“Actrița” din femee să facă loc omului…

La Belle Époque

[ 28 august 1927 ]

Minciuna este o însușire caracteristică a femeei, și rafinații vieței afirmă că, fără ea, femeea și-ar pierde cea mai mare parte din farmecul ei. Se bizuie, declarând aceasta, pe faptul că femeile reușesc să se facă ‘interesante’ mai ales prin marea lor fantezie în înjghebarea minciunilor…

E o calitate de imaginație negativă… Aceasta este părerea speciliștilor prețuitori ai femeei. Generalizarea are însă un foarte mare cusur. Căci există minciună și mnciună. Minciuna care devine viciu, e o imensă primejdie, și ea denaturează complect sufletul. Dar ce spuneam că îl denaturează! Il desființează absolut! Căci este exclus ca o femee, care-și construește viața din neadevăr, să mai poată fi sinceră vreodată. Veți spune: da, dar în societatea de azi nici nu servește la nimic loialitatea. Un om drept și cinstit este un învins!

Din punct de vedere practic și empiric e just. Și în special femeea, care e supusă atâtor primejdii, trebue să aibă o puternică armă de apărare. Spre a putea înfrânge egoismul masculin, ea trebue să se slujească de artificii. De acord. Dar arma de apărare nu trebue să devie armă înveninată. Aici e pericolul. Or, când din minciună femeia a făcut viciu, când minciuna îi este singura alcătuire de viață, când ea nu mai poate construi nimic fără minciună, umanitatea dintr’nsa – tot ce există mai subtil ca umanitatea în om – dispare. Ea devine o fantoșă, condusă de firele unei voinți care-i alterează ființa.

A minți spre a se putea menține, este una, și a minți permanent, este o primejdie.

Deunăzi, o fată ne-a vizitat, tristă, spunându-ne într-un târziu că e îndrăgostită. La povețele noastre, răspundea cu o ciudată melancolie și neîncredere. A doua zi, am aflat că moralitatea fetei nu este de fel lăudabilă și că vizita ei fusese foarte interesantă… Căutând să ne înduioșeze, ar fi vrut să obție dela noi anumite avantagii… moderne.

Am rămas uimiți de arta cu care știuse să îmbrobodească. Nu ne-am fi închipuit că toate acele grave note de piept din suferința fetei erau simple înscenări. Ele sunau sincer și fără disonanțe. Erau totuși false. Forța incalculabilă a deprinderei de a minți reușise să-i dea un aspect perfect real.

Și a isbutit să ne înșele.

Minciuna aceasta este viciu. Este viciu, fiindcă devine mai tare decât omul. Sub înrâurirea ei, femeea respectivă se mințea pe ea însăși. Chiar atunci când ar vrea să fie sinceră, nu mai poate. Talazul uriaș al minciunei îi spulberă toate căile drepte. Femeea aceasta nu va avea liniște niciodată. Bătălia se va da în primul rând cu resursele propriului ei suflet. O nenorocită mai mult în lumea asta; o torturată și o neliniștită mai mult…

Iată de ce am ridicat chestiunea. “RAFINAȚII” să nu le încânte prea mult pe femei, afirmând că minciuna le sporește farmecul. E un farmec dăunător și cu grave repercusiuni. Luptăm pentru însănătoșirea sufletelor. Luptăm deci și contra minciunei-viciu. “Actrița” din femee să facă loc omului. E o necesitate de mare însemnătate morală și socială.

Ce vrea femeea…

Ceeace înseamnă că e de ajuns unei femei frumoase să exprime o dorintă, pentru ca toți din jur să-i stea la dispoziție. Ea nu cunoaște nici rezistența, nici refuzul, viața ei nu-i decât un șir de realizări, și zâmbetul îi este suveran. Dominând egoismul altora, isbutește să-i se închine totul. Dovadă toate evenimentele și toate anotimpurile.

A sosit și vacanța. De bine, de rău, aci ploioasă, aci friguroasă, vara gonește de pe la vetre. Cu prilejul acesta bărbatul Dumnezeu vrea ceiace vroește și femeia.

De zece luni el își sfătuește nevasta:

– Fii cuminte, nu face prostii, rochiile nu durează, pălăriile se decolorează.
– Cumpară-mi atunci un diamant frumos; e un lucru care rămâne.
– Vom vedea mai târziu, făgăduește domnul; ași prefera să-ți ofer anul acesta o vacanță strălucitoare. Orașul nu mai are nimic distins. Te crezi închis într-un dulap. Ești întodeauna grăbit, îmbrâncit, abia dacă ai timpul să mănânci, înconjurat de tot soiul de mutre.
– Unde plecăm?
– Unde vrei tu!

