales parțiale. Dacă nu ești arheolog, nu o poți citi sorbind din cafeluță.

Trebuie să știi limba în care a fost scrisă. Limba asta se predă la facultățile de profil, teoretic. Practic o înveți pe teren, în ani buni. Nici uitatul la pozele din vreo carte de gen nu te ajută. Dacă nu ești din breaslă ți se vor pare niște aiureli semi-inteligibile. Te asigur că nu e așa, ele sunt foarte importante, dar în general doar pentru ceilalți arheologi.

Dacă vrei să înțelegi istoria citind o carte de arheologie gândește-te că e ca și cum ai vrea să înveți literatură citind DEX-ul.

O carte de arheologie descrie, înseriază, clasifică și pune în ordine obiecte, construcții sau așezări întregi, încercând să dibuiască niște coordonate logice în secvența de care se ocupă. Pentru că o carte de arheologie este întotdeauna o felie din ceva mai mare. Nu există o carte de arheologie a României, spre exemplu. Volumul de date este imens, dacă ne gândim că avem urme arheologice consistente de cel puțin 10 milenii (iar istorie efectivă și mai multă). Așa că arheologii, unul câte unul, scriu doar despre zona cronologică și culturală – minusculă la scara istorică – la care se pricep. Plastic spus, fiecare dintre ei se ocupă de făcut cărămizi. Din cărămizile astea se fac „zidurile și construcțiile” istorice pe care le numim sinteze. Dar sintezele sunt scrise de istorici, castă oleacă diferită de arheologi. Să zicem că e diferența dintre cărămidar și zidar. Sau dintre zidar și arhitect.

Arheologii scriu foarte rar într-un fel cursiv, curgător, plăcut să zicem. În primul rând nu e treaba lor să scrie așa ceva. Ei sunt tehnicieni. Apoi vulgarizarea istoriei nu este o chestie care se poate face așa, că ți se năzare într-o dimineață. Mai ales dacă tot ce ai scris până atunci sunt rapoarte arheologice, articole pentru reviste snoabe sau chestii descriptive. Dar asta este deja altă poveste.

Închei zicând că a citi cărți de arheologie în căutarea „adevăratei istorii” este un paradox. Cărțile de arheologie conțin de fapt bucăți esențiale de istorie adevărată, dar arheologia are limitele ei. Ea nu vede – și nici nu caută decât rar – dincolo de concret, de realitatea fizică. Pentru ca operează cu urme fizice. Arheologul operează în zona relativ sigură a descriptivismului și evită pe cât posibil forțarea limitelor procedurale sau interpretative.

Dacă vrei să citești istorie scrisă facil și nu ai pregătire cât de cât, caută sinteze, caută lucrări de popularizare care au ca fundație cărțile de arheologie. Iar dacă nu ai să găsești astfel de sinteze gândește-te că nici o școală, nici o facultate cu profil de istorie din România nu pregătește astfel de specialiști. Dar nu mai înjura arheologii. Cătălin Borangic

360 °

Războinici profesioniști @ Cătălin Borangic
Advanced, Overlooked Ancient European Culture Arrives in America.

8500 de ani de continuitate …

Şi nu voim a fugi din calea sălvăticiei păgânilor,
ci voim a avea, cu orice chip, lupta cu dânşii!

Vlad Voievod Drăculea * scrisoare către Matei Corvin

© foto / video Bezergheanu & Slatineanu
© scene luptă Vasile Lupasc
© muzică Peter Roe
© date istorice Sergiu Ar
© reputaţie Dio Geta
© concept @ Daniel Roșca

[ premieră #IMEX USA 18 – 20 octombrie #LasVegas ]

Materiale adiacente:

fb.com/ROManiaFaraROM/videos/788898757879336
#PERETU * the Getic Treasury
fb.com/ROManiaFaraROM/videos/787185048050707
* experience the real story of #Dracula …
fb.com/ROManiaFaraROM/videos/789603767808835
* experience the Capital of #Wallachia

{ Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc }

{ #Hyperborea * #Târgovişte * #Buzău * #România }
{ #prinHunedoara * #prinBanat * #priNeamţ }
{ #Bucegi * #Kogainon * #Sarmizegetusa }

Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul,
care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului.

Părintele Iustin Pârvu

8500 de ani de #continuitate … #OldEurope

Posted by R⊕mania Old Europe on Wednesday, October 12, 2016

Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7531 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com