Lupul getic de la Cârlomănești

{ sec. I î.Hr. }
7526 de ani de c⊕ntinuitate

Lupul getic de la Cârlomănești

Axa boreală, în jurul căreia se învârtea Universul, atingea pământul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților.” ~ Pliniu cel Bătrân în lucrarea Naturalis Historiae

Manifestare religioasă „eretică”…

În aşezarea de pe dealul „Cetăţuia” au fost dezvelite în urma săpăturilor arheologice, trei edificii cu suprafeţe cuprinse între 80 şi 100 mp, construite din lemn, lut şi piatră. Aceste construcţii, cu o încăpere rectangulară de mari dimensiuni, aveau cu siguranță o destinaţie publică, de cult.

În interiorul acestora au fost dezvelite vetre-altar ornamentate cu motive geometrice adâncite, folosite probabil la efectuarea unor ritualuri în prezenţa focului. Pe lângă obiecte uzuale, cum ar fi vase ceramice, în două dintre marile construcţii cercetate s-au descoperit peste 100 de fragmente de statuete zoomorfe din lut ars, reprezentând lupi, mistreţi, cerbi şi păsări. Un număr mai redus de piese, realizate din acelaşi material, înfăţişează bărbaţi, în postura de războinici călare. Toate aceste reprezentări plastice au fost realizate de un singur olar, care le-a modelat realist, ferm și cu numeroase detalii anatomice.

Piesa prezentată de noi înfățișează un lup și este singura care se păstrează în întregime. Ea a fost modelată dintr-o pastă foarte fină de lut și apoi arsă într-un cuptor cu reverberație. Statueta este plasată pe un suport conic, modelat la roată, din aceeași pastă. Are o înălțime de 27 cm și diametrul la bază al suportului conic de 26 cm.

Reprezentările plastice de la Cârlomăneşti sunt unice în spaţiul locuit de geto-daci, nemaifiind descoperite în altă parte şi presupunem că reprezentau atribute ale unor divinităţi sau chiar animale totemice. Venerarea acestor statuete în edificii publice nu se înscria însă în linia generală a religiei geto-dace, așa cum o cunoaștem din izvoarele scrise sau din alte descoperiri arheologice. […] Nu s-au păstrat date privind modul de oficiere al cultului, însă ceea ce știm este că nu s-a găsit nicăieri în așezările, cetățile și templele geto-dacice reprezentări tridimensionale ale zeităților venerate, fapt ce demonstrează că religia geto-dacilor era „aniconică”, lipsită de întruchipări materiale ale zeităților, așa cum apar de exemplu în templele grecești și romane.

Această manifestare religioasă „eretică” a fost practicată doar la Cârlomănești și putem presupune că statuetele erau expuse în interiorul edificiilor de cult pentru a fi adorate. Statuetele reprezentau animale întâlnite doar în fauna din zonă (lupi, mistreți, căprioare, cerbi, păsări de apă sau de munte).

Lupul de la Cârlomănești Monteoru Buzau

Strămoșul ancestral

Ipotetic vorbind, fiecare animal putea reprezenta o zeitate sau un totem pentru un trib sau o familie din zonă. Foarte interesant este faptul că printre statuetele zoomorfe au fost descoperite și statuete reprezentând războinici călare pe cai ce țineau în mână un scut. E greu de știut ce reprezentau acești cavaleri, însă putem presupune că s-ar fi putut lega de un cult al războinicilor sau al strămoșului ancestral. Perioada de timp în care acest cult s-a manifestat la Cârlomănești a fost una destul de scurtă.

Datele culese în urma cercetărilor efectuate ne-a arătat faptul că statuetele zoomorfe și antropomorfe au început să fie produse spre finalul perioadei de existență al davei de la Cârlomănești, probabil undeva în jurul anului 60 a. Chr., ele încetând a mai fi produse după anul 50 a. Chr., perioadă când așezarea de aici își încetează existența destul de violent, lucru demonstrat de descoperirea unui templu și a numeroase clădiri incendiate. Fără a avea argumente credibile în acest sens, putem presupune că sfârșitul violent al davei de la Cârlomănești s-ar fi putut datora manifestării religioase eretice practicate aici, lucru pe care regele Burebista nu l-a tolerat.

Geția se afla sub axa lupului…” ~ Publius Ovidius Naso în lucrarea Metamorphoses

Cultura Monteoru

Având în vedere aceste date, ne punem întrebarea cum a fost posibilă o astfel de manifestare religioasă în dava de la Cârlomănești și ce evenimente au generat-o? Cine a fost conducătorul local care a permis manifestarea acestui cult, cine este persoana care a pus bazele acestuia sau care a fost artizanul acestor piese, sunt întrebări la care nu vom putea răspunde. Până la apariția unor noi descoperiri care să ne răspundă măcar în parte la aceste întrebări, plastica de la Cârlomănești și rolul jucat în manifestările cultice de aici rămân în continuare încărcate de mister. Cercetător Sebastian Matei

360 ° Cultura Monteoru:

Cultura MONTEORU Sarata Monteoru Judetul Buzau

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro