O scrisoare – noiembrie 1927
Pentru a zecea oară, d. Bodoin recitea scrisoarea
pe care o găsise, în dimineața aceea, în corespondența primită:
Domnule,
Am ascultat eri admirabilul discurs, pe care l’ați pronunțat la mormântul colegului dv. d. Bucquoy. Sunteți, fără doar și poate, un foarte mare orator. Mă aflam exact în fața dv. când vorbeați. Ce frumos erați, în clipele când gândurile tragice vă însuflețeau chipul! Verbul dv. măsurat, dar arzător, domina asistența. Sunt admiratoarea dv. Din clipa în care mi-a fost dat să vă ascult, nu mă mai gandesc decât la dv. Scrisoarea aceasta vă va lăsa, desigur, indiferent. Dar ce-mi pasă! Chiar să vreau să nu v’o expediez, și n’ași putea.
Semnez: frumoasa necunoscută.
D. Bodoin avea fără îndoială pretenția că știe să vorbească. Profesor de clasa a 3-a la liceul orașului, nu perdea nicio ocazie de a pronunța câteun discurs. Dar niciun monent nu îndrăznise să spere o atât de ferventă mărturie de admirație. Soția sa, care era modestă și încântătoare, izbucnise într-un hohot de râs citind semnătura Frumoasei Necunscute.
El se supărase:
– Incontestabil, o asemenea declarație nu înseamnează mare lucru. Femeile se aprind atât de repede! Totuși, e destul de măgulitor!
După amiezi, la liceu, găsi mijlocul de a semnala aventura sa câtorva colegi. Bine înțeles, două zile mai târziu toată lumea din oraș se întreba cine poate fi această corespondentă necunoscută.
– Nu voi trăda niciodată onoarea unei femei, declara demn d. Bodoin. Câteva zile în urmă, o societate academică urma să ție o ședință solemnă în saloanele Primărie. Președintele fu interpretul dorinței unanime, invitându-l pe oratorul la modă să ție o conferință. O mulțime imensă veni să-l asculte. D. Bodoin vorbi foarte banal. Cu ajutorul imaginației lor, femeile prezente se entuziasmară însă, ca și cum fiecare din ele ar fi fost Frumoasa Necunoscută. A doua zi, d. Bodoin primi următoarea scrisoare:
Prietene,
Te-am ascultat ieri. Ai fost și mai fermecător decât deunăzi. Ar trebui să mă feresc a ți-o spune, căci n-ai păstrat, în ce mă privește, toată discreția cuvenită. Dar sunt incapabilă să fiu supărată pe d-ta. Te iubesc atât de mult. Va veni poate o zi, când împrejurările îmi vor permite să-ți destăinuiesc numele meu. Până atunci, gândește-te la mine cât de des. Repetă-ți că undeva sunt doui ochi cari nu încetează de a te privi, și un piept care nu suspină decât la dorul d-tale să înțeleagă măreția talentului ce-l ai.
Semnez tot: Frumoasa Necunoscută.
Când citi fraza: “Ași dori ca tovurășa vieții d-tale”, d-na Bodoin ar fi putut să se supere. Dar și asupra ei, misterioasa aventură produsese un efect magic. În loc să protesteze, d-na Bodoin se aruncă la gâtul soțului ei: O, te înțeleg, dragul meu! Murmură ea. Știu că ești un maestru! Și eu te admir. De mult menajul nu mai fusese atât de unit. Profesorul încerca uneori să se desprindă, în public, de la brațul soției sale. Cine știe dacă în mulțime nu se afla Frumoasa Necunoscută? N’ar fi vrut să-i ațâțe gelozia…
Alte scrisori
– N’ai mai primit alte scrisori? Îl întrebară profesorii.
– Ba da.
-Arată.
– Cu condiția să păstrați taina!…
A doua zi, tot orașul cunoștea conținutul scrisoarei. Pentru d. Bodoin, gloria era completă. Necontestat că, dacă ar fi murit în clipa aceasta, i s-ar fi ridicat statue în cea mai frumoasă piață a orașului. Dar el preferi să trăiască. Se anunță sosirea ministrului instrucțiunei publice, pentru inaugurarea noului stadion de gimnastică al liceului. D. Bodoin fu însărcinat cu pronunțarea discursului de recepție. Nu e nevoe să vă spun cu ce ardoare își pregăti alocuțiunea. Dar vai! chiar în dimineața recepției primi următoarea scrisoare:
Dragă prietene,
A sosit momentul când Frumoasa Necunoscută se poate da în vileag. Mă numesc Catarina. Sunt servitoarea pe care ați dat’o afară acum șease luni, fiindcă vă păream prea urâtă. Eu însă n’am încetat de a vă iubi. Spuneți-mi că pot reintra în serviciu la dv. și voi fi cea mai fericită femee din lume. Vă rog din tot sufletul să nu mă refuzați…
D. Bodoin nu citi mai departe. Rupse scrislarea în mii de bucăți. Nimeni nu trebuia să afle vreodată adevărul. Numai astfel putea dăinui prestigiul său. Când era întrebat mai târziu: mă rog: și n’ai aflat niciodată numele Frumoasei Necunoscute? El se deprinsese să răspundă: Ba da! L’am aflat!… Era o doamnă din înalta aristocrație rusă, care se află actualmente în America…
Albert Acremant
13 noiembrie 1927
Frumoasa necunoscută
360 °
Omul cu mârțoaga… un tact permanent și o delicateță de tușeu…
