Istoria Militară a Poporului Român

* neînfricarea în faţa morţii
8500 de ani de c⊕ntinuitate

Istoria Militară a Poporului Român

Cavaleria română, forţa principală de război a străbunilor…

În paralel cu vasta muncă de documentare ce-i servea şi pentru alte proiecte şi îndeosebi pentru elaborarea „Daciei preistorice”, Nicolae Densuşianu începe, după 1890, să redacteze şi să publice şi studii speciale de istorie militară, precum:

1901 „Originea şi importanţa istorică a cavaleriei române”
1903 „Tabula Traiana şi cele două sisteme ale drumului strategic roman din Clisura Dunării”
1909 „Războiul din 1330 între Carol Robert, regele Ungariei, şi Basarab, voievodul Ţării Româneşti”
1909 „Războiul de la 1379-1380 între Ludovic I, regele Ungariei, şi Vladislav Basarab, domnul Ţării Româneşti”
1910 „Războiul din 1395 între Mircea cel Mare Basarab, domnul Ţării Româneşti, şi Sigismund, regele Ungariei”

Istoria Militară a Poporului Român era menită să încununeze întreagă această activitate de cercetare şi reflecţii asupra evoluţiei artei militare româneşti din cele mai vechi timpuri şi până în pragul evului modern.

Mici nuclee de rezistenţă locală…

Istoricul Nicolae Densuşianu a lăsat să se înţeleagă că Poporul Român şi-a păstrat fiinţa etnică prin restriştea şi furtunile atâtor evenimente nefavorabile numai datorită faptului că a avut o organizare cvasimilitară, că instituţiile sale civile (administrativ-politice şi judecătoreşti) au fuzionat, încă din „timpii preistorici”, cu instituţiile ostăşeşti, constituind, de-a lungul secolelor, forţa coercitivă de coagulare a elementelor naţionale în mici nuclee de rezistenţă locală din care s-au închegat, de cele mai multe ori, statele române.

În viziunea sa, locuitorii de la Carpaţi şi Istru şi-au format încă din antichitate un stil specific de luptă ce poate fi recunoscut cu uşurinţă în cele mai diverse acţiuni militare din străvechime până în preajma evului modern. Acest stil impus oarecum de „complexul geofizic local”, de permanenta stare de veghe în care au trăit străbunii, ca şi de numărul lor relativ mic în comparaţie cu cel al invadatorilor – e identificat şi raportat constant de Nicolae Densuşianu la modalităţile proprii de luptă ale geţilor, aşa cum se oglindesc ele în consemnările autorilor antici.

Frontiera militară de călăraşi

Forţa principală de război a străbunilor, cavaleria română, şi-a dovedit eficienţa îndeosebi împotriva invaziilor cumano-tătare şi turce. Prin intermediul ei, vechii voievozi au pus „o barieră puternică în calea invaziunii hoardelor asiatice spre centrul Europei”.

În admiraţia deschisă faţă de organizarea şi arta militară a călăraşilor, Densuşianu ajunge chiar să afirme că, datorită forţei de şoc a cavaleriei, strămoşii noştri nu au avut nevoie de fortificaţii speciale în partea de Răsărit a Ţării: „frontiera militară de călăraşi înfiinţată din cele mai vechi timpuri”, folosind „Ţărilor Române şi, în genere Europei, mai mult decât orice cetăţi din epocile trecute” ridicate de celelalte state. Bazat pe cercetarea temeinică a documentelor istorice, Nicolae Densuşianu combate ideea declinului cavaleriei române după 1572, dovedindu-i primatul de iniţiativă în toate luptele purtate de români până în epoca domniilor fanariote.

Cauza tăriei militare a străbunilor ar fi constat, după Densuşianu, pe de o parte în caracterul de masă al participării poporului la războaiele militare, iar pe de alta, în instituţionalizarea trupelor de frontieră şi a elitei militare – călăraşii şi roşiorii – ca o clasă de sine stătătoare, menţionată ca atare de Miron Costin, Dimitrie Cantemir şi de alte izvoare, clasă de proprietari de pământuri nu prea întinse, perfect stăpână pe arta tradiţională de război.

Acestor factori li s-ar fi adăugat „educaţia militară” şi patriotică, neînfricarea în faţa morţii, curajul şi abnegaţia în luptă, „disciplina riguroasă”, în sfârşit, calitatea armamentului, a echipamentului şi a mijloacelor aflate în dotarea oştirii – de la caii silenţioşi, de mare robusteţe, şi până la tehnicile de asediu şi maşinăriile de război deosebit de ingenioase.

Lucrarea se remarcă printr-o sobrietate stilistică şi o deschidere larg comparatistă către toate zările istoriei universale, iar vibraţia profund patriotică o străbate subliniindu-i valoarea cu totul deosebită. „Istoria Militară a Poporului Român” se pune în circulaţie nu ca o scriere oarecare, ci una dintre cele mai importante opere privitoare la epoca veche a istoriei naţionale şi un model pentru felul cum trebuie realizată istoria militară şi istoria generală a Poporului Român.

Lucilia Dinescu
Preşedintele Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” – Filiala Arad

360 ° Vizită virtuală Muzeul Militar

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro