Monolitul de doi metri lungime…
Pe o suprafață de 50 de kilometri lungime de pădure și 25 lățime haiducii își întemeiau regatul libertății acum câteva sute de ani… te invităm în lumea basmului la o călătorie virtuală prin legendele locului.
Câmpu lui Neag este o localitate componentă a orașului Uricani din județul Hunedoara. Localitatea se află la poalele Munților Retezat și aparține de orașul Uricani. În anul 1964, când Uricaniul a fost declarat oraș, satele Valea de Brazi și Câmpu lui Neag au intrat în componența acestuia.
Un document datând din anul 1493, emis de curtea regelui Vladislav al II-lea al Ungariei, arată că boierul Mihail Cânde stăpânește mai multe moșii în zona Uricani, printre care și Câmpu lui Neag (Nzakmezeu), aceasta fiind cea mai veche menționare a localității.
Despre satul Câmpu lui Neag, o legendă spune că ar fi fost întemeiat de un haiduc celebru, pe nume Neagu, care s-a ascuns de turci în munţi. Până la începutul anilor 80 cei aproape 600 de oameni din Câmpul lui Neag îşi duceau viaţa aproape la fel cum începuse ea prin secolul XV, când legenda spune că Neag, un grof, a plecat de la Baru Mare sus în munţi, pentru a putea trăi liniştit cu amanta lui cu care şi-a întemeiat o a doua familie, în jurul căreia a creat şi o ceată de haiduci.
Pământul mănos îi transformase deja demult pe urmaşii haiducilor în agricultori pricepuţi şi în crescători de animale. În plus, mulţi dintre ei mai câştigau un ban şi muncind în minele de cărbune din apropiere. Foamea de cărbune a fost fatală pentru localitate şi chiar şi pentru o parte dintre săteni.
El ar fi marcat vatra viitorului sat, înfigând în pământ o piatră, un monolit de vreo doi metri lungime, care avea încrustată în ea două filoane de cuarţ alb, dispuse în formă de cruce.
Cert este faptul că, în 1850, preotul din sat, Constantin Stanci, a găsit această piatră căzută pe malul Jiului, a luat-o cu o sanie trasă de boi şi a plasat-o în curtea casei sale, care din 1890 şi până în 1936 a fost şi şcoală sătească.
Astăzi, piatra se află la intrarea în satul Câmpu lui Neag. Lângă această piatră tronează bustul lui Decebal. Un eveniment de seamă al secolului al XVII-lea a fost trecerea lui Matei Basarab prin Uricani (1631), împreună cu alţi boieri şi cu oastea sa, strânsă de prin Ţara Haţegului. În pribegia lor prin Ardeal au intrat, prin pasul Vulcan, şi în Uricani.
Legenda comorilor haiduceşti
Una dintre legendele Retezatului, în care se pomeneşte despre lacul Bucura, este legată de comori. Potrivit legendei, lacul Bucura este locul unde haiducii din Banat, Transilvania şi Oltenia se întâlneau pentru a-şi împărţi comorile. Pe urmele haiducilor se afla potera, aşa că, pentru a nu fi prinşi cu aurul şi bijuteriile asupra lor, haiducii le aruncau în lac.
Oamenii locului spun că şi astăzi, pe fundul lacului se află comori ce aşteaptă să fie scoase la lumină. Tot aici se făceau nedei încă din secolul XVI. Nedeile mari de la Bucura se ţineau în anii bisecţi şi durau 3 zile. La aceste sărbători erau atât de mulţi participanţi, încât se încingea o horă care înconjura lacul…
Lacul Bucura – cel mai întins lac glaciar din România.
Traseul Câmpul lui Neag – Lacul Bucura: 23 km / 7-8h.
Pe valea Jiului de Vest spre Cheile Buții – 11km de drum forestier spre stânele La Fete / La Beci – Cabana BUTA 1580 m. Apoi spre șaua Plaiului Mic (1879m) – poiana Pelegii (1610m) – Lacul Bucura, regatul regatul libertății haiducilor…
Descoperă Legendele Văii JIULUI la 360 °
Cazare: Pensiunea RETEZAT.
Timp liber: Parcul de aventură Părăul Negru.
Obiectiv turistic: Uriașul din Valea Boului – OSLEA.
Legenda BOLII: Marele Lup ALB & Maica Domnului cu Pruncul în brațe.