Am avansat atâta de mult în știință
și vrem să ștergem tot trecutu nostru…

Maria ZAPCA, Săpânța, Maramureș.

Nu m-a învățat nimeni, mama asta a făcut în casă. Ea a rămas orfană de la 8 ani și a învățat de la o vecină a coasă prima dată. La vârsta de 12 ani știa deja a coasă cămeșă de bărbat. Cea de bărbat e mai ușor de cusut decât cea de femeie. Sunt mai puține cusături și sunt mai ușor de cusut.

Având greutățile vieții de demult, ea a continuat să coasă și așa a ajuns cunoscută în sat. Tătă lumea vine a coase la ea cu cămăși scumpe de mire, de mireasă, așa cămăși pentru mort. Că la noi să poartă cămeșă neapărat. Când te însori ori te măriți, o îmbraci chiar și pentru două ceasuri, mergi la biserică îmbrăcat așa și la întoarcere dacă vrei te schimbi. Dar când mori nu mai poți scăpa, orice fel de om ai fi, orice pregătire ai avea, când mori tre să te duci țărănește că te râde tăt satu. Tre să ai săcuț țăsut, tre să ai costumu tăt ţăsut, nu cumpărat. Tre să fie făcut de mână, autentic, și așa că tătă lumea își face costum chiar dacă nu îl poartă în tinerețe, se gândesc că atunci când tre să moară, tre să-l aibă.

Mama a făcut cămeșă, era în sat femeie anume care făcea cojoace, mama a cusut, țesut pânză, tot felu de pânză, ștergători, fățoi pă masă, făcea niște saci, zicea ia că vine toamna și n-avem saci. Primăvara își punea tiara și făce saci să aibă la cartofi pă toamnă. Și făce niște saci de abia îi puneai pe car, țăsuți în casă, nu erau cumpărați, nimic nu se cumpăra! Și eu am învățat de la ea, tăt am învățat de la ea. De fapt a țăsă pot să spun că am învățat singură. Eram micuță la vreo șăpti ani ș-aveam tiară în casă, și zice mama «acolo n-ai voie să te bagi», eu tăt numa acolo vroiam. N-ajungeam bine la ponoj, nu știem face, și zice mama «n-ai voie să te bagi acolo, când oi fi bătrână ti-o dure spatele, ti-o strâmba la coloană, nu-i voie, mai târziu». Mama când ieșa afară eu tot acolo mă băgam și făcem. De câte ori vinea, o căpătam că nu făcem bine, rupeam fire, nu le știem lega.

Ştiu că ne-o fătat vaca și tare mult așă o stat mama afară, aveam vreo 8 ani, eu m-am băgat ș-am țăsut, și pe când o venit mama în casă, n-o mai știut că eu am țăsut. Eu d-aci de bucurie pă mine că n-am mai căpatat-o, am țăsut bine și mama n-o știut. Și pot să spun că mi-o fost de mare ajutor, eu am prins la școală, am avut 4 perechi de stative la școala generală, mama a știut a țăse și a coase, tare scumpe mânuri o avut, și tare mândru o știut coase, dar n-o știut țese în flori, numa drept. Și la școală o cucoană o știut a țese cu flori, ales, noi zicem la asta ales. Și cucoana aceea o știut a pune flori în țesătură, și eu de la ea am învățat, și i-am arătat mamei ș-o știut și ea a țese cu flori, da numa în șah, că tare o fost ocupată și nu s-o gândit să învețe și alte modele.

În război țes orice, nu mă plictisesc și nici nu obosesc niciodată, gândești că orice tesătură îmi face o plăcere s-o țăs, orice, și pânză și cergă și-n ales, nu pot să spun că am un lucru anume care aș vrea să îl fac. Tăt lucru manual mă gândesc io că așa era și mama, eu eram micuță tare și ea se punea să coasă, era atâta de grijulie, ne culca amiazăți, eram obligați.

Și când mă sculam, o auzam cum cânta, ori își cânta morți, pe mama ei, ori zicea rugăciuni, zicea să zâcă de mai multe ori Tatăl Nostru, de 12 ori, de 13 ori, și zicea cu voce tare, eu mă trezeam și o auzam pe mama zicând rugăciuni. Și cred că tăte fimeile când lucră spun ceva, de multe ori cântau. Poate și după ceea țin atâta de mult, mă duc în târg și vând cergă și vin bătrâni la mine, zice «o am de 30 de ani, și-i bună ș-amu, stau așă învălit în e iarna», sau cămeșă, am cămeșă de 150 de ani, să rugau femeile când lucrau, era un lucru făcut cu rugăciune și mulțumeau pentru ce făceau, ai o plăcere că ai terminat un lucru și îi normal să mulțămești lui Dumnezău.

