Parâng – Kogaionul Corganelor Negre

Parâng - Petroșani – Pietrosul - PHARANX - Parangos🔥
HYPERBOREA MOMÂRLANI

Parâng – Kogaionul Corganelor Negre

Petroșani – Pietrosul

Ţara Lytua, Ţara de Piatră, o coborâre în istorie. Prima formă statală de organizare a românilor care cu un secol înainte de formarea Ţării Româneşti (Valahiei) se numea „Ţara de Piatră”.

Este descrisă în Diploma Ioaniţilor, la 1247 cu numele de „Ţara Lytua” (Λιθου) în greacă înseamnă „piatră”) şi era condusă de Voievodul Lytuoy („Pietrosul”). Ea cuprindea Haţegul, partea de sud a actualului judeţ Hunedoara, Valea JIULUI şi Gorjul.

Eschil “Legendarul titan Prometeu a fost înlănțuit în Sciția – „țara fierului”, pe stâncile numite PHARANX, nu departe de care curgea mărețul Oceanos potamos (identificat cu Istrul), unde un vultur înfometat urma să îi sfâșie zilnic ficatul… Legendarul Prometeu, eroul mitic care a furat focul pentru a-l dărui oamenilor, a fost rege în Sciţia şi stăpân al ţinuturilor de peste Prut.”

Nicolae Densușianu “Pharang-ul lui Prometeu, ne apare astfel ca un munte din părțile de apus ale Oltului. După nume, după situațiune și descrierile sale, el corespunde întru toate la muntele Parâng de astăzi.” Herodot “… muntele Parangos unde Prometeu a fost pedepsit să stea 3000 de ani în ținutul de piatră de către Zeul Jupiter.”

Petroșani – Pietrosul, numele ne sugerează ideea de piatră, și într-adevăr această zonă momârlănească a Județului Hunedoara pare a fi zona din România cu cea mai mare densitate de megaliți, antropomorfi și zoomorfi, dovada fiind cele peste 50 de chipuri întimpărite în piatră descoperite în această Vale a Hiperboreei.

Încă de la începuturile sale din ancestral omul a fost însoțit de piatră. A folosit-o pentru a-și confecționa unelte, pentru a se adăposti (peșteri), pentru construcții și poate în primul rând pentru cult. Teritoriul locuit de Geto-Daci și mai înainte de pelasgi, a fost organizat sub formă de kogaioane, fiecare trib cu kogaionul său. În fapt, preoții zamolxieni, au denumit și exploatat zonele naturale în care locuiau, odată ce nivelul de conștiință și cunoaștere le-a permis acest lucru.

Astfel, toate denumirile istorice de râuri, văi, munți – localități – au fost puse de preoți în conformitate cu energiile respectivelor zone, mai precis cu energiile telurice. Petroșani. Codul fono-genetic adus în actualitate de profesorul Grigore Albu Gral (despre Sermoterapie – Kagyo-Magye – terapia prin cuvânt – știința sacerdoților traco-geto-daci despre trup & suflet) ne permite să citim înțelesul acestei denumiri a locului, Petroșani. Petro.Ș.Ani. – ani = legături, prinderi. Ș provine de la înfățișare iar Petro este, de fapt, dacă se citește cu codul fono-genetic, chiar definiția, adică înțelesul de piatră. Astfel, citind de la dreapta la stânga avem: Petroșani = legăturile dovedite prin înfățișarea pietrei.

Valea JIULUI – Valea Hiperboreei

În limbajul discursiv – rațional, putem înțelege că zona din jurul localității Petroșani este regiunea în care ancestralitatea este marcată prin piatră. Noțiunea de piatră (chiatră) conține în sine și conceptul de FUNDAMENT – de PRIMORDIALITATE – de putere.

Se știe că în perioada socialistă a României, Valea Jiului, a fost locul în care s-au depus cele mai mari eforturi umane și sacrificii pentru alimentarea cu materii prime necesare industriei. Revenind la ideea de primordialitate și de putere a regiunii geografice Petroșani (Valea Hiperboreei) Valea Jiului, Hunedoara, reamintim următorul aspect: forma de Dragon a Văii ce reproduce insitu, în mic, forma de Dragon a lanțului carpatic (dragon în dragon) cu coada în Balcani, capul în Boemia și corpul (inima – centru) pe teritoriul României – salbă de kogaioane.

În aceasta zonă avem kogaionul Parâng / Parangulos. Ce este un kogaion, pe ce ne bazăm și de unde pornim pentru a înțelege. Acest aspect ține de o prezentare dedicată și probabil adresabilă doar acelor elite să pornească prin inițiere pe calea desăvârșirii, să refacă, să parcurgă drumul în sens invers curentului precum lostrița ce urcă spre izvoare spre a-și depune icrele, spre Principiu, spre îndumnezeire. Ori Dragonul Carpatic, și în replică Draconul Getic tocmai asta semnifică: Principiul. De referință în înțelegerea conceptului de kogaion este cartea poetului Ion Gheorghe “Kogaioanele – Munții Marilor Pontifi”. Ion Gheorghe a scris peste 25000 de pagini pornind de la decriptarea inscripțiilor de pe cele 55 de emisiuni monetare getice cunoscute & de pe alte artefacte, documentând astfel peste 60 de kogaioane în actualul spațiu multi-milenar românesc.

Parâng – Kogaionul Corganelor Negre

Chipurile în piatră, megaliți și microliți, sunt o manifestare formală a unei realități supraformale – în care din punct de vedere uman naturalul are rolul de a semnifica supranaturalul. Lumea în ansamblul ei este o reprezentate simbolică a relității metafizice adică “din ceruri” (“precum în cer așa și pe pământ”).

Fiecare kogaion are energiile sale specifice și este strict specializat pe anumite cauze și efecte, ce țin de o înaltă metafizică. Ori negru, este culoarea simbolică pentru nemanifestare, pentru sacedorțiu, pentru inițiere. Gorganele negre, înseamnă, fac trimitere la “Cultul Străbunilor” care conform tradiției populare spune că la sfârșitul timpurilor străbunii vor ieși din piatră.

Sursa ۞ Geneza Kogayonului Momârlănesc ۞

Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com