Construite pentru a fi arse

„note de jurnal” - Romeo Dumitrescu
[ de la începutul lumii... ]

Construite pentru a fi arse

Despre o încercare de
arheologie experimentală

Domnul arheolog Vasile Cotiugă terminase construcţiile unor case tip Cucuteni, pe platoul „Muzeului Tumulilor dacici” de la Cucuteni, în scopul unui „Arheoparc”.

Cu greu l-am convins să le dăm foc… ici-colo flash-urile aparatelor sclipeau… arheologii turci priveau gânditori… Mărturisesc, cu puţin regret, că am fost un „non-academic” arheologic până acum ceva timp şi că nu am citit mai mult de 200 de pagini despre neolitic şi despre Cucuteni!

De ce? Nu ştiu de ce, dar nu mi-a plăcut niciodată supa reîncălzită! (proverb din Quebec, Canada). Ca medic, m-am ferit întotdeauna de infecţii, iar pentru Cucuteni nu eram vaccinat! De fiecare dată când mentalul meu anarhic năştea o năstruşnicie despre Cucuteni, domnul Dan Monah mă sfătuia părinteşte şi atotştiutor: „Mai citiţi dom’ doctor, mai citiţi!”.

Uite că nu am citit, dar când am început să descifrez „parabolele” altora despre idoli, vânători / culegători şi alte snoave vesele neprobate decât prin alunecarea ideilor despre culturile mai recente spre Neolitic, începeam să mă îndoiesc. Certitudinea asupra acestora mă cufunda în neîncredere vis-á-vis de neolitic.

Pot afirma astăzi, cu încredere deplină: Tot ce se spune despre Cucuteni este adevărat şi, în acelaşi timp, tot ce se spune despre Cucuteni este neadevărat! Cu o singură condiţie: Până la proba contrarie! Aceste lucruri pot funcţiona aşa numai între anumite limite şi conveniente. Am preferat să fiu un inocent şi să privesc Cucuteniul din punct de vedere biologic, psihiatric, psihanalitic, medical, medico-legist, etc. Poate fi considerată inedită analiza mea, dar prefer cifrele, analizele, statistica, chimia şi logica, mai serioase decât preluările scrise de la alţii, din alte preluări de idei devenite prin întâmplare axiomatice.

Am văzut ce poate face, timp de 1500 de ani, medicina hipocratică care prin luări de sânge (sângerări provocate) ucidea cu precizie o treime din pacienţi, sărmanii deja bolnavi, murind mai mult din cauza doctorilor decât din cauza bolilor. Cred cu sinceritate că multe fenomene luate „ab initio”, fără păreri preconcepute şi însoţite de logica ştiinţifică probabil pot fi mai bine explicate.

În 1998 am avut fericita ocazie să văd un sit cucutenian la Poduri, judeţul Bacău, aflat la mai puţin de doi km de casa părintească (de la Moineşti). O copilărie întreagă m-am jucat de-a arheologul în spatele grădinii, dar săpam exact în direcţia opusă. Suprafaţa sitului plină de case arse era stupefiantă. Să vezi că peste 90% din case sunt arse ar pune întrebări serioase chiar şi unui poliţist sau agent de asigurări. Statistica dovedeşte ca o casă arde dintr-un accident casnic destul de rar, iar dintr-un trăznet o casă arde la şapte milioane.

„Riscul” statistic ca 90% din casele cucuteniene să fi ars întâmplător e sub 0,001%, iar această situaţie nu ar convinge nici măcar pe cel mai ageamiu tânăr agent de asigurări, mai ales când „asiguratul” construieşte deasupra casei o altă casă şi asta mereu, timp de 1000-1200 de ani…

La primele mele întrebări naive asupra cauzelor arderilor am primit răspunsuri neconvingătoare:

a) Un probabil accident casnic;
b) Trăsnet;
c) Război, agresiune externă;
d) Igienizare după molimă;
e) Uscare voluntară şi forţată împotriva umidităţii.

Argumente fragile deopotrivă în faţa statisticii şi prin lipsa semnelor de agresiune şi a scheletelor umane, rezistenţa mecanică scăzută a caselor după ardere în cazul igienizării printr-o uscare forţată. În plus, construcţia următoarelor case peste cele arse inducea teoretic existenţa unei cutume, obicei legat de ceva şi de locul în sine. În general, locurile şi sit-urile cucuteniene, plasate pe platouri, sunt chiar şi pe timp de vară incomode, în calea vânturilor şi la ele se ajunge cu destul efort.

Satele, în general, nu se aşează decât în locuri ferite, în văi, iar cetăţile de apărare si refugiu şi locurile de cult se situează pe culmi de dealuri şi munte. La prima vedere, în sit, arderile păreau deosebit de puternice şi fotocolorimetric dovedeau temperaturi de ardere de peste 1000°C iar, pe alocuri, vitrificarea lutului demonstra deseori că temperatura era cu mult peste aceste valori.

Singura metodă de clarificare părea una ştiinţifică şi anume experimentul ,,pas cu pas”, în
care întâmplarea este aleatorie. Există o relaţie directă între o cantitate de lut uscat şi energia termică folosită care să ducă la o anumită culoare şi consistenţă a ceramicii. De exemplu, un kilogram de lut are nevoie de 10 kilograme de lemn de ars şi de un anumit timp de ardere de foc. Chiar dacă am arde acel kilogram de lut cu 20 kilograme sau 30 kilograme de lemn şi timpul ar fi scurt, nu am avea rezultatele observate în sit-ul arheologic. Nu este nimic miraculos, în sine, în dreptul acestui fenomen!

Casele erau construite din schelet lemnos de diverse grosimi, de forme rectangulare cu una-două ferestre şi o uşă cu înălţimi probabil rezonabile, cu sau fără tavan şi acoperite cu stuf sau altceva. Ele se pare că erau folosite, locuite, reparate, fiind făcute din umplutură de lut amestecat cu paie. Pereţii lutuiţi erau probabil mai groşi la bază şi îşi subţiau încărcătura de lut spre acoperiş. Suprafeţele erau între 20-60 m² şi chiar mai mult. Raportul volumetric între lemnul de construcţie şi lut este de la 1 la 1,5 (lut versus lemn).

Dacă o casă ar fi avut inventarul normal al unei case de ţară, raportul ar fi de 1 la 2,5 – insuficient pentru o ardere extremă de tip Cucuteni, unde raportul ar trebui să fie de 1 la 10 (lut versus lemn).

Logica şi experimentul ne-au demonstrat mai târziu acest lucru, nemaipunând la socoteală faptul că acest foc trebuie alimentat 8-10 ore cu lemn în afara celui existent în scheletul construcţiei. Începuturile primelor experimente au fost haotice şi legate mult de întâmplare…

Concluzii

După un şir de experimente mai mult sau mai puţin reuşite
între 2004-2008 aş putea trage câteva concluzii:

1. Casele cucuteniene, în cea mai mare parte, erau arse intenţionat; 2. Arderea era susţinută şi ajutată cu material de ardere suplimentar, cel puţin pentru încă opt-zece ore; 3. Raportul dintre lut şi materialul lemnos este de aproximativ 1:8 (lut versus lemn); 4. Acoperişul arde în maximum 5-7 minute, astfel casa devine un cuptor deschis în care peste 60% din energia termică se risipeşte în atmosferă; 5. În timpul arderii temperaturile cresc lent în primele 4 ore şi se stabilizează timp de două-trei ore la 800 ̊-900 ̊ C; 6. În interiorul casei, în timpul arderii, temperatura nu este uniformă existând chiar diferenţe notabile, de 200 ̊-300 ̊ C pe aceeaşi suprafaţă; 7. Curenţii de aer provocaţi de tiraj (fie uşi, ferestre) duc uneori la temperaturi mai mari pe scurte perioade. Şi aceste temperaturi mari duc, pe alocuri, la vitrificare; 8. Temperatura exterioară, umiditatea aerului, starea de uscare a locuinţei şi a lemnului de ars pot influenţa dramatic arderea casei; 9. Vânturile de peste 15km/h pot „cataliza” procesul de ardere ridicând temperatura de ardere cu peste 20%; 10. Tavanul unor astfel de case, chiar dacă foarte bine construit, nu rezistă la foc mai mult de 12-15 minute. Focul provocat face ca suportul de nuiele, bârne să autocombustioneze chiar acoperit bine cu lut şi să se prăbuşească; 11. Pereţii caselor, odată fragilizaţi de temperaturile înalte, cad aleatoriu în casă sau în afara ei, gravitaţional. Dacă cel care a construit casa nu a aşezat stâlpul perpendicular perfect pe sol, peretele va cădea în funcţie de încărcătura de lut şi funcţie de înclinaţia din construcţie, chiar de două-trei grade; 12. Lutul şi lemnul construcţiei nu ard în totalitate, chiar dacă temperaturile trec peste 1000 ̊C. Probabil cam 20% din construcţie rămâne necombustionat;

13. În cazul în care casele sunt arse în scop ritual, funerar, şansa de a găsi urme osteologice umane este foarte mică. În ceea ce priveşte prezenţa scheletelor în case arse, aş menţiona o întâmplare personală. Într-una din zile domnul Dan Monah mi-a telefonat de pe sit-ul de la Poduri, foarte vesel şi pus pe glume: „Dom’ doctor dacă ar exista un ziar de Cucuteni ştiţi ce ar fi scris despre ce am descoperit azi?”. Eu chiar că eram foarte curios şi nu îmi închipuiam deloc ce urma să spună.

Ar scrie că doi adulţi şi trei copii s-au asfixiat şi au murit în casă!”.

Într-o oră eram în maşină şi cred că am avut cea mai mică medie orară pentru traseul Bucureşti – Poduri. Ploua, vremea era oribilă şi ziua era pe sfârşite. Pe sit, sub o folie groasă de plastic, zăceau cinci schelete umane carbonizate dar perfect recognoscibile deşi umezeala le fragilizase foarte mult.

Ciudată era, însă, poziţia lor: erau alineate de-a lungul peretelui, iar oasele erau în poziţie ca după o ardere a unui corp în poziţie verticală (în picioare). După studiile mele de medicină legală din facultate ştiam că scheletele celor arşi în poziţie culcată iau forma numită „poziţia boxerului” din cauza coagulării muşchilor mari. În acest caz nici vorbă de această poziţie. Din păcate eu nu aveam aparatul de fotografiat la mine. Un student din Ploieşti a făcut o poză care a dispărut. Scheletele stau şi acum la Institutul de Antropologie din Iaşi.

14. Ar trebui schimbat stilul de săpătură în funcţie şi de aceste noi observaţii făcute sub ochiul
camerelor de filmat. Nu ar trebui ignorat nici cel mai mic fragment de os sau ceramică; 15. Ar trebui făcută o statistică clară a numărului de vase şi obiecte găsite, poziţia lor iniţială şi fostul lor conţinut odată analizat, ar putea induce sau nega esenţa ritualică, în parte, a acestor arderi.

Post Scriptum: Casele arse de noi sunt acum acoperite de pământ şi iarbă. In câţiva ani nici măcar noi nu le vom mai putea identifica. Sper că, peste ani, viitorii studenţi şi arheologi să le sape cu atenţie privind şi imaginile filmate de noi. Cu siguranţă vor înţelege lucrurile altfel şi mult mai bine. În sine, cele şapte case arse sunt o piatră de aducere aminte şi o „universitate” pentru învăţătura viitoare asupra Cucuteniului…

Romeo Dumitrescu

360 °

Obiceiul îngropării morților
în grădina din apropierea casei…

Written by p⊕vestea

Vacanțe la sfârșit de săptămână.

Website: http://povestea-locurilor.ro