Să știți că dacă nu începem de jos de la cuconi mai mici, nu facem nimic. Eu am văzut și peste vară că am avut grupuri de cuconi care o fost mai mici, toți o vrut să țasă, să toarcă, «și eu vreu tanti, și eu vreu». La cuconi deja trebe învățați de mici să prindă drag de ele, de lucru, să îl facă mai departe, când îs mari nu mere, îi o raritate.

Am avansat atâta de mult în știință și vrem să ștergem tot trecutu nostru, da eu tătă viața zîc, poate aceia bogați să zîcă o trăit foarte bine, eu nu, noi am fost săraci și am trăit greu, o fost greutăți, d-apoi ni greu ș-amu, acuma îi mai greu, nu-i ușor. Viața noastră și istoria îi tare frumoasă, o fost greu, dar o fost trainică, ai știut pentru ce. Dar amu, se schimbă de azi pă mâine, să schimbă legiurile, nu știu unde am ajunge cu atâta știință și cu atâta…eu doresc înapoi să fie legiurile, să fie cum o fost, lege îi lege, să știi cine îi în poliție, să știi cine îi șefu tău, nu să răspunzi așa cu duritate, să grăiești atâta obrăznicie, nu mai știi în țara asta ce se-ntâmplă cu legiurile estea. Și demult o trăit oameni așe.

Înainte eram mai mulți care împărtășeau această suferință, acum când te uiți în jur, nu mai e aproape nimeni, ca după război, foarte puțini oameni care o mai rămas. Așă că nu se merită să ții nimic, și te duci la bietu om ce ține unu pe uliță o vacă la 30 de persoane și dai un doi lei pe lapte, pe mine cel puțin mă doare sufletu, eu și când mă duc în piață și-mi cere doi lei, eu îi dau patru, mă doare sufletu când văd că o bătrână cu mâini răsucite îmi vinde mie lapte, e strigător la cer ce se-ntâmplă. Oare de ce, că demult de tăte s-o meritat?

Să știți că în Săpânța dacă s-ar face o cercetare științifică, așă mă gândesc că aici e satul cu cele mai multe războaie și unde se lucră cel mai mult, unde se toarce, aice la tătă casa este, femeile tăte știu, nu-i o femeie care pune tiara la alte femei, acolo în casă se toarce, acolo să țasă, acolo sângură urză, ştie tăt, aici în Săpânța tăte fetele știu. Ș-acuma inclusiv băieți, dar să nu vă spun că și băiatu știe a urzâ, îmi știe coase cergă, am băiat și fată, ei dacă m-or văzut pă mine lucrând și de micuți le-or plăcut, la fel sânt în tăte căsurile, în tătă casa știu toarce, știu țese, nu știu dacă este fată să zâcă «eu nu știu…»

O fost o perioadă când te-ai gândit că gata, nu se mai vând, lumea o mers pă plastic, pă altceva, dar amu pot să spun că golul acela s-o șters. Pot să spun că amu lumea s-o întors înapoi. Am avut o expoziție la Satu Mare ș-o venit un bătrân ș-o zâs că de 40 de ani n-o fost în România, ș-o zâs c-o stat în America, și mi-o luat o cergă albă. Și m-o sunat de acolo din America și mi-o zâs că «de abia aștept să ajung în România, că mi-o luat soția cergă și de atunci n-o doare spatele», ș-am rămas atâta de bucuroasă, într-adevăr bătrânii de mult să legau cu blană la spate, blăniță de miel, să-nvăleu cu cergă, cuconii erau crescuți de mici acolo, erau învăliți, nu-i scoteau, erau sănătoși, eu eram la școală și venea mama după mine cu ștrinf de lână, cu vestă de lână, Doamne ferește că n-am fost beteagă niciodată, și erau floricele pe câmp, dar nu mă lăsa să mă duc.

Amu îmi aduc aminte o întâmplare, noi aveam cânepă aici în grădină, și era un mort în sat, și eu eram sângură acasă, frații mei erau la școală, și mama o legat o pisică cu o funie lungă lungă și pe mine m-o pus acolo să stau să nu vină păsările să mănânce sămânța la cânepă. Și când veneau păsările acolo, pisica vroia să le prindă, dar rămânea spânzurată în funie. Eu când vedeam pisica legată, plângeam lângă ea, dar fiind copilă, nu m-am priceput s-o dezleg. Pă când o venit mama, febră am făcut de la atâta plâns, și prin somn tot ziceam «pisica, pisica», și mama ș-o dat seama că eu tot atâta iubeam pisicile. Doamne cât mai căpătam când eram cuconi, ș-amu nu-i voie să te uiți la cuconi, le pui de tăte pe masă și tot nu-i bine.

Eu am căpătat cât e lumea și-i mulțămesc din tătă inima că cine știe unde ajungeam dacă eram de capu meu. Da merea și punea la baltă, merea cu frate-miu…tare ne plăcea să ne jucăm acolo și cum era așa le îmburdam, nu numa a mamei, ș-a lu alte femei, că le punea la apă, punea pietre peste ca să le-nmoaie, și le scotea să se uște, noi tăte le îmburdam. Și-ntro toamnă mama o zâs să nu mă ieie, și ea o mers pe-o uliță și eu pe altă uliță, pă când o ajuns mama și eu am ajuns acolo, iubeam tare a mă juca…nu uit în veci cânepa.

Eu mă gândesc la cuconu meu când am făcut aice camera, «mamă da acuma nu faci aice un salon», după ce-o fost gata. Nu, cât trăiesc eu, nu. Așa am găsit de la mama ș-așa am trăit și nu pot, când mi-aduc aminte cât de greu o făcut mama lada, laița, și dorne cu capu pă mașină să facă bani, cum să le dau eu să le țîp pe foc? Multe femei aud le-o aruncat pe foc, pă mine mă doare sufletu, eu cît trăiesc le păstrez, după ce oi muri dacă n-o să vă doară sufletu, aruncați-le că pe mine mă doare sufletu ce-o făcut părinții mei, că tare greu le-o fost. Atunci o fost greu, greu greu tare, nu ca acuma, te duci și faci rată, și le-o făcut din muncă dreaptă și cinstită, și di ce să nu le păstrăm. Dacă nu păstrăm ce avem, ne pierdem identitatea…

Ziua portului popular

Am nepoțică de 9 ani și am luat-o ș-am învățat-o, are 9 ani și știe a țese în zagi cu două ponoji, nici n-o ajuns bine la tiară să poată țese, și i-am mutat mai jos să ajungă, ș-amu știe a țăse, și iubește, atâta de tare iubește, numa acolo ar sta, face țăvi, face ghemuri, îs niște lucruri care dacă le-nvață de mici, când îs mari «și eu vreu să fac», asta îi bine.

Eu mă duc ș-așa mi-i prin tătă țara, și la expoziții, și în străinătate am fost, și-mi aduc aminte că m-am dus la muzeul țăranului la București, și m-am dus așa îmbrăcată cu opinci cu cătranță, cu traistă, și m-am dus pă stradă, a trebuit să mă duc până la CEC, să nu vă spun că o grămadă de lume m-o oprit să facă poze, dar oare când ne ducem îmbrăcați mândru la nuntă și dăm bani mulți p-o rochie frumoasă mândră tare, de ce nu se vre a filma lumea cu noi? Eu zâc că nu numai Maramureșu, tătă România, portu popular și hainele vechi păstrate din bătrâni au o altă lumină, au o altă mândrie, când te-mbraci sâmțâm mândria.

Eu la tătă lumea spun că mi-aș dori o zi când tătă lumea din România să scoată din ladă și să-și poarte portu, să fie o zi a portului popular. Cât de mândri am fi de noi, că alte țări nu au așa ceva…

Vă aștept pe la noi la Săpânța să viniți să vedeți șezătorile noastre, acuma ați vinit așă, dar să știți că în Săpânța încă se fac șezători, de exemplu eu în rest numa sâmbăta și duminica nu fac șezători, în rest în tătă sara ne adunăm trei, patru, cinci femei, țăsăm, lucrăm, grăim di tăt satu, cine să mărită, se însoară, cine ș-o căpătat drăguța, și te gândești că atâta spor ai, și nu ți-i somn, nu lucri tătă ziua cât lucri sara în trei, patru ore, și vă așteptăm să viniți la noi în șezătoare. Maria Zapca

Material realizat cu sprijinul SAVEDOC * Târgovişte.
Surse fotografii: ardealproducts.ro, Drumul lung spre Cimitirul Vesel.
Foto reporter: Florin LIONTE * Coordonator Marketing P⊕vestea Locurilor.

360 ° Maramureș

Maramureșul se împarte în patru zone, în patru ţări le zicem noi: Țara Maramureșului istoric, dincolo de deal, Țara Lăpușului unde-i Grigore Leșe cu horile, Țara Chioarului și Țara Codrului. În Țara Codrului casele sunt făcute din lut, învelite cu paie. În Țara Maramureșului istoric, sunt din lemn, învelite cu șindrilă. Eu acolo m-am născut, în Țara Codrului, într-un sat pitoresc, într-un sat plin de viață, într-un sat cu rânduială. Daniel LEȘ, Casa Olarului.