Ce bucurie!… Doamna a visat din totdeauna o ședere de câteva săptămâni pe o plajă la modă…

Marile mondene…

Acolo va putea face lux, se va putea găti și număra printre marile mondene.
Încep vizitele la croitoreasă, la modistă…

În taină, ca să-i facă “surpriză” soțului, comandă lucrurile cele mai minunate.
– Poate că sunt cam scumpe; dar un bărbat nu-și iubește soția decât atunci când poate fi mândru de dânsa… Iată deci tricoul roz pentru intrarea teatrală în valurile amare și boneta cate scoate trăsăturile în evidență. Ah, cât se vor iubi…
– Bărbatul meu e într-adevăr foarte bun și face întodeauna ceeace vreau.
– Ce-i cu toate pachetele astea? Întreabă domnul, întorcându-se într’o seară acasă. Nu prea pare bine dispus. Încruntă din sprâncene, se strâmbă.
– Pachetele acestea, dragul meu, reprezintă pregătirile mele pentru vacanța apropiată. Nu plecăm la sfârșitul lunei la plajă?
O tăcere. Domnul se întreabă, dacă e mai bine să explice sau s’o reteze. Alege alternativa din urmă: împotriva forței nu ai ce face.

– Nu, nu ne vom îmbulzi în zgomotul acela, în mijlocul imoralității, căci totul acolo e imoral: jocul, purtarea femeilor…
– Și a bărbaților?
– Prețurile hotelurilor.
– Dar asta le știai și atunci când îmi propuneai să petrecem o lună acolo!
– Le știam dar…
– Mi-ai spus: mergem unde vrei. Totul e acuma pregătit pentru vilegiatură, rochiile, pălăriile.
– Le vei păstra pentru mai târziu.
– Lucrurile ușoare să le păstrez pentru la iarnă?
– Cum vrei tu! Aranjează cum e mai bine. Cred că ar fi preferabilă călătoria cu automobilul. Te oprești unde și când vrei. Un cufăraș, două costume și gata!

Cuminte și perspicace, doamna n-a mai stăruit în ziua aceea, dar… “ceiace vrea femeia…”

Își va purta rochiile comandate, va dansa și va juca la ruletă. Căci azvârlind banii, afișezi bună stare. O săptămână întreagă se servi de tot farmecul ei și de cele mai bune argumente; dar nu mergea.

– Fac tot ce vrei tu, dar de astă dată…

În cele din urmă ea a cedat: va strânge într’o valiză strictul necesar, va cutreera săptămâni întregi șosele prăfuite. Astfel femeia face întodeauna ce vrea bărbatul… din dragoste sau ca să-și păstreze liniștea.

Femeia în vilegiatură

Mă miră foarte mult pretenția d-voastră de a face femeile bucate și când se duc la băi sau la munte. Nu credeți că e sătulă de cratițe și de ale casei? Nu trebue să le uite oare cel puțin când se duc să se recreeze câteva zile la băi? Acasă avem tot confortul și toate cele necesare ca să facem bucate; nu însă și în gospodăriile proprii ce am organiza la băi. Și în definitiv, ar fi de dorit să facă și bărbatul menaj, ca să vadă și el cum e la bucătărie, și apoi să ne dea sfaturi gospodărești!

Doamna scumpă are toată dreptatea. Ne căim sângeros. Auzi d-ta, ce pretenție pe noi… să cerem ca femeea să facă bucate! Dar e absurd, e anacronic! Care femee mai face azi bucate… Și mai ales în timpul vilegiaturei, când oricărui om îi e dat să se odihnească… !

Un mijloc imoral…

Jos cratițele!… Femeea e sătulă de cratițe!… A venit vremea ca bărbatul să-și pună șorț de subretă, să deretice prin casă, să ia marea lingură de strecurat supa de spumă și să facă bucate! A venit timpul să trecem bărbatului îngrijirea copiilor; trebue chiar să se invente un aparat prin care bărbatul să facă copii, ca să nu-și “abimeze” femeia talia!

Dar, permiteți-ne coniță să punem o întrebare: ce s’ar face oare femeile cari s’au săturat de cratițe, dacă într-o bună zi s’ar sătura și bărbații de greaua lor muncă zilnică – și uneori silnică? Daca s-ar sătura de biroul, de tejgheaua, de catedra la care lucrează? Și dacă într-o bună zi ar spune soției sătulă de cratițe:

– “Draga mea, tot te-ai săturat tu de menaj, – lasă-mă pe mine să văd de bucătărie și du-te tu de câștigă banii de casă!… “ Ar fi desigur cel puțin imoral…, căci nu vedem – în cele mai multe cazuri – decât un mijloc imoral prin care femeea ar putea să-și câștige traiul.

Ne veți obiecta coniță, că nu a fost vorba de independența femeei în general, ci de menajul în timpul vilegiaturii. Este just, – dar nu e mai puțin adevărat că saturația provizorie de cratițe, ce se manifestă în timpul vilegiaturei, face parte din marele curent feminist detractor al muncii din bucătărie.

În ce privește menajul la băi, trebue să facem o distincțiune: aveți dreptate să refuzați a intra în bucătărie, când v-ați dus 2-3 zile la odihnă. Vă rugăm să ne credeți coniță, că noi bărbații nu suntem atât de monștrii încât să refuzăm soțiilor noastre un concediu de care noi ne bucurăm anual. Dar cei ce fac vilegiaturi de o lună sau două, aceia desigur ar putea să-și înjghebeze acasă o gospodărie. Magdeline Chaumon & Ion Iscoadă [ 28 august 1927 ]

360 °

La Belle Époque
Locul unde poți experimenta cu adevărat farmecul medievalului… !