Cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România…
Cu o bogată tradiţie istorică, religioasă şi culturală, geamia este ctitorită de Esma-Han, fiica Sultanului Selim al-II-lea (1566-1574) şi dată în folosinţă în anul 1573. Esma, fata sultanului Selim al II-lea şi a unei nobile venețience Cecilia Venier Baffo, devenită ulterior sultana Nurbanu. Nepoată a lui Suleyman Magnificul și a celebrei Hurrem, prințesa Ismahan (Esma, Esmahan, Esma-Han) s-a născut în 1544, iar la 16 ani a fost căsătorită cu Marele Vizir Sokollu-Mehmed Paşa (1565-1579), care era cu aproape patruzeci de ani mai în vârstă.
În timp ce soțul ei era mai tot timpul plecat, Ismahan a ales să își petreacă mare parte din timp, nu la Istanbul, ci în Dobrogea noastră dragă, la Mangalia. Aici a ordonat în anul 1573 construirea frumoasei moschei, la un an de la moartea tatălui ei. În cinstea acestuia, s-a ridicat astfel un monument istoric şi de artă musulmană, în stil maur.
Povestea prințesei Ismahan, mai puțin cunoscută totuși, merge mai departe, și aceasta, rămasă văduvă în anul 1579, se căsătorește cu Ali Pașa Kalaylikoz, guvernator de Buda. Moare în anul 1585, la numai 41 de ani…
P⊕vestea merge și mai departe…
P⊕vestea moscheii ce îi poartă numele merge mai departe… Datorită ctitoriei sale a fost un lăcaș de cult important al imperiului. Acest lucru este demonstrat și de personalitățile ce au fost înmormântate chiar în curtea acestei moschei. Este un monument de arhitectură în stil maur, având un stil aparte faţă de construcţiile de cult turceşti din Dobrogea. Intrarea în geamie fiind precedată de o verandă acoperită iar construcţia este făcută din piatră de grosimea de 85 cm, cioplită pe loc de către meşterii pietrari turci.
Lăcaşul de cult este înconjurat de un cimitir musulman în care au fost inhumaţi personalităţile vremii. La construcţia geamiei, s-a folosit piatră din zidurile cetăţii antice Callatis, în timp ce fântâna rituală aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman…
P⊕vestea Mangaliei
Legenda spune că, în vremurile vechi, când oamenii credeau în zei, la ţărmul mării se afla un sat de pescari. În acele timpuri, s-a născut un prunc voinic, pe care părinţii l-au numit Panait, după numele bunicului din partea tatălui.
La trei zile de la naşterea copilului, mama sa a pregătit o masă îmbelşugată pentru ursitoarele care urmau să vină, pentru a-i prezice soarta. Ea nu a uitat să pună la geam, după obiceiul pământului, pâine, vin şi o cunună de busuioc cules în zorii zilei şi stropit cu roua proaspătă a dimineţii. În toiul nopţii, s-a auzit un murmur uşor şi de pătuţul copilului s-au apropiat ursitoarele. Mulţumite de darurile primite, acestea i-au ţesut pruncului, cu fire alese, norocul: prima i-a urat să aibă glasul minunat al lui Orfeu, a doua l-a înzestrat cu frumuseţea lui Adam, iar a treia i-a sortit să unească pământul cu apa, prin taina însurătoarei.
Anii treceau şi băiatul a crescut pe malul mării, jucându-se cu alţi copii, care îi spuneau Pan. Mai târziu, tânărul s-a dovedit un iscusit pescar, cutreierând întinderea mării, pentru a prinde peşte…
Dobrogea, sâmbure de legendă…
În vremea aceea, pe fundul mării exista un palat în care trăiau zeul Neptun şi fiica sa, Galia. Zeul i-a interzis un singur lucru fetei sale iubite: să se apropie de ţărm. Stăpânul mării se îndrăgostise de o tânără făptură şi, după ce aceasta i-a dăruit-o pe Galia, a căzut pradă răzbunării zeiţei mame, care îi interzise fiului ei dragostea nefirească. De aceea, când Galia a trecut de pragul copilăriei, zeul i-a oferit acesteia un văl al nemuririi.
Într-o seară, Pan s-a îndepărtat prea mult de ţărm şi s-a rătăcit în imensitatea mării. Simţindu-se singur, el a început să cânte atât de frumos, încât a fost auzit de Galia, care s-a apropiat de barcă şi, văzându-l pe tânăr, s-a îndrăgostit de el. Fiica mării l-a purtat spre ţărm şi, de atunci, s-a întâlnit cu el în fiecare seară. Într-o seară, Pan nu a mai apărut pe mare şi #Galia, după ce l-a aşteptat îndelung, a păşit pe ţărm. Căutându-l, într-un târziu, la miez de noapte, l-a zărit la fereastră, suferind, şi îndată a fost la căpătâiul lui. Mai târziu, a coborât în imperiul apei, a cules nişte plante de leac şi i le-a dăruit flăcăului. După ce s-a însănătoşit, tânărul i-a mulţumit şi a cerut-o de soţie. Atât de drag îi era Pan, încât Galia a zvârlit vălul nemuririi în mare, spre suferinţa tatălui său. În cele din urmă, îndurerat, părintele fetei a înţeles că firea pământească a copilei a biruit-o pe cea zeiască.
La nunta celor doi tineri au venit toţi locuitorii de pe fundul mării şi, ca dar de nuntă, aceştia au oferit numele celor doi satului în care sărbătoreau: Pan-Galia. Cu timpul, numele localităţii a devenit Mangalia…
„Dobrogea, sâmbure de legendă“
Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga.
Surse: ziarulnatiunea.ro, muftiyat.ro.
Vezi mai mult 360 ° Orașul Antic Callatis